Marian Petrache nu este adeptul războiului în relaţia cu primarii şi cu cei alături de care se ocupă de conducerea Ilfovului. Dar, din păcate, perioada roz a alianţei politice pare să fi trecut, şi încep să iasă la iveală interesele de grup şi “bisericuţele”.

Într-o discuţie purtată la sediul Consiliului Judeţean, preşedintele Marian Petrache a dezvăluit câteva din lucrurile care nu merg bine şi care îl nemulţumesc: “Am trimis adrese tuturor primarilor, şi le-am spus că sunt dispus să mă duc la toate şedinţele de consilii locale, acolo unde sunt dubii, ca să le explic ce este cu toate proiectele privitoare la judeţ, care sunt evaluările şi cât de importante sunt. Nu m-a chemat nimeni. Pe 20, luna aceasta, trebuia să fie o întâlnire cu toţi primarii, dar s-a amânat pentru nu se ştie când. Poate unii aşteaptă să fiu eu plecat şi să facă întrunirea tocmai atunci, pe fugă, ca să nu fiu de faţă şi să le spun nişte lucruri pe care unii dintre ei nu vor să le audă. Dacă aş începe “să dau” în unul şi în altul, ar fi simplu pentru mine, pentru că am destulă muniţie şi pentru unii primari şi pentru cei care au fost la CJ. Dar asta ar însemna să renunţ la proiectele pe care le vreau duse până la capăt.

Vreau să facem cât mai repede o întrunire a Ligii Primarilor. Trebuie toţi să înţeleagă că nu se mai pot piti după gard, este obligatoriu să-şi asume răspunderea şi să ştie cetăţenii ce decizii s-au luat şi de ce.”

“Uitaţi de PNL şi de PSD”

„Le-am spus tuturor, de multe ori, “uitaţi de PNL şi PSD, noi vorbim de judeţul Ilfov”. Niciodată, indiferent în ce funcţie am fost, nu am tratat primarii după culoarea politică.

Europa s-a construit pe solidaritate şi competitivitate. Nu sunt vorbe goale. Ilfovul se rezumă la Otopeni, Voluntari şi alte câteva localităţi, sau avem şi Nuci, Dascălu, Dărăşti, Grădiştea? Ce facem cu oamenii de aici, sunt cetăţeni de mâna a doua sau a treia?

Nici relaţia cu Bucureştiul nu e în regulă. Ilfovul este partenerul Bucureştiului sau e slugă? Acum umblă nişte hârtii în care se afirmă că primarul general Oprescu este şeful zonei metropolitane. Există Agenţia de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov; am discutat cu Oprescu şi 

i-am spus că avem Buftea, Pantelimonul, Chitila, unde sunt blocate proiectele, pentru că nu are cine să le verifice. Banii au fost daţi pentru aceste proiecte, şi acum aşteaptă rambursările.Tot ce mă interesează este colaborarea deschisă cu Bucureştiul, stabilirea prestării serviciilor şi funcţiilor metropolei, astfel că cetăţenii să simtă că s-a schimbat ceva. Nu mă interesează deloc cine e şef” – spune preşedintele CJI. 

Luptă pe viaţă şi pe moarte între RATB şi “privaţi”

„Cea mai mare problemă a zonei este transportul. Cel puţin 50.000 de oameni din Ilfov muncesc în Bucureşti. Aceşti oameni varsă la bugetele primăriilor de sector şi la cel al primăriei generale circa 300 milioane euro. Un serviciu de transport bun este primul pas spre realizarea viitoarei metropole. Dacă acest transport poate funcţiona cu privaţii, de ce n-ar funcţiona cu RATB, singura societate ce poate asigura acest serviciu? La 1 iulie ar trebui începute demersurile pentru licitaţia traseelor de transport, care vor fi acordate pe şase ani. S-a acordat o amânare de şase luni. Domnul deputat Hubert Thuma a depus un amendament pentru prelungirea cu încă şase luni a acestui termen. Prelungirea ne este necesară pentru a cădea de acord asupra Autorităţii Metropolitane de Transport, şi să creăm asociaţia de dezvoltare care să dea RATB-ului, prin negociere directă, serviciul de transport în judeţul Ilfov. Dacă privaţii ies pe profit, de ca n-ar ieşi şi RATB-ului pe profit? Acum, unele dintre primăriile din jurul Bucureştiului plătesc nişte bani RATB-ului pentru transport, bani care sunt aruncaţi într-o gaură neagră, fiindcă nu se ştie unde se duc. Dacă s-ar face un serviciu de transport bine organizat, am putea direcţiona şi nişte ajutoare în acest domeniu către cei care au nevoie – elevi, studenţi sau pensionari. Sunt copii în Ilfov care nu pot merge la un liceu mai bun, pentru că părinţii nu-şi pot permite să le plătească transportul. Ar fi foarte rău să nu se amâne cu aceste şase luni acordarea transportului în Ilfov, iar la 31 decembrie, judeţul să rămână fără transport. Privaţii ar sta pe bară o lună sau două, dacă au ordin, timp în care RATB ar fi inexistent, iar cetăţenii ar fi cei care ar suferi. Privaţii ar pierde nişte bani în timpul ăsta, dar apoi tot ei ar fi priviţi ca salvatori şi s-ar alege cu noi contracte pe şase ani…. sau pe viaţă. Mi-e frică de un asemenea scenariu, care sper că nu se va întâmpla. Interesele sunt foarte mari, ca RATB să nu intre pe transportul din Ilfov.