Dacă mergi mai repede cu maşina, aproape că nu-ţi dai seama imediat că ai trecut din cartierul Militari în comuna Chiajna, atât este de aproape de Capitală. Şi, cu toate că auzim numele comunei mai ales în legătură cu echipa de fotbal, la Chiajna există şi o altă viaţă. Viaţa celor aproape 14.000 locuitori, o treime dintre ei sosiţi odată cu extinderea imobiliară a comunei.

Vara se renovează şcolile

De câteva luni am tot văzut că se asfaltează în satul Roşu unde este şi redacţia Jurnalul de Ilfov. Acum vreo două săpămâni, echipe de muncitori se ocupau de iarba din jurul canalului colector care desparte Chiajna de cartierul Militari.  Şi toate aceste mişcări de trupe ne-au dus la primărie pentru a afla detalii. L-am întâlnit pe primarul Mircea Minea care, prins cu o delegație dinafara primăriei, ne-a condus în biroul secretarului primăriei. Amabil, Ştefan Videanu ne-a povestit despre lucrările din comuna Chiajna şi satele ei componente, Chiajna, Dudu şi Roşu.

„Construită şi funcţională din 1963, şcoala care poartă numele lui Alexandru Odobescu, cel care a scris nuvela Doamna Chiajna, a fost ridicată cu materialele vremii. În urma verificărilor efectuate de arhitectul primăriei şi de echipa de specialişti cu care acesta lucrează, au constatat că tavanul nu are placă turnată din beton, ci era din şipci cu trestie. Cu toate acestea, acoperişul a rezistat foarte bine atâţia ani, zidurile sunt foarte puternice. Dar, pentru a preîntâmpina orice neplăcere, în Consiliul local s-a luat hotărârea ca acoperişul vechi să fie înlăturat, să se schimbe toate grinzile şi să se facă o nouă şarpantă, o nouă astereală şi, apoi să se monteze o învelitoare nouă. Se lucrează cu muncitori din comună, iar etajul unde se efectuează lucrări se reabilitează complet, apoi toți pereţii din şcoală vor fi căptuşiţi cu polistiren. Şcoala este dotată cu tot ce trebuie, la standarde moderne, europene, iar cei 600 de copii care învaţă aici vor găsi, la toamnă, o şcoală complet renovată”, spune secretarul primăriei.

E vremea asfaltului proaspăt

Aflăm de la Ştefan Videanu că, într-adevăr, există un calendar al lucrărilor de asfaltare care se derulează fără probleme. Momentan, lucrările se efectuează în zona satului Roşu şi spre satul Dudu. În zona străzii Crinului din Roşu s-a asfaltat recent şi, pe o străduţă în apropiere se va turna asfalt cât de curând la rugămintea conducerii grădiniţei catolice. Desigur, aşa cum cere bunul simţ şi responsabilitatea faţă de banul public, se asfaltează în zonele şi pe străzile unde s-au efectuat deja lucrări de canalizare.

„Oamenii vor canal, gaze şi asfalt”

Întrebându-l pe secretarul comunei Chiajna ce anume solicită locuitorii de la primărie, Ştefan Videanu spune: „Canal, gaze şi asfalt. Multe dintre cererile oamenilor vin în concordanţă cu programările şi intenţiile, administraţiei locale, însă există şi priorităţi. De exemplu, ar trebui să schimbăm cei 2 km de conductă de apă pe care îi avem de mulţi ani. Însă, pentru lucrări ar trebui să oprim apa la mii de locuitori. Avem studiile de fezabilitate întocmite, încercăm prin ADIA Ilfov, dar trebuie să aşteptăm 1 ianuarie 2014 când se alocă fondurile europene.  În perspectivă trebuie să facem şi o staţie de epurare în Chiajna (acum apele reziduale sunt evacuate prin reţeaua de canalizare a Capitalei).

Imposibilă de rezolvat problema câinilor

La o privire rapidă pe site-ul primăriei se pot observa că majoritatea reclamaţiilor sunt referitoare la câinii fără stăpân care populează din plin întreaga comună Chiajna. Iar Ştefan Videanu spune: „Să vedeţi ce este în pădure la Roşu, mi-e frică şi mie să mă mai duc pe jos, am fost muşcat şi eu. Am încercat în fel şi chip să rezolvăm, am apelat la o firmă de sterilizare care, însă, ne-a dezamăgit. Am făcut intervenţii la Direcţia Sanitar-Veterinară şi la Direcţia de Sănătate Publică. Cu toate acestea, nici aceste autorităţi nu au cadru legal pentru a acţiona aşa cum se cuvine.”

Chiajna se mândreşte cu o Grădină zoologică şi 2 parcuri

Şi aşa cum spunea Ştefan Videanu, în Chiajna există condiții create pentru ca familiile să petreacă timp liber de calitate. Grădina zoologică înfiinţată acum doi ani are animale şi păsări donate sau închiriate şi 3 oameni se ocupă zilnic de buna lor stare. 

Şi trebuie să spun că grădina zoologică din Chiajna este atipică, majoritatea vieţuitoarelor fiind libere şi neagresive. Sunt „sub cheie” doar tigrii şi leii, după cum este normal. Altfel, orice copil poate atinge un ponei, se poate apropia de drăguţele lame sau se poate uita în ochii unor struţi. Cât despre parcuri, Ştefan Videanu povesteşte că, spre satul Dudu, pe locul unei foste bălţi acum se pregăteşte darea în folosinţă a celui de-al doilea parc al comunei, pe lângă primul în cadrul căruia se află şi grădina zoologică.

Punct

Chiajna nu mai este o comună cu probleme grele, funciare, aşa cum se mai întâmplă unora prin judeţ, iar taxele şi impozitele sunt suportabile de către cetăţeni. Ar mai putea apărea probleme în cazul loturilor oferite gratuit de primărie tinerelor familii pentru că, unele dintre ele, nu pot respecta obligaţia de a construi în termen de un an şi, în consecinţă, li se retrage dreptul de a folosi pământul. Altfel, administraţia locală se ocupă de noul PUG. Totuşi, există şi o nemulţumire: biletul de transport care costă 2 lei iar distanţa nu justifică preţul. Nemaivorbind de condiţii şi de faptul că, la Chiajna, circa 50 de ani au circulat autobuzele RATB.