Ziua de 23 august va avea, din acest an, o nouă semnificaţie pentru locuitorii din cartierul Flămânzeni al oraşului Buftea. Este ziua în care întâia lovitură de cazma va da startul lucrărilor pentru primul parc din cartier, realizat cu 98% fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi câte 1% din partea Primăriei Buftea şi a Consiliului Judeţean Ilfov.
Egalitatea de şanse
Valoare socială inclusă în politicile Uniunii Europene, egalitatea de şanse este o exigenţă prin care se doreşte ca statutul social al indivizilor unei generaţii să nu mai depindă de criteriile morale, etnice, religioase, financiare şi sociale ale generaţiilor precedente. Mai exact, copiii din cartierul Flămânzeni al oraşului Buftea trebuie să aibă aceeaşi posibilitate de a se juca într-un loc special amenajat ca şi copiii dintr-un cartier al Parisului, chiar dacă nici părinţii români, nici părinţii francezi nu au avut această posibilitate. Despre aceasta este vorba și în proiectul de amenajare a parcului din cartierul Flămânzeni, semnat de către partenerii proiectului: Primăria Buftea şi Consiliul Judeţean Ilfov, Ministerul Dezvoltării regionale şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov.
Amenajări în valoare de 5.674.989, 12 lei
În prezenţa consilierilor locali din Buftea, a directorului Direcţiei Absorbţie Fonduri Europene din cadrul CJI, Cristian Pistol, a managerilor de proiecte „Parc Flămânzeni” Adrian Panaet şi Adrian Constantin manager de proiect a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, primarul oraşului Buftea, Gheorghe Pistol, a precizat că actualul proiect, cu denumirea „Crearea unei zone verzi de utilitate publică pentru cartierul Flămânzeni”, face parte, alături de alte 6 proiecte de infrastructură, din Planul de Dezvoltare Urbană cofinanţat din Fondul european de dezvoltare regională 2007-2013.
Gheorghe Pistol a precizat pentru audienţă că acest contract a fost semnat pe 15 februarie 2013 şi a fost câştigat în 25 iulie prin achiziţie publică de către societatea SC Proms Concept Group SRL, care începe lucrările pe data de 23 august.
Rezultatele concrete ale finanţării
Aşa cum prevăd documentele semnate, în urma lucrărilor în noul parc din cartierul Flămânzeni vor fi fi creaţi 7.762 mp de zonă verde de utilitate publică dintre care 3.620 mp de zonă cu vegetaţie, 3.676 mp alei, 452 mp de spaţii de recreere diversificate pe grupe de vârstă şi tipologii de activităţi, asigurarea condiţiilor egale de viaţă pentru adulţii din cartierul Flămânzeni prin construirea unei zone de relaxare de 70 mp, plantarea a 840 de arbuşti şi puieţi de copaci. Însă, cele 21 de locuri de muncă nou create prin acest parc vor fi o bucurie imensă pentru cei care le vor ocupa.
Calitate europeană
La finalul lucrărilor, parcul din Flămânzeni va fi construit la standarde înalte de calitate şi pe baza celor mai noi soluţii moderne şi inovative: sistem de irigaţii automatizat, cu senzori de umiditate, pentru a reduce consumul de apă necesar întreţinerii; sistem de iluminat automatizat, de asemenea pentru reducerea consumului de energie electrică; alei construite din pietriş; parcurs pentru biciclete, spaţii de recreere din materiale ecologice; un foişor din materiale ecologice şi, nu în ultimul rând, un sistem de monitorizare video.
Peste 2 luni ne vedem în parc
Primarul oraşului Buftea a mai precizat că termenul de execuţie a parcului este de două luni şi că „este mare lucru ca şi locuitorii din Flămânzeni să aibă posibilităţi de recreere şi destindere şi astfel să crească şi calitatea vieţii lor. Vă învit peste 2 luni să ne plimbăm împreună cu copiii şi nepoţii prin noul parc al cartierului Flămânzeni”, a încheiat primarul festivitatea de lansare a proiectului.