Desigur, vă întrebați ce se ascunde în spatele acestui acronim, destul de complicat. Răspunsul este, totuşi, simplu. CECCAR reprezintă Corpul Experților Contabili şi Contabililor Autorizați din România. O asociație profesională de utilitate publică menită să supervizeze întreaga activitate de contabilitate şi expertiză contabilă din România.

Filiala Ilfov a CECCAR a renăscut în 2001

Sediul filialei ilfovene a CECCAR se află în orașul Buftea, pe strada Mihai Eminescu nr. 6 (tel 0213529420) Aici i-am întâlnit pe Mihai Porubin și Petre Iosifaru. Primul, director executiv al filialei, cel de-al doilea, fost președinte al acestei filiale, care, împreună cu fostul viceprimar al urbei, Radu Marinescu au fost artizanii înființării filialei CECCAR Ilfov. 

Ca o ironie a sorții, această filială, care la origini a apărut prima pe firmamentul contabilității românești, în perioada postdecembristă a fost ultima creată, la nivel național. 

Dar, spunem noi, așa cum cuvântează Sfânta Scriptură, „cei de pe urmă vor fi cei dintâi”. Cei doi domni, despre care pomeneam, ne-au lămurit cum este organizată și ce activitate desfășoară filiala Ilfov a CECCAR.

Peste 500 de experți contabili şi contabili autorizați, în județ

Aflăm de la directorul executiv, Mihai Porubin, că dacă vrei să practici una din cele două meserii, este musai să devii membru al acestui corp profesional. „Ordonanța 65/1994 este cea care stabilește că CECCAR este singura autoritate care eliberează licențele de expert contabil și/sau contabil autorizat. 

Organismul nostru profesional  este cel care asigură pregătirea continuă profesională, perfecționarea membrilor. Totodată, este cel care supervizează activitatea acestora. Intrarea în rândul membrilor celor două categorii profesionale se face în urma unui stagiu de 3 ani de zile. În tot acest timp, candidații studiază 7 discipline: contabilitate, fiscalitate, drept, evaluare, expertiză contabilă, audit și doctrină-deontologie profesională. La finele stagiului, se susține un examen de verificare a cunoștințelor și aptitudinilor dobândite. Nota minimă de absolvire este nota 7”, ne-a spus dl Porubin.

Pregătirea nu se oprește aici, aflăm de la dl Petre Iosifaru. „În fiecare an, se organizează cursuri de perfecționare profesională, fiecărui curs alocându-i-se câte 40 de ore. Ele sunt susținute de lectori din mediul academic. După terminarea cursurilor, urmează o testare a cunoștințelor acumulate, testare la care cursanții trebuie să obțină minimum nota 7. Neprezentarea la aceste cursuri și nesusținerea testărilor poate atrage pierderea licenței”, ne-a precizat dl. Iosifaru.

Cum este organizat şi cum funcționează CECCAR

La nivel național, forul care decide modul de funcționare și direcțiile strategiei actuale și viitoare a organismului profesional este Conferința Națională.Aceasta se întrunește odată pe an.

Între sesiunile acesteia este ales un Consiliu Superior care se întrunește trimestrial. Între sesiunile Consiliului Superior, conducerea CECCAR este asigurată de Biroul Permanent. 

La nivel județean, CECCAR funcționează sub formă de filiale județene și are două structuri de conducere, cea aleasă și cea executivă.

Conducerea aleasă funcțio­nează printr-un Consiliu al filialei condus de un președinte și un vicepreședinte.  Mandatul conducerii alese are durata de patru ani și este limitat la două astfel de mandate, consecutive. În prezent, președinte al filialei Ilfov este doamna expert contabil Maria Constantin. Candidaturile depuse  sunt analizate de Comisia de Etică. Aceasta hotărăște compatibilitatea candidaților. Urmează alegerile care desemnează președintele pentru următorul mandat. Conducerea executivă funcționează sub forma unor birouri și a unei direcții și este asigurată de un director executiv.

Birourile au ca domeniu de activitate evidența membrilor Corpului și a stagiarilor, stagiul și pregătirea profesională, casieria – administrația și auditul exercitării expertizei contabile judiciare. Toate societățile de expertiză contabilă sau contabilitate precum și cabinetele de contabilitate sub forma PFA sunt în permanență monitorizate și verificate. În urma acestor verificări ele primesc calificative de la A la D. Este de prisos să spunem că cei care primesc calificativul D sunt, trecuți obligatoriu într-un program de monitorizare extrem de detaliat.

Comisia de Disciplină, „tribunalul” contabililor

Una dintre cele mai importante structuri, atât la nivel central cât și județean , este Comisia de Disciplină care funcționează pe lângă Consiliul filialei. „Aici se primesc sesizările privind activitatea membrilor noștri. Comisia funcționează ca o adevărată instanță judecătorească. Comisia lucrează sub forma unui  complet de judecată format din trei membri, îmbrăcați în robe, în fața căreia pot pleda părțile, pârâtul, respectiv reclamantul, avocați, exact ca în Justiție. În cazul constatării unor nereguli, sancțiunile pot ajunge de la suspendări ale activității, pe perioade determinate, până la suspendarea dreptului la liberă practică. La Consiliul Superior de Disciplină, se judecă atât recursurile, cât și reclamațiile formulate împotriva persoanelor din structurile de conducere. Aceste organisme sunt foarte importante deoarece ele asigură legalitatea și buna desfășurare a activității experților contabili și a contabililor autorizați. Ele contribuie la menținerea nivelului ridicat al profesionalismului breslei și luptă împotriva derapajelor etice și morale ale membrilor CECCAR”, ne-a informat dl. Porubin.

Am aflat, în urma întrevederii cu dnii Porubin și Iosifaru un lucru pe care, până atunci nici nu-l bănuiam. Că există, undeva, aproape anonimi, niște oameni care, prin știința și profesionalismul lor veghează la bunul mers al activităților economice, vitale existenței unui stat, în ziua de azi. Acuratețea stabilirii indicatorilor financiari ai unei entități economice, ai unui sistem corporatist, precum și justețea și imparțialitatea unei expertize contabile se înscriu pe primele poziții cerute de o dezvoltare serioasă și echilibrată a unui stat. Și aceste lucruri sunt date de contabilii profesioniști membri CECCAR. Niște oameni în fața cărora nu pot decât să-mi ridic pălăria.

Scurt istoric

Această instituție are o vârstă venerabilă. Ea a fost înființată în vara anului 1921 (Corpul contabililor prin Decret Regal- Ferdinand- nr 3036/13 iulie)) la inițiativa și prin susținerea ministrului Muncii de atunci, Grigore Trancu-Iași. Prima filială infiintata (secțiune, cum era denumită pe atunci) a fost cea din Ilfov: Sectiunea Ilfov, cea dea doua sectiune fiind Secțiunea Prahova. Secțiunea Ilfov cuprindea și Bucureștiul. Corpul Contabililor și-a desfășurat activitatea în această primă formă de organizare până în martie 1951, când a fost desființată de autoritățile comuniste ale vremii. Desființarea devenise inevitabilă în urma naționalizării mijloacelor de producție, în 1948 și centralizării comenzilor economice. Din 1992 activitatea Corpului Contabililor este reluată sub denumirea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați, prima Conferință națională CECCAR având loc în 27 mai 1993. Primul Congres al profesiei contabile s-a desfășurat în 20-21 octombrie 1994.  În 1994, prin OG 65, guvernul stabilește cu exactitate reperele legale de funcționare a CECCAR, care-și redobândește numele din 1921 și deviza, „Știință, Independență, Moralitate”. 

Cel care a avut inițiativa (re)înființării acestui corp profesional și s-a angajat cu o energie și o determinare ieșite din comun, în opera de refacere a CECCAR, a fost prof. dr. Marin Toma, care pentru acest scop a demisionat din funcția de director general al Controlului Financiar de Stat din Ministerul Finanţelor.