Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că Executivul va emite, în viitoarea şedinţă de Guvern, o hotărâre pentru demararea procedurilor de licitaţie în vederea construirii unei pasarele şi sens giratoriu suprateran, pe Şoseaua de centură a Capitalei, la intersecţia Prelungirea Ghencea – DJ602 – Domneşti, pentru fluidizarea traficului. Tot o pasarelă va fi construită şi la intersecţia şoselei ocolitoare a Capitalei cu Şoseaua Cernica.
În locul unde vor începe primele lucrări, imediat ce va fi ales constructorul, au fost prezenţi, în inspecţie, premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, reprezentanţi ai autorităţilor locale. Iar pentru că există deja două studii de fezabilitate pentru realizarea construcţiilor, unul aparţinând Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar unul realizat de către Consiliul Judeţean Ilfov, premierul le-a solicitat pentru analiză şi a recomandat autorităţilor să le transmită şi la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Referindu-se la costuri, premierul declara cu o zi înaintea vizitei, că statul va aloca bani din buget, dacă lucrările nu pot fi finanţate din fonduri europene, în 2014-2015. Dan Şova completa, la rândul său, că lucrarea de la intersecţia cu localitatea Domneşti va fi încheiată anul viitor, dacă nu vor fi depuse contestaţii la licitaţie.
Exproprieri pentru picioarele podului
Premierul a mai cerut reprezentanţilor CJ Ilfov, dar şi celor ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti (dat fiind faptul că pe o parte a Şoselei de centură administraţia aparţine Capitalei, iar cealaltă parte revine Ilfovului) să facă demersuri rapide pentru emiterea hotărârilor privind exproprierile de teren necesar pentru amplasarea picioarelor pasarelei. „Cei de la Consiliul Judeţean Ilfov şi de la Primăria Bucureşti – vă rog să-mi daţi studiile şi hotărârile pentru bucăţica de teren necesară picioarelor podului‘‘, a cerut Ponta autorităţilor prezente. Acesta a explicat că, perioada de licitaţie ar putea dura circa două luni, după care pot porni lucrările, astfel ca, în 2014 să fie gata inelul de la Prelungirea Ghencea. „Numai după ce dăm Hotărâre de Guvern putem începe procedura de licitaţie, care durează două luni. Altceva ce putem face în aceste două luni? Putem doar să punem mai multă poliţie, dar nu se rezolvă problema pentru că sunt doar două benzi, iar poliţiştii nu-i pot trece peste calea ferată. E doar un pansament. Miercuri să avem hotărârea de guvern şi facem primul pas! Şi în 2014 să o dăm în folosinţă“, a spus premierul.
Centura Sud, cu taxă
Totuşi, Ponta a declarat că problema fluidizării traficului pe Şoseaua de centură a Bucureştiului poate fi rezolvată doar temporar, prin construirea de pasarele şi sensuri giratorii, însă soluţia care va decongestiona cu adevărat traficul este reprezentată de Centura Sud, care va uni Piteştiul de Constanţa. Ponta speră ca în noiembrie să fie semnată documentaţia necesară construirii Centurii Sud, astfel încât în martie-aprilie anul viitor să se înceapă lucrul la cei 54 de km. „Dar am şi o veste proastă, Centura Sud va fi cu taxă. Va fi de la Piteşti la Constanţa. Dar nu va fi o taxă mare, dar… Deci, Piteşti-Constanţa, intri la Piteşti şi te dai jos la Constanţa de pe autostradă, dar va fi cu taxă“, a explicat şeful Executivului. În acest context amintim că, în primăvara acestui an, ministrul Marilor Proiecte declara că tronsoanele de autostradă Comarnic-Braşov şi Craiova-Piteşti, precum şi Centura Sud a Bucureştiului, pe care autorităţile îşi propun să le construiască prin concesiune până la alegerile din 2016, vor fi taxate după intrarea în exploatare, iar cuantumul taxei se va baza pe un calcul de 3 euro pe suta de kilometri.
Pasarela Domnești, gata în 2014
Președintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache a anunţat că deja a fost trimis către CNADNR, cu titlu gratuit, studiul de fezabilitate privind „Amenajarea intersecţiei Prelungirea Ghencea – Domnești“, iar în zilele următoare va avea loc o ședinţă de consiliu judeţean pentru aprobarea transmiterii către Compania Naţională de Drumuri a dreptului de admnistrare sau a celui de proprietate pentru suprafeţele de teren aflate în admnistrarea domeniului public judeţean, afectate de lucrare și necesare pentru demararea investiţiei. Petrache a declarat că, „dincolo de politică, trebuie să facem administraţie și ne bucurăm că Executivul României vine în sprijinul autorităţilor locale”. Iar, dacă mai era necesar, un argument în plus pentru această investiţie (fluidizarea traficului la Domnești) – îl reprezintă tocmai numărul mare de cercetători din toată lumea, care vor sosi, atunci când va fi finalizat Clusterul de la Măgurele. Potrivit președintelui CJI, este de neconceput ca de la Paris la București, oamenii de știinţă să călătorească doar două ore, iar de la aeroport la Măgurele, pe centură, să fie nevoie de patru ore pentru deplasare.
Transportatorii salută decongestionarea
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) se declară mulţumită de faptul că autorităţile au luat măsurile necesare pentru decongestionarea traficului rutier pe Șoseaua de centură. “Apreciem că eliminarea conflictelor de trafic din zona Cernica și creșterea gradului de fluenţă a circulaţiei pe Centura București poate fi posibilă prin demararea unui plan de construcție de pasaje rutiere la toate intersecțiile centurii actuale, cu asigurarea separării fluxurilor de trafic, astfel încât să se poată circula continuu fără vreo întrerupere (…). Există o nevoie reală de îmbunătățire a situației existente (…), intersecţia de la Domnești fiind următoarea pe lista intersecţiilor consumatoare de timp. Suntem convinși că menţinerea acestei preocupări și extinderea la nivelul altor intersecţii, adoptarea unor soluții similare ar fi cu adevărat un semn de preocupare din partea autorităților și este, din punctul nostru de vedere singura modalitate de fluidizare a traficului pe Centura Bucureștiului pe termen scurt”, concluzionează reprezentanţii UNTRR.