Legea pentru apicultură, pentru prevenirea intoxicațiilor la albine, prevede ca fermierii care efectuează tratamente chimice la culturile agricole să anunţe, în scris, consiliul local cu cel puţin 7 zile înainte de data exactă când vor efectua aceste operaţiuni, precum şi denumirea produsului folosit.
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) consideră că această prevedere „denotă o lipsă totală de profesionalism în privința relaţiei apicultorilor cu fermierii din sectorul vegetal, întrucât, apariţia unor boli sau dăunători la culturile agricole nu ţine de o anumită prevedere legală, sau de un termen stabilit de o reglementare, nu este planificată de un legiuitor”. Potrivit LAPAR, aceste situații apar adesea într-un interval foarte scurt şi necesită intervenţii rapide pentru salvarea culturilor. „Cutuma utilizată până în prezent şi anume avertizarea apicultorilor direct prin Consiliile locale cu minimum 24 de ore înaintea efectuării tratamentelor nu a creat probleme apicultorilor şi a permis agricultorilor să-şi salveze culturile”, precizează Liga într-o adresă trimisă către MADR. Conform proiectului de lege „Consiliul local trebuie să anunţe, în scris sau telefonic, apicultorii care au vatră de stupină staţionară/permanentă sau temporară/pastorală, cu cel puţin 3 zile înaintea efectuării de către deţinătorii de terenuri agricole a tratamentelor cu substanţe chimice în vederea prevenirii intoxicaţiilor la albine”. De asemenea, Liga acuză faptul că legea nu prevede tipul de culturi şi stadiul de vegetaţie în care este valabil avertismentul, iar acest lucru ar putea crea probleme întrucât pagubele înregistrate de apicultori ar putea fi suportate de fermieri fără vină.