Cu doar o săptămână înaintea începerii noului an şcolar, Remus Pricopie, ministrul Educaţiei s-a întâlnit cu directorii unităţilor şcolare din Ilfov, oficialul cerându-le profesorilor ca, începând din anul şcolar 2013-2014, să pună accent pe inspecţia la clasă şi să monitorizeze, cu atenţie, procesul de predare-învăţare, având în vedere că rezultatele comparative între mediile din gimnaziu şi mediile la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a au arătat, în multe cazuri, diferenţe prea mari de notare, de la 1,5 până la 7 puncte.
În acest sens, ministrul a subliniat importanţa introducerii evaluării naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, ca parte a măsurilor de monitorizare şi îndrumare a elevilor şi profesorilor. “Degeaba am făcut reforme la nivelul sistemului, dacă ele nu se regăsesc, zi de zi, în clasă, la nivelul comunităţii şcolare. Inspecţia la clasă va fi o prioritate a anului şcolar 2013-2014. Testarea elevilor, fără note, fără a pune presiune pe ei, este necesară pentru a îndrepta, din timp, parcursul educaţional al acestora. Este anormal ca, la finalul clasei a VIII-a, 34.000 de elevi să nu fie capabili să obţină media 5 la Evaluarea Naţională”, a subliniat ministrul.
La dezbaterea desfăşurată la sediul Inspectoratului Şcolar al Judeţului (ISJ) Ilfov, au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Petrache, prefectul judeţului Ilfov, Speranţa Cliseru, reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi ai Direcţiei de Sănătate Publică din judeţ. Noul inspector şcolar general al judeţului, prof. Maria-Gabriela Iliesie a prezentat auditoriului rețeaua școlară ilfoveană, menţionând că există 195 de unităţi de învăţământ de stat, dintre care – cu personalitate juridică – 82 şi 55 de unităţi de învăţământ particulare, dintre care 15 acreditate. În privința autorizaţiilor sanitare de funcţionare, acestea au fost emise pentru 187 de unităţi, pentru cele 8 rămase fără – motivele fiind – la Grădinița nr.1 Otopeni – supraaglomerarea (nr. de copii dublu față de prevederile OMS 1955/1995), la unitățile de învățământ din Glina, care funcționează pe baza avizelor sanitare – lipsa apei potabile, la Şcoala nr. 3 Șindrilița, Găneasa – spațiile sunt improprii, grupurile sanitare sunt în afara clădirii şi lipsesc apa curentă şi canalizarea, iar la Grădinița Netezești din comuna Nuci, nu există sursă de apă. Igienizarea spaţiilor de învăţământ, realizată cu sprijinul autorităților locale, s-a realizat, până la 1 septembrie a.c., în aproape toate unităţile, făcând totuşi excepţie Şcoala nr. 1 Bragadiru, Şcoala nr. 1 Găneasa, Şcoala nr. 1 Cornetu, Şcoala gimnazială „Alexandru Odobescu” Chiajna, care au întârziat câteva zile.
Gata de şcoală!
Anul acesta, la nivel județean au fost constituite 132 de clase pregătitoare în care vor învăța 3.208 elevi. Numărul de cadre didactice formate prin cursurile derulate de MEN este, de asemenea, de 132. La clasa I s-au înscris 2.435 elevi, la clasa a IX a – 1.097, iar în anul I, școala profesională, sunt înscrişi 59 de elevi. Problemele specifice ale Ilfovului, prezentate de inspectorul general şcolar, sunt reflectate de faptul că, un număr tot mai mare de elevi, absolvenți ai clasei a VIII-a în școlile din judeţ, pleacă şi sunt admiși în liceele din capitală. Cei mai buni elevi aleg, astfel, liceele din București, ceea ce determină apariția unor probleme privind realizarea planului de școlarizare în liceele din Ilfov. De aceea, începând cu acest an şcolar, fiecare unitate de învățământ își va constitui o bază de date unică, cuprinzând absolvenții clasei a VIII-a ai şcolilor ilfovene şi, urmărind traseul lor școlar ulterior.
Reguli noi!
Începând cu anul școlar 2013-2014, în media finală pentru admiterea în învățământul liceal, proporția mediei celor patru ani de gimnaziu va fi de doar 25%, redusă așadar, comparativ cu cea existentă până acum, de 50%. Media obținută la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a va avea o pondere mai mare în calculul mediei finale, respectiv 75%, faţă de 50%, cât era până acum.
În ceea ce priveşte evaluarea elevilor, în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a, la nivelul judeţului Ilfov, există o situație considerată acceptabilă, respectiv un raport de 1,5 până la 2 puncte între mediile din ciclul gimnazial și cele la Evaluarea Națională. Cu toate acestea, unitățile de învățământ unde diferențele de notare sunt mari, sau unde numărul de elevi cu medii de promovare a fost scăzut, vor fi monitorizate în mod constant. Inspectoratul Şcolar Județean Ilfov a anunţat că va realiza analize punctuale, iar conducerile școlilor vizate vor fi evaluate în funcție de măsurile pe care le vor adopta pentru îmbunătățirea procesului de predare – învățare. Mai mult, începând cu acest an şcolar, evaluarea se va face pe două niveluri: la clasă și naţională, cu accent pe prima, pentru a avea o radiografie exactă a problemelor din sistemul de învățământ preuniversitar. „Scopul declarat al acțiunilor noastre va fi realizarea unui sistem educaţional stabil, echitabil, eficient şi relevant; vom monitoriza permanent prezenţa la şcoală, ce se întâmplă în clasă şi modul în care decurge evaluarea”, a explicat inspectorul general Maria-Gabriela Iliesie. Aceasta a mai vorbit despre creșterea autonomiei școlilor, pe baza nevoilor de dezvoltare ale fiecărei unitaţi de învăţământ din judeţ în parteneriat cu factorii de decizie de la nivel local şi judeţean, eliminarea violenţelor din şcoală şi din jurul acesteia, reducerea absenteismului la orele de curs şi de pregătire suplimentară. Inspectoratul a anunţat, de asemenea, demararea unei campanii publice de conştientizare a riscurilor pe care fiecare şi le asumă când decide să nu respecte metodologia şi legea, în scopul prevenirii fraudei din sistemul de educaţie.