Ca urmare a prevederilor Legii 165/2013, la nivel local s-au înființat comisii pentru inventarierea terenurilor. Rolul acestor comisii este acela de a stabili, cu exactitate, situația reală din teritoriu.
Legea 165 are ca obiect măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România. Tot în această categorie se înscriu și terenurile de toate categoriile care au făcut obiectul raptului comunist.
O muncă de Sisif
La Periș am întâlnit-o pe Martha Rizea, inspector și inginer cadastral, în cadrul comisiei locale de inventariere. Ea ne-a povestit despre munca deosebit de complicată pe care o desfășoară membrii comisie pentru a descâlci situația terenurilor, care, deseori este foarte neclară. Pentru aceasta se trimit nenumărate adrese proprietarilor care trebuie să precizeze exact ce au în proprietate sau administrare, se fac măsurători pe ortofotoplanuri pentru terenurile extravilane. „Încercăm să identificăm terenurile agricole care pot face obiectul restituirilor către persoanele îndreptățite. Din 7.754 de hectare, cât are comuna, 70% reprezintă suprafețe agricole. De asemenea RAAPPS mai deține 1.300 de hectare în zona Scroviștea, iar Ocolul Silvic are în proprietate 950 de hectare de pădure. Problemele apar atunci când măsurătorile cu aparatură modernă nu corespund cu cele din planurile cadastrale vechi. Vă dau un exemplu: avem o tarla care, în acte, apare cu o suprafață de 25 de hectare, dar din măsurătorile recente rezultă că acolo nu sunt decât 24 de hectare…”, ne-a spus Martha Rizea.
Lititigiile întârzie inventarierea
Până în prezent, s-a reușit inventarierea a peste 70% din terenuri. Munca este foarte migăloasă, trebuie verificat fiecare titlu de proprietate, în parte. Perișul mai are și un litigiu cu comuna Niculești, din județul Dâmbovița, care revendică Ferma 2 de creștere a porcinelor din cadrul Romsuintest, deși, conform HG 800, aceasta este intabulată și are cadastru la Periș. „Astfel de situații ne îngreunează și mai mult munca și pot apărea întârzieri. Dar noi sperăm ca, până la 1 ianuarie 2014, să finalizăm întreg procesul de inventariere”, ne-a declarat dna Rizea.