Spargerea USL prilejuiește un nou bâlci politic în România. În buna tradiție dâmbovițeană, divorțul, de altfel prevestit de mulți, este un „lung prilej de vorbe și de ipoteze”. Amuzante, în toată tărășenia, sau „tăricenia”, dacă doriți, sunt reacțiile părților implicate. Dacă PSD, cu ochi înlăcrimați pretinde, ipocrit evident, că îi pare rău după asemenea căsnicie frumoasă și după chipeșul PNL, fostul „mire” (sau mireasă?), Antonescu, după anunțarea deciziei de a se despărți de consoarta (sau consortul?) lui, a dat-o pe bășcălie. Toate frustrările înăbușite în timpul aceste idile cu năbădăi au ieșit la iveală printr-un discurs debordând de ironii la adresa foștilor parteneri. Putei sesiza la Antonescu un fel de eliberare de sub jugul căsniciei, o adulmecare a libertății, care-l făcea să zburde ca un mânz eliberat din hățuri.
Nu la fel de bucuros a fost unul din veteranii partidului, Călin Popescu Tăriceanu, care a ieșit din ședința care a pecetluit despărțirea de USL negru de furie. A doua zi, a anunțat că-și face partid propriu (nu orișicare, ci unul reformist liberal!) și că vrea înapoi în brațele protectoare ale PSD. Nici nu putea face altfel pentru că, să ne aducem aminte, timp de patru ani, PSD a ținut în viață guvernul Tăriceanu și l-a apărat de căpcăunul Băsescu. Trebuia, nu-i așa, să întoarcă acest serviciu. Drept pentru care, a dat fuga, val-vârtej, la Palatul Victoria pentru a se pune, ca un cavaler cu onoare, la dispoziția suzeranului din fruntea Executivului. Ponta i-a primit cu bunăvoință ploconeala și i-a promis că îl primește cu dragă inimă „între sânii” USD, pentru a readuce la viață proiectul „minunat” care a fost USL. Mai mult, suzeranul de la palat i-a promis „ambulanței” Tăriceanu că, dacă resuscitează struțocămila, îi va da chiar și 8 (opt!) ministere, dar cu condiția ca de la infamul PNL să migreze cel puțin 30 de deputați către ipoteticul PRL. Că Tăriceanu nu va putea îndeplini această sarcină până pe 4 martie, când Ponta a promis că aduce în Parlament noul guvern, este la mintea cocoșului.
Apoi, șeful Executivului a făcut ochii roată și i-a văzut pe cei pe care voise săi recruteze de la început la guvernare, dar PNL se opusese – UDMR. Maghiarii așteptau de mult ruptura, frustrați că rataseră un gu(r)vern. Știind că majoritatea USD este foarte fragilă, dacă opoziția se va uni cu PNL, ei au venit cu pretenții pe care USD nu le va putea respinge. UDMR nu a cerut „decât” două ministere și ia, acolo, ceva posturi de secretari de stat, de șefi de deconcentrate. Un mizilic. Câtă modestie! A, să nu uit, maghiarii mai vor și stingerea proceselor legat de arborarea drapelului secuiesc… Că doar se poate! Ingerința în „trebile” coanei Justițica este un sport național, la toate nivelurile.
Interesant, însă, este ce se va întâmpla în Opoziție. Deocamdată, cei doi actori principali, PNL și PDL se țin bățoși. Blaga vrea ca peneliștii să-i semneze moțiunea de cenzură (pe care PDL nu o poate introduce de unul singur). Asta ar însemna ca PNL să recunoască eșecul guvernării useliste, din care a făcut parte. Ei vor moțiune pe problema amnistiei. Dar dacă nu se hotărăsc să formeze o opoziție unită, atunci tot zgomotul va fi fost pentru nimic. Iar românii vor avea, în continuare, de tras.