Monografia judeţului de pe ”Valea cu arini”

Așa cum anunțam în cel mai recent număr al Jurnalului de Ilfov, la sfârșitul lunii iulie, consilierii județeni au aprobat, cu unanimitate de voturi, actualizarea Monografiei economico-militare a județului Ilfov. Acest document cuprinde date și informații referitoare la principalele elemente geografice și de infrastructură, resurse materiale, energetice și umane, precum și alte date și informații din cadrul  unităților administrativ-teritoriale. 

Toate aceste date sunt necesare pentru susținerea efortului de apărare, asigurarea ordinii publice și securității naționale, pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență și de criză, precum și pentru acordarea sprijinului Națiunii Gazdă în cadrul acțiunilor cu statele membre NATO și partenere.

Structura Teritorială pentru Probleme Speciale Ilfov, din cadrul Ad­ministrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), a coordonat activitatea de actualizare a anexelor Monografiei (document ce se editează o dată la 4 ani, cea mai recentă ediție fiind cea din 2012). Din totalul celor 27 de anexe, au fost actualizate, în acest an, 10, nouă dintre acestea (81 de file) fiind nesecrete, iar una (formată dintr-o singură filă) având caracter clasificat.

Modificări demografice

Datele cuprinse în anexe s-au modificat considerabil la unele capitole, sau au rămas neschimbate, la altele, în comparație cu anul trecut.

Astfel, spre deosebire de alte județe ale țării, în continuare, numărul populației a crescut, la data actualizării anexei, privind structura populației ilfovene pe sexe și grupe de vârstă – 21 iulie 2014 – aceasta fiind de 388.738 de persoane. Aproape 200.000 de persoane sunt de sex feminin, iar cea mai importantă grupă de vârstă, ca pondere, este aceea de 35-55 de ani (111.937 persoane). Pentru etnii, majoritatea este deținută de români – 341.895 de persoane, iar pe poziția a doua urmează romii (15.634), numărul acestora putând fi, însă, mai mare, deoarece tabelul nu cuprinde rubrică pentru ”țigani”, mulți nedeclarându-se rromi, ci ”de altă naționalitate”. Această din urmă categorie (care nu include maghiari, germani, romi, ucrainieni, sârbi sau ruși, declarați, așadar, separat) adună 30.779 de ilfoveni. 

Alte modificări sunt evidențiate în anexa privind lucrările de artă amplasate pe raza județului. Spre exemplu, au fost introduse pasajele recepționate de peste DNCB (Drumul Național Centrua București) – de la Ștefănești, Tunari sau Moara Vlăsiei.

Mai puține societăți mari. Mult mai multe spații de depozitare

Anexa care face referire la operatorii economici cuprinde doar acele societăți care au peste 25 de angajați, sau o cifră de afaceri mai mare de un milion de lei/an. Pe listă se află 614 operatori, numărul acestora fiind în scădere față de 2013, motivele fiind diverse. Spre exemplu, Glacial PROD, din Popești-Leordeni sau Alpine SA, din Mogoșoaia, societăți mari, au intrat în insolvență, Romprest s-a relocat în Capitală, iar Agricantus a plecat în județul Dâmbovița. 

Ilfovul stă foarte bine, însă, la capitolul spații de depozitare. Aici, numărul lor, suprafața și capacitatea de depozitare, au crescut considerabil. S-a construit foarte mult, în ultima vreme, și s-au dezvoltat astfel de spații de depozitare, boxe, rezervoare, magazii, etc, în Chitila, Dragomirești, Buftea sau Tunari.

Repere istorice ilfovene

Ilfovul, cel mai mic județ al României, cu o suprafaţă de 1.583 kmp., a suferit, de-a lungul timpului, diverse modificări. Comparativ, în perioada României Mari, când ţara era alcătuită din 71 de judeţe, suprafaţa județului era de circa 450.000 ha. 

Situat în Câmpia Mun­­teniei, județul a luat numele râului Ilfov, care îl străbate ca afluent al Dâmboviţei. Forma slavo-romană „Elhov” indică etimologia toponimului, din limba slavă „ielha – arin” şi turcismul „ova – vale”, sugerând vegetaţia bogată şi aruncând o lumină asupra formării judeţului de-a lungul văii cu arini, aceea a râului Ilfov.  Prima atestare documentară a judeţului Ilfov apare în hrisovul lui Basarab cel Tânăr, datat 1482, martie 23, de la Gherghiţa (localitate din jud. Dâmboviţa), prin care domnitorul dăruieşte Mânăstirii Snagov, câteva sate şi unele privilegii. În contextul acestui hrisov apare şi menţiunea judeţului “Elhov”, a cărui denumire era desigur mai veche decât anul 1482, când a fost scris documentul.

Sub domnia unificatoare a lui Alexandru Ioan Cuza, sunt iniţiate reforme administrative, care privesc atât Capitala, cât şi organizarea judeţelor. Astfel, la 2 aprilie 1864, apare Legea privind crearea Consiliilor judeţene, organism de administraţie care, pentru Ilfov, îşi avea sediul în Bucureşti, într-o clădire situată pe actuala str. Ilfov, la nr.6.

La conducerea judeţului se afla prefectul, reprezentant al Guvernului pe lângă Consiliul judeţean şi preşedinte al Comitetului Permanent.

Teritoriul actual al Ilfovului reprezintă o relicvă a judeţului de odinioară, cu rădăcini ancorate în secolul al XV-lea. În timp, teritoriul administrativ al judeţului Ilfov a suferit multe modificări, fiind, în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, cel mai „forfecat” şi mai ajustat judeţ, ajungând în prezent la suprafaţa de 1.583 kmp (0,67% din suprafaţa ţării), faţă de 5.176 kmp în 1937 şi 8.225 kmp în 1972 (cu 2 municipii, 2 oraşe, 125 de comune cu 418 sate). 

În mod cert, acesta nu se mai află în limitele sale geografice iniţiale, fapt datorat administraţiilor ce s-au perindat la putere. 

La ultima modificare administrativă-teritorială majoră, din 17 februarie 1968, oraşul Bucureşti, cu rang de judeţ, a fost declarat municipiu şi a devenit unitate de sine stătătoare, evoluând separat de judeţul Ilfov.

Până la desfiinţarea judeţelor, în 1950, şi apoi după reînfiinţarea lor, în 1968, Ilfovul avea aceeaşi suprafaţă şi configuraţie.

În 1972, judeţul Ilfov se întindea pe o suprafaţă de 8.225 kmp, fiind al cincilea ca mărime din România, având ca vecini judeţele Ialomiţa (la Est), Buzău, Prahova, Dâmboviţa (la Nord), Teleorman (la Vest) şi fluviul Dunărea (la Sud).

Începând cu anul 1981, judeţul Ilfov devine o unitate administrativă de sine stătătoare, fiind denumit Sectorul Agricol Ilfov (avea un oraş – Buftea, 26 comune cu 73 sate) şi era în subordinea municipiului Bucureşti. În 1997, o nouă modificare a hotarelor şi suprafeţei transformă judeţul Ilfov, iar prin Legea nr.50/1997, Sectorul Agricol Ilfov redevine judeţ.