„Există două realităţi a căror imensă, zdrobitoare greutate, nu o simţim. Dar fără ele nu putem trăi: aerul și istoria” (Lucian Blaga)
„Stai puţin! Un bob zăbavă. Înainte să le ştergi cu cârpa, aşteaptă câteva secunde. Vezi urmele astea, pe încălţări? Le-ai adunat, din umblet. Ai bătut locurile, în anotimpuri. Rouă din răcoarea ierbii? Praf, din arşiţa verii? Frunze ude sau zăpadă? E cert, eşti un călător. Ai fost acolo, de mai multe ori? Cum te-ai nimerit? Ce te-a chemat? Ştiu, ai multe treburi. Totuşi, te întreb: Ce-ai simţit? Şi mai ales, ce ştii despre locul sacru pe unde ai trecut? Din ce-ai văzut, ce-ai înţeles”? Mărturisesc – la năvala de întrebări a prietenului meu – aveam răspunsuri mici. Şi puţine. M-am ruşinat. Profan şi orb? Grea povară.
Cine e cel care m-a provocat la aflarea tuturor celor pe care le veţi citi? E o prezenţă extrem de importantă. Şi, să nu vă mire deloc, îl cunoaşteţi foarte bine. E prietenul din interiorul fiecăruia dintre voi.
Astăzi, vorbim despre trei teme: 1) Mărturii, unele contemporane Sf. Domn Constantin Brâncoveanu, despre supliciul asasinării lui, a celor patru fii şi a sfetnicului său devotat. 2) Mitul tezaurului unei colosale averi, alcătuită din tone de aur şi obiecte preţioase, care a declanşat o goană smintită a vânătorilor de comori, în zilele noastre. 3) Realitatea celuilalt tezaur, de data asta autentic şi sacru. E moştenirea spiritului luminat de cultură şi emancipare, lăsată de Sfântul Domn urmaşilor săi, îmbogăţită de contemporanii noştri.
Incinta Palatului Domnesc, sacralizată
Duminică, 17 august, am poposit într-un loc fermecat, însemnat în capitole fascinante de istorie naţională şi credinţă, într-o zi sfinţită. Memorabilă. Care a omagiat tricentenarului Martiriului Sfinţilor Brâncoveni. Dar despre ritualul liturgic de la Mogoşoaia – oficiat de Biserica Ortodoxă Română, în frunte cu Patriarhul Daniel, la popasul sfintelor moaşte în Curtea Domnească – aţi citit în ediţia trecută a ziarului nostru.
Marele Domn Sfânt, al Ţării Româneşti
Era anul 1654. În casa din Brâncoveni (azi jud.Olt) a boierului Matei Brâncoveanu şi a Stancăi – sora domnitorului muntean Constantin Şerban Cantacuzino – se năştea un prunc. Numele său – Constantin Brâncoveanu. În 1688, a fost ales Domn al Ţării Româneşti. A avut una dintre cele mai lungi domnii, timp de 26 de ani. Ea s-a sfârşit dramatic, la 15 august 1714, în Constantinopol, când unul dintre cei mai sângeroşi sultani, Ahmet, susţinut de Marele Vizir, l-a condamnat la moarte prin decapitare, împreună cu cei patru fii: Constantin, Radu, Ştefan, Matei şi sfetnicul Ianache Văcărescu.
„Un domnitor creştin a căzut în capcana unui necioplit care, cu bucurie dementă, şi-a oferit un spectacol sângeros, tăindu-l pe el şi pe copiii lui, în ziua Sfintei Marii. (…) Un astfel de om a omorât sultanul”, scria mitropolitul cărturar, Antonie Plămădeală.
Anton Maria Del Chiaro, secretarul domnesc al lui Sf. Constantin Brâncoveanu nota că „Pentru ziua Adormirii Maicii Domnului, în anul 1714, intrând în al 60-lea an de vârstă, suveranul îşi dorea un banchet solemn. La sfârşitul lui, voia să ofere floarei nobilimii sale medalii simbolice, din aur“. Dar ziua de 15 august 1714 avea să fie Botezul sângelui lor.
Febra aurului brâncovenesc
Sminteala căutătorilor comorii s-a declanşat în noiembrie, 2013. Se ştie că voievodul – unul dintre cei mai bogaţi principi ai Europei – era numit şi „Altîn Bey”. Adică „Prinţul Aurului”. Cel mai mare tezaur din lume, legendar, din zeci de tone de aur şi obiecte preţioase a fost căutat la mânăstirea Sfinții Voievozi, din Baia de Aramă, jud. Mehedinţi. Ar fi fost îngropat de trimişii domnitorului, într-o galerie dintr-o fostă mină de cupru, peste care s-a zidit biserica. Au urmat săpături ilegale în jurul ei şi chiar în altar.
În cele din urmă, au intervenit poliţia, autorităţile judiciare. S-au întocmit acte de urmărire penală. Deocamdată, au izbutit să oprească scormonitorii de pământ. Iar deznodământul aflării imensei comori s-a amânat.
Tezaurul autentic al Sf. Martir Brâncoveanu
Palatul şi Curtea Domnească de la Mogoşoaia sunt un loc sacru, ca arhivă a istoriei vechi şi ca prezent al culturii contemporane. Construcţia lor a fost terminată la 1702. Se ştie că domnitorul a fost un bun om de stat şi un diplomat iscusit. A ctitorit lăcaşuri sfinte, în ţară şi peste hotare. A fost iubitor de artă românească şi protector al vieţii bisericeşti ortodoxe. A sprijinit mediului cărturăresc şi al tiparului.
„Coroana tuturor timpurilor”, este rangul pe care i-l dă Sf.Antim Ivireanul, în „Cuvântrea” unei cărţi bisericeşti, la Târgovişte, în 1709.
Arhitectura nouă, cărţile, arta şi sufletul credinţei sunt cu adevărat marele tezaur, cu valori transmise generaţiilor contemporane de către Sf. Brâncoveanu. O misiune de mare preţ, a emancipării spiritului şi culturii româneşti.
„Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti”
E instituţia creată în urmă cu 14 ani, menită să administreze Complexul monumental, istoric, cultural, turistic şi de agrement al Palatelor Brâncoveneşti, de la Mogosoaia.
Criticul de artă Doina Mândru e directorul artistic al Centrului Cultural. Interlocutor rafinat, cu o memorie istorică prodigioasă, ne-a povestit cum generaţiile următoare – care au avut în grijă patrimoniul acestui loc mirific – au adăugat valori noi Complexului monumental, prin inteligenţă, fantezie şi cheltuieli consistente.
Ne-a vorbit despre vremea Bibeştilor, când tot ansamblul e refăcut, după bombardamentele Revoluţiei de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. A urmat marele ban Nicolae Brâncoveanu. Vestitul arhitect austriac Johann Schlater a fost adus pentru refacerea clădirilor.
Un moment special, l-a constituit contribuţia de excepţie a sclipitoarei Martha Bibescu, cea care a salvat de la ruină Palatul, după ravagiile Primului Război Mondial. Ea a cheltuit sume considerabile, timp de 17 ani. A investit în restaurarea grădinilor şi a clădirilor adiacente. După ce a fost, o periodă, azil de orfani, comuniştii l-au transformat în Casa Scriitorilor, până în 1980.
O donaţie specială: colecţia Liana şi Dan Nasta
În anul 1992 se înfiinţează Centrul Cultural de la Mogoşoaia. În 2001, după ce a preluat directoratul artistic al complexului de aici, Doina Mândru a acceptat o donaţie extrem de importantă a soţilor Liana şi Dan Nasta, pe care instituţia şi directoaratul precedente, nu au vrut să o primească.
Doina Mândru afirmă: „Eu am acceptat-o. E o colecţie compusă din 250 de piese textile, ceramice, mobilier şi o custodie pentru alte 62 de lucrări de artă comparată, gravuri, picturi şi altele. Cât valorează? Până la 3 milioane de euro. Dar lucrul cel mai însemnat e că piesele colecţiei, urmează o tematică selectată atent. Au fost alese cu rafinament şi mare competenţă. Ea imaginează mobilarea Palatului Mogoşoaia, aşa cum ar fi rămas după ce 10 generaţii de brâncoveni, l-ar fi locuit”.
Artă într-un spaţiu feudal
Activitatea culturală de la Palatul Brâncovenesc e vivace. El a găzduit peste de 400 de expoziţii şi evenimente artistice, de mare ţinută. Tot aici se tipăresc documente pliante, broşuri, cataloage pentru expoziţii şi alte destinaţii.
Doina Mândru susţine: „Tot ce se întâmplă aici, e făcut din pasiune şi din asumarea unei misiuni spirituale. Brâncovenii pot fi repuşi în drepturi. Mogoşoaiei îi trebuie acest proiect nou: o sală de spectacole, cu 200 de locuri, încă un spaţiu expoziţional şi un Memorial pentru Văcăreşti. Am lucrat foarte mult cu Adrian Spirescu, cel care e arhitectul Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), de la Palatul Parlamentului”, conchide ea.
Aidoma mărturiilor istorice, cultura şi spiritul artistic transmise de Sf. Domn Constantin Brâncoveanu sunt la fel de puternice. Şi vii.
