Cei mai buni fizioterapeuți din Europa se reunesc în aceste zile la București, la cel de-al X-lea Congres Național al Federației Române a Asociațiilor de Fizioterapie.  

Elitele fiziokinetoterapiei europene se află în aceste zile în țara noastră. Capitala găzduiește, în perioada 2-5 octombrie, al X-lea Congres Național de Fizioterapie. Timp de trei zile, terapeuți din România și din alte state, care au tratat unele din cele mai grave cazuri, vor aduce la București noutățile în domeniu. Personalități pres­tigioase din marile centre universitare vor instrui specialiștii români astfel încât, munca lor să fie tot mai eficientă. Pacienții să fie tot mai mulțumiți de serviciile de care beneficiază, iar terapeuții să obțină performanțe și mai ­mari, să poată trata cât mai bine cazuri care, aparent, sunt considerate netratabile. “Congresul are ca tematică “Fizioterapia între cercetare științifică și abordarea practică”. La lucări vor participa specialiști din Marea Britanie, Franța, Suedia, Norvegia, Olanda, Spania, Italia, Belgia, Turcia, Austria, Finlanda, Germania, Irlanda etc. Printre invitații care își vor susține lucrările se află și Michel Papparemborde, directorul Institutului de Formare în Kinetoterapie de la Universitatea Catolică din Lille/Franța, Michel Gedda, directorul Institutului de Formare în Kinetoterapie din Berck, Franța, ­Gian Luca Ceino de la Universitatea din Urbino, Italia. Lista participanților in­­ternaționali este, însă, mult mai bogată. Vor fi organizate work-shop-uri care răspund nevoilor fizioterapeuților români”, explică prof. dr. Elena Căciulan, președintele Federației Române a Aso­cia­țiilor de Fizioterapie.