Comisarul șef Ion Orațiu Rușeanu fost împuternicit la conducerea IPJ Ilfov în iunie 2014. Mai exact, pe 4 iunie. În urma concursului organizat pe 19 august, comisarul șef a fost declarat admis și a fost numit definitiv inspector șef al Poliției Ilfovene. S-a încheiat astfel o perioadă de delegări provizorii în această funcție, care s-a întins pe o durată de aproape doi ani.
Noul inspector șef al IPJ Ilfov este un polițist cu experiență și bun practician în cazuistica infracțiunilor judiciare. Timp de 7 ani, între 1997 și 2003, comisarul șef Rușeanu a fost ofițer de cercetări penale. Din 2003 până în 2005 a funcționat ca șef al biroului Cercetări Penale din cadrul Secției 16 Poliție din București, pentru ca, începând cu anul 2011, să fie numit comandant al Secției 26 Poliție, funcție pe care a deținut-o până în 2013. În 4 iunie, cum spuneam, a fost împuternicit în funcția de inspector șef al Poliției ilfovene. Deși relativ nou în această funcție, comisarul șef Ion Orațiu Rușeanu și-a pus amprenta asupra activității desfășurate de subordonații săi. Dar, bineînțeles, după ce a analizat și a evaluat, în amănunțime, activitatea desfășurată de colegii săi.
Circulația rutieră – un sector dificil
În urma acestei evaluări, comisarul șef Ion Orațiu Rușeanu a constatat că fenomenul infracțional înregistrat la nivelul județului Ilfov se manifestă în limite rezonabile, mai ales în ceea ce privește infracționalitatea judiciară. „Infracțiunile cu violență, în segmentul stradal, lipsesc aproape cu desăvârșire. În 6 luni din 2014, au fost înregistrate doar un număr de 8 tâlhării”, precizează șefului poliției ilfovene. Cu alte cuvinte, Ilfovul este un județ liniștit și sigur, din acest punct de vedere. „Cele mai mari probleme le întâmpinăm în domeniul circulației rutiere, având în vedere specificul județului. Ilfovul este străbătut de 7 drumuri naționale, la care se adaugă Centura Capitalei, 25 de drumuri județene și trei autostrăzi. Aici se înregistrează anumite dificultăți. Noi avem în vedere identificarea zonelor care creează cele mai multe probleme din punct de vedere a fluenței circulației și a intervalelor orare în care se produc „gâtuiri” ale traficului. Ne-am propus asigurarea unei dinamici mai accentuate, atât a formațiunii rutiere, cât și a celor de ordine publică și sunt convins că, pe măsură ce se vor definitiva anumite elemente de infrastructură, cum ar fi lărgirea șoselei de Centură și construirea unor pasaje rutiere, sensuri giratorii etc., vom beneficia de pe urma acestor lucrări. Deja se simte o îmbunătățire acolo unde s-au construit astfel de amenajări, cum ar fi Tunari, Ștefănești. La intersecția de la Domnești există, într-adevăr, o problemă, de aceea avem un echipaj aproape în permanență, care asigură fluența traficului, pentru că în acest moment nu există o altă soluție”, ne-a precizat inspectorul șef al IPJ Ilfov.
În privința siguranței circulației și pentru a remedia neajunsurile arătate, Serviciul Rutier din cadrul IPJ, împreună cu administrațiile publice locale caută soluții pentru creșterea siguranței participanților la trafic și pentru prevenirea accidentelor cu victime omenești. „Pentru aceasta, noi sesizăm factorii responsabili, autorități publice locale sau CNADNR, pentru a lua măsurile necesare creșterii gradului de siguranță”, ne-a mărturisit șeful poliției ilfovene.
Lupta cu infracționalitatea economică, în prim-planul activității polițiștilor ilfoveni
O altă specificitate a județului o constituie numărul mare de agenți economici. De aici, apariția unui fenomen inevitabil în asemenea condiții – infracționalitatea economică. „Revin la siguranța cetățeanului, care trebuie să existe atât în spațiul public, cât și în cel privat. Aici am în vedere atât infracțiunile economice, dar și pe cele judiciare, cum le numim noi. În privința primei categorii, având în vedere că, potrivit informațiilor noastre, în Ilfov există aproximativ 37.000 de firme, automat, infracționalitatea economică se poate manifesta imprevizibil. Drept urmare, unul din scopurile noastre principale este reducerea acestui fenomen, atât prin prevenție, cât și prin combatere. Avem un serviciu de investigare a acestor fraude și am ridicat problema dimensionării acestuia, proporțional cu numărul de societăți comerciale. În acest sens, la solicitările mele, IGPR ne-a ajutat, atât cu personal, serviciul are acum 55 de polițiști, cât și din punct de vedere logistic. Sunt convins că, în foarte scurt timp, vom avea și rezultate pe măsură. Scopul nostru? Asigurarea unui mediu de afaceri curat și combaterea evaziunii fiscale care, se știe, este un obiectiv național”, ne-a informat inspectorul șef Rușeanu.
În cursul acestui an, numărul furturilor din locuințe a scăzut
Și iarăși ne întoarcem la „specificitatea Ilfovului”, cum se exprima Ion Orațiu Rușeanu. De data aceasta este vorba de furturile din locuințe. Toată lumea cunoaște boom-ul imobiliar petrecut în județ, în ultimele decenii. Prin urmare, tentațiile pentru cei ce se îndeletnicesc cu furturile bunurilor din locuințe și autoturisme a crescut proporțional cu dezvoltarea zonelor de locuit din Ilfov. Cu toate acestea, în ultima perioadă, numărul cazurilor de astfel de furturi a scăzut, de la an la an, după cum ne-a informat inspectorul șef. „În primele 6 luni din 2014, s-a înregistrat o scădere de 2,27%. O explicație constă în faptul că noi abordăm acest fenomen pe două planuri: prevenția, prin informarea populației cu privire la un minimum de măsuri ce trebuie luate pentru a-i descuraja pe infractori și combaterea, căreia noi îi acordăm o importanță deosebită. De aceea, de când am venit aici, am cerut, în privința combaterii, o abordare mai fermă”, afirmă comisarul șef Rușeanu.
Grupare de „șpringari”, destructurată
Confirmarea spuselor sale a venit chiar a doua zi (25.09.2014, n.r.) după discuția purtată cu șeful Poliției Ilfov. Astfel, în urma a 7 percheziții efectuate în locuințe ale unor hoți din locuințe („șpringari”, în jargonul infractorilor), gruparea din care aceștia făceau parte a fost destructurată, trei dintre infractori fiind reținuți. Inspectorul șef ne spusese în timpul discuției noastre că gruparea era monitorizată de două luni de zile. Cei 6, care alcătuiau gruparea, furaseră bani și bijuterii din locuințe aflate în Voluntari, Pantelimon și București, prejudiciul estimat ridicându-se la 100.000 de lei.
„Ne-am propus să desfășurăm astfel de acțiuni cu ritmicitate, în permanență. Și, apropo, am hotărât ca, până la sfârșitul anului, să reintroducem la posturile de poliție din localitățile ilfovene un serviciu de permanență, 24 din 24 de ore, pentru că nu este normal ca după ora 16 să nu mai găsești pe nimeni la posturile de poliție. Pentru aceasta vom repartiza în mediul rural un număr de 175 de oameni”, spune comisarul șef Rușeanu.
Problematica discutată a fost foarte vastă, dar, din păcate, spațiul tipografic nu ne permitem să o detaliem. În urma acestei discuții, am tras, totuși, o concluzie: siguranța noastră, a tuturor, se află în mâini bune, în Ilfov.