Conform MADR, pentru perioada 2007-2013, România a înregistrat o absorbție de peste 80% din fondurile alocate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Mai exact, este vorba despre 12,84 de miliarde de euro, pe care țara noastră le-a cheltuit pentru susținerea și dezvoltarea agriculturii românești.
APIA a finalizat, anul acesta, de plătit fermierilor avansul la plata unică pe suprafață (SAPS), de 69 euro/ha, în valoare totală de 635 lei, bani care vor constitui, în mod real, un sprijin pentru finalizarea lucrărilor agricole de toamnă. Acestor fonduri li se adaugă peste 7,14 milioane de euro, subvenții separate pentru zahăr. De asemenea, au fost sprijinite prin o serie de scheme diferite sectoare ale agriculturii aflate în zonele defavorizate: 3 milioane de euro pentru orez, 32,18 milioane pentru vacile de lapte, sau 6,7 milioane de euro pentru laptele și carnea de ovine sau caprine. Totodată, ajutorul specific pentru produsele ecologice s-a cifrat la peste 4 milioane de euro, în decursul acestui an.
APIA implementează măsuri de piață și programe comunitare
În afară de banii alocați pentru susținerea agriculturii, APIA a plătit 9,6 milioane de euro pentru ajutorul comunitar de furnizare a laptelui în școli, iar pentru programul de fructe în școli, peste 13,5 milioane de euro. Acestor programe li se adaugă și Programul apicol, pentru care s-au făcut plăți, de la începutul anului, în valoare de 6,68 milioane de euro, sau Restructurarea/ Reconversia plantațiilor viticole și Investiții pentru restructurare/ reconversie viticolă, programe ce au primit peste 35 de milioane de euro. Totodată, plățile pentru Grupurile de producători au însumat 11,8 milioane de euro, iar cele pentru Organizațiile de producători de legume/fructe, peste 2 milioane de euro. În total, pe parcursul acestui an, până în prezent, APIA a plătit din FEGA 1,39 miliarde de euro.
Plăți naționale compensatorii
În afara plăților din fonduri europene, APIA are în derulare o serie de Plăți Naționale Directe Compensatorii (PNDC), provenite din bugetul național. În ceea ce privește PNDC în sectorul vegetal, aferente Campaniei 2013, sumele plătite până la această dată sunt de 650 milioane de lei. În ceea ce privește ajutorul de stat pentru plata primelor de asigurare, în 2014, au fost plătiți 1,8 milioane de lei, pentru cererilor depuse în semestrul II al anului 2013. De asemenea, APIA a efectuat și plățile pentru motorina utilizată în agricultură, valoarea totală fiind 211 milioane lei. De asemenea, în perioada 29-31 octombrie 2014, s-a efectuat plata celei de-a doua tranșe a rentei viagere aferentă anului 2013, pentru care s-au alocat 13,97 milioane lei. Astfel, în acest an, APIA a plătit, în total, 463 de milioane de euro.