Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că, în situația în care majoritatea parlamentară se va schimba și se va pune problema înlocuirii sale la șefia Senatului, nu se va „crampona” de funcția pe care o deține în prezent. „Poziția pe care o ocup este rezultatul unui vot al actualei majorități parlamentare. Dacă se va schimba majoritatea parlamentară, atunci sigur se poate pune problema alegerii unui nou președinte al Senatului, unui alt președinte al Senatului. Eu nu mă cramponez de această funcție. Dar atâta vreme cât am avut un vot din partea colegilor mei, ocup această poziție, care este una de reprezentare a Senatului și nimic mai mult”, a declarat Tăriceanu. El a comentat încercările Opoziției de a schimba actuala majoritate parlamentară din Senat făcând trimitere la piesa ”O scrisoare pierdută” ,a lui I.L.Caragiale. ”Situația seamănă puțin cu povestea cu steagurile, relatată de Ghiță Pristanda în piesa lui Caragiale. În fiecare săptămână mai sunt racolați câțiva senatori, așa încât probabil că, într-o zi, o să ne trezim că grupul este mai mare decât numărul senatorilor aleși în Senat”, a spus Tăriceanu.