Vaccinarea animalelor împotriva bolii limbii albastre (bluetongue) naște dispute între ANSVSA și crescătorii de animale. Șeful Autorității, Dumitru Băiculescu, este de părere că vaccinarea bovinelor și ovinelor este absolut necesară, având în vedere că au fost alocate fonduri europene în acest sens, iar cheltuielile generate de manoperă vor fi suportate de la bugetul de stat. „Recomandarea specialiștilor, a Comisiei Europene, este să procedăm cum a făcut Germania. Rumegătoarele din această țară au fost vaccinate trei ani, consecutiv, și nemții au scăpat de boala limbii albastre. Vaccinul nu are nicio consecință asupra calității cărnii. Toți fermierii trebuie să înțeleagă care sunt beneficiile vaccinului și că nu există riscul de remanență”, susține Băiculescu. Vor fi vaccinate animalele din exploatațiile comerciale de bovine și ovine și cele din exploatațiile comerciale de bovine de tip A, iar programul va demara, undeva, în toamnă. Fermierii nu sunt de aceeași părere. Ei spun că vor avea probleme la export și că vaccinarea este inutilă, având în vedere că boala nu se ia de la animal la animal.