În Ajunul Floriilor, a avut loc un eveniment astronomic aparte. Pe 4 aprilie, în sâmbăta lui Lazăr, la ora 13.00 (ora României) a fost “Luna Sângerie”, cea mai scurtă eclipsă totală de Lună din acest secol.
Faza de totalitate a fenomenului astronomic, a durat 4 minute și 43 de secunde și a putut fi văzută de pe coastele Oceanului Pacific și din Australia. Denumirea de “Lună Sângerie” provenind de la fenomenul optic creat de discul satelitului. Mai exact, locuitorii din China, Japonia, Australia, Asia de Sud-Est și Coasta de Vest a Americii, au avut ocazia să admire miraculoasa transformare a astrului care, pentru câteva momente, a căpătat culoarea roșiatică – portocalie. “Eclipsele totale de Lună, precum cea de pe 4 aprilie, sunt fenomene lente, dar atrăgătoare și, ca de obicei, vom avea camere pe tot globul care vor oferi imagini în direct. (…) Ce mod mai frumos să îți petreci ziua decât să privești acest frumos eveniment”, a fost mesajul transmis publicului larg, cu puțin timp înainte de a avea loc acest fenomen spectaculos, de către astronomul Will Gater. Astronomul își desfășoară activitatea la Slooh Community Observatory, o organizație ce a difuzat în direct, pe internet, imagini preluate de camere instalate la unele dintre cele mai importante observatoare astronomice de pe glob. Potrivit astronomilor, cea mai recentă eclipsă totală de Lună, vizibilă de pe teritoriul României, s-a produs pe 10 decembrie 2011. Următoarea eclipsă totală de Lună, care va putea fi urmărită din țara noastră, va avea loc pe 28 septembrie, anul curent.