25.000 de euro, finanţare europeană pentru 40 de tineri

Şomajul în rândul tinerilor, la nivel european, a atins cote îngrijorătoare. Se estimează că 5,3 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, din UE, nu au un loc de muncă şi un venit stabil. Ca urmare a acestei situaţii, responsabilii europeni caută soluţii de combatere a şomajului în rândurile acestei categorii sociale, prin proiecte finanţate cu fonduri europene menite să asigure un viitor prosper tinerilor.

Una dintre direcţiile de realizare a acestui deziderat sunt şi proiectele europene care îşi propun să-i înveţe pe tineri să-şi deschidă propria afacere, prin organizarea de cursuri de antreprenoriat, dar şi să finanţeze cele mai bune idei de afaceri ale cursanţilor.

400 de tineri, viitori patroni

Un astfel de proiect a fost lansat de Consiliul Judeţean Ilfov, în parteneriat cu Asociaţia Travel Focus şi Asociaţia Excelsior. El este finanţat din Fondul Social European (FSE) în cadrul POSDRU, Axa prioritară 3, Domeniul major de intervenţie 3.1 Promovarea culturii antreprenoriale. Proiectul, denumit „Antreprenoriatul-şansa unui viitor mai bun pentru tineri”, se află în curs de implementare în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia (jud. Dolj, Olt, Gorj, Mehe­dinţi, Olt şi Vâlcea). Aceast demers vizează, în special, 400 de tineri între 18 şi 25 de ani, studenţii şi femeile cu spirit antreprenorial. El se va desfăşura, în mai multe etape, pe o perioadă de 10 luni. În prima etapă, cei 400 de tineri înscrişi vor urma ­cursuri de antreprenoriat ce vor totaliza 40 de ore, întinse pe parcursul a două săptămâni, în care cursanţii vor învăţa, inclusiv, cum să scrie un plan de afaceri bun şi competitiv. Proiectul beneficiază de o finanţare de peste 8,2 milioane de lei din partea Uniunii Europene, cofinanţarea din partea CJI ridicându-se la suma de 140.091,40 lei. 

40 de planuri de afaceri vor primi finanţare

În etapa a doua, se va face selecţia planurilor de afaceri întocmite de tinerii participanţi la proiect. Cele mai bune 40 de astfel de planuri vor fi finanţate cu suma de 25.000 de euro fie­care. Prioritate la finanţare vor avea planurile de afaceri din domeniile IT&C, turism şi ecotu­rism, tex­­tile şi pielărie, lemn şi mobilă, industrii creative, auto, procesarea alimentelor şi băuturilor, sănătate şi produse farma, energie şi management de mediu, agricultură, silvicultură, ac­vacultură, biofarmaceutică şi biotehnologii.

Tinerii selectaţi pentru finanţare îşi vor deschide o firmă, a cărei activitate va trebui să se desfăşoare, obligatoriu, pe o perioadă de cel puţin 3 ani şi vor investi cei 110 mii de lei obţinuţi în activitatea şi dezvoltarea afacerii. Noii antreprenori vor trebui să angajeze minimum 2 persoane, pe care vor trebui să le păstreze pentru minimum 6 luni, după încheierea proiectului.

Scopul acestui proiect este acela de a reduce gradul de şomaj în rândurile tinerilor, prin crearea a minimum 80 de noi locuri de muncă, dezvoltarea abilităţilor manageriale pentru cei 400 de tineri participanţi la proiect, încurajarea iniţiativei antreprenoriale, creşterea numărului de întreprinderi şi susţinerea inovaţiei antreprenoriale.

Un proiect atractiv

Conferinţa de lansare a proiectului, desfăşurată la hotelul Radisson, din Bucureşti, a adunat împreună, pe lângă invitaţi de seamă, cum ar fi secretarul de stat  Anca Ionescu, de la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Florin Jianu, fost ministru al acestui minister şi preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători, Dragoş Anastasiu, manager al Eurolines, operator de turism, Tudor Vladâcenco, manager de proiect şi alţi responsabili implicaţi în proiect, câteva zeci de tineri care au aplicat pentru acest program. Sala de conferinţe era arhiplină, ceea ce dovedeşte atractivitatea acestui gen de proiect. În deschidere, moderatorul conferinţei, Răzvan Pascu, l-a invitat să vorbească despre această iniţiativă pe preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov (unul dintre beneficiarii acestui proiect), Marian Petrache.

Investiţii importante în dezvoltarea şi modernizarea judeţului Ilfov

Preşedintele CJ Ilfov a făcut, mai întâi o trecere în revistă a proiectelor aflate în derulare în judeţul Ilfov, alături de cel lansat în acel moment.

„Cu această ocazie, doresc să fac o trecere în revistă şi a celorlalte proiecte importante derulate de CJI în judeţul nostru, pe lângă cel lansat astăzi. Am şansa să lucrez cu o echipă foarte bună, la Ilfov. O echipă de oameni tineri, competenţi şi foarte inimoşi. De când am preluat mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean, am făcut investiţii în foarte multe domenii. În domeniul social, am investit în modernizarea şi reabilitarea celor opt centre sociale pe care le are Ilfovul. Un obiectiv important este şi Spitalul Judeţean, ale cărui lucrări de reabilitare şi modernizare se află în plină desfăşurare. Vorbim despre o investiţie de 20 de milioane de euro, care va transforma această unitate medicală într-unul dintre cele mai moderne spitale din ţară. Este în curs de finalizare şi investiţia de 80 de milioane de euro pentru apă şi canal, în opt localităţi din judeţ, o primă etapă a Masterplanului pentru acest domeniu de infrastructură. Urmează cea de-a doua etapă, care presupune o investiţie de aproximativ 200 de milioane de euro. Mai avem în vedere şi proiecte care mie îmi sunt foarte dragi, cum ar fi nodul intermodal de transport de la Moara Vlăsiei, un proiect cu o valoare estimată de 150-200 de milioane de euro, pentru care am primit deja, de la UE, 1 milion de euro pentru studiul de fezabilitate, la care vom contribui şi noi cu o sumă de valoare egală. De asemenea, sperăm să finalizăm şi parcul ştiinţific „Măgurele Science Park”, legat de proiectul ELI-NP, şi fac un apel la ministrul Apărării să ne cedeze acel teren pentru a putea realiza acest parc. Deja am luat legătura cu Asociaţia Parcurilor Ştiinţifice pentru a ne documenta în această privinţă. Eu sper ca acest parc ştiinţific să de roadele, atât de necesare, pe care le aşteptăm”, a spus Marian Petrache. 

Cel mai drag proiect al preşedintelui CJI

Despre proiectul lansat, Marian Petrache a mărturisit că-i este cel mai drag dintre toate proiectele implementate de instituţia pe care o conduce. „Îmi este drag, pentru că avem posibilitatea să vorbim despre educarea a 400 de tineri în domeniul antreprenoriatului. Am fost întrebat, ce-ţi trebuie ca să deschizi o afacere? Din propria mea experienţă, vă spun că îţi trebuie şi puţină nebunie, dar şi foarte mult curaj şi determinare, ca să faci antreprenoriat. Pentru perioada următoare, există peste 1 miliard de euro pentru finanţarea unor astfel de proiecte. Eu vă promit că, în continuare, vom lansa tot mai multe de asemenea programe, pentru tineri, în special”, a spus Marian Petrache, în încheierea alocuţiunii sale.