Transportul public între București și Ilfov pe cale de a fi reglementat
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat înființarea Asociației de Transport Metropolitan București (ATMB), asociație de dezvoltare intercomunitară din care vor face parte Primăria Capitalei, Consiliul Județean Ilfov și primăriile ilfovene interesate de îmbunătățirea infrastructurii de transport în regiunea București – Ilfov, conform nevoilor cetățenilor.
Proiectul înființării ATMB este unul mai vechi și, evident, diferit de AMTB – Autoritatea Metropolitană de Transport București, din subordinea Ministerului Transporturilor, despre a cărei funcționare nu se mai știe nimic, după ce, în primăvara lui 2014, ministrul de atunci, Dan Șova, l-a demis pe directorul general Flaviu Hoțopan și l-a numit în locul lui pe Gheorghe Iulian. Iar pe site-ul www.amtb.eu găsim o precizare conform căreia, ”urmare a Certificatului de grefă emis de Tribunalul Buzău, Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, care atestă că prin Hotărârea 747/18.04.2014, pronunțată în dosarul 863/114/2014, s-a dispus suspendarea Programului de transport public de persoane cu autobuzele, prin servicii regulate, între unitățile administrativ-teritoriale în zona metropolitană Bucuresti, 2014-2020, până la judecarea în fond a cauzei”.
Serviciile de transport trebuie asigurate de autoritățile locale
Înființarea unei astfel de asociații era imperios necesară, având în vedere prevederile Legii 163/2011 care, la art. 16 alin. (3) stipulează obligația Consiliilor Județene de a înființa, „autorități județene de transport, prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciului de transport public de persoane, prin servicii regulate, desfășurate între localitățile județului…”. Situația specifică a județului Ilfov a făcut necesar ca asocierea să includă și Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Iată, așadar, ce spun inițiatorii acesteia în expunerea de motive a proiectului de hotărâre privind asocierea municipiului București cu unele unități administrativ-teritoriale ilfovene în vederea constituirii ATMB: „Ținând cont de situația actuală în care se efectuează transportul public de persoane în regiunea București-Ilfov, precum și de necesitatea realizării unui sistem de transport integrat în regiune, un număr important de reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din Ilfov și-au exprimat intenția ca acestea să coopereze și să se asocieze (…). Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Transporturi, Drumuri și Sistematizarea circulației din cadrul Primăriei Capitalei și ținând cont de faptul că dreptul la liberă asociere este consfințit atât de Constituția României, cât și de prevederile Legii Administrației publice locale, iar autoritățile centrale cu atribuții în transportul local continuă procesul de ignorare totală a administrațiilor publice locale deși conform tuturor actelor normative – acestea sunt singurele autorități responsabile pentru serviciile publice de transport și au competență exclusivă în acest domeniu, se consideră că asocierea este imperios necesară pentru exercitarea atribuțiilor conferite de legislația națională, dar și pentru punerea în practică a prevederilor Regulamentului (CE) 1370/2007(…)”. Proiectul de hotărâre a trecut cu votul marii majorități a consilierilor CGMB. La ședința în care a fost adoptată această hotărâre, din partea CJ Ilfov au fost prezenți Ștefan Rădulescu, vicepreședinte CJI, și Irinel Scrioșteanu.
Un transport public eficient și civilizat
ATMB se constituie în scopul înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a Serviciului Public de Transport Local (SPTL) din cadrul ATMB, pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale (UAT) membre; îmbunătățirea mobilității integrate, prin administrarea coordonată și finanțarea corespunzătoare a serviciilor publice de transport în zona de influență în transport a Capitalei și pentru stabilirea politicilor vizând planificarea strategică, monitorizarea și avizarea activităților privind autorizarea, organizarea, gestionarea și controlul funcționării serviciilor publice de transport de călători în zona metropolitană București – Ilfov – pentru transportul cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou, trenuri regionale, transport naval și alte mijloace de transport terestre, pe apă și suspendate, inclusiv alte sisteme de transport alternativ.
Ce își propune Asociația de Transport Metropolitan București
E reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport;
E dezvoltarea Serviciul de Transport Local de Persoane în interiorul localităților și între localitățile membre ale Asociației, pe raza de competență a UAT-urilor membre, precum și realizarea în comun a proiectelor de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente SPTL, pe baza Strategiei de dezvoltare a acestuia;
E elaborarea și aprobarea Strategiei de dezvoltare a SPTL din cadrul asociației;
E monitorizarea derulării proiectelor de investiții și infrastructură tehnico-edilitară aferentă Serviciului;
E elaborarea și aprobarea Caietului/Caietelor de sarcini și a Regulamentului/Regulamentelor Serviciului public de transport local din cadrul Asociației;
E elaborarea și aprobarea documentațiilor de atribuire a contractului/contractelor de servicii publice și stabilirea condițiilor de participare, criteriilor de selecție a operatorilor de transport, cu excepția situației atribuirii SPTL conform prevederilor legale;
E încheierea contractului/contractelor de servicii publice cu operatorii, în numele și pentru UAT-urile membre implicate, în conformitate cu normele legale în vigoare;
E monitorizarea executării contractului/contractelor de servicii publice și informarea regulată a membrilor despre aceasta, urmărirea îndeplinirii obligațiilor asumate de operatori (realizarea indicatorilor de performanță, executarea lucrărilor încredințate și calitatea SPTL furnizat utilizatorilor) și, în conformitate cu mandatul primit și cu prevederile contractuale – aplicarea de penalități contractuale;
E identificarea și propunerea oportunităților de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă SPTL;
E dezvoltarea și implementarea de activități și proiecte ce au ca scop protecția mediului înconjurător.