Acte de proprietate pentru romii din Jilava şi 1 Decembrie
În perioada iulie-octombrie 2015, în localitățile ilfovene 1 Decembrie și Jilava, se derulează proiectul ”Și eu sunt proprietar!”, ce vizează legalizarea așezărilor în care trăiesc preponderent membrii minorităților romilor din 1 Decembrie și din Jilava. Finanțatorul proiectului este Guvernul României, prin Agenția Națională pentru Romi și beneficiar – Asociația pentru Incluziune și Progres Social și derulat cu sprijinul celor două primării din Ilfov.
Lansat pe 30 iulie, într-una din sălile noii primării din 1 Decembrie, evenimentul s-a bucurat de prezența subprefectului de Ilfov, Cătălin Pantazi, a primarului comunei 1 Decembrie, Petre Gheorghe, președintelui Partidei Romilor ”Pro Europa – filiala Ilfov”, Vili Oaie, a președintelui Agenției Naționale pentru Romi, Daniel Vasile și a managerului de proiect, Bogdan Paraschiv. Acesta din urmă a explicat că, ”prin implementarea proiectului ”Și eu sunt proprietar” se dorește punerea în legalitate a 100 de gospodării locuite preponderent de cetățeni de etnie romă, fără acte de proprietate. Astfel, pentru 80 de gospodării din Jilava (numărul romilor, dar și problematica specifică fiind mai mari) și pentru 20 din 1 Decembrie, se vor emite Titluri de Carte Funciară, în conformitate cu legea în vigoare. Tot în cadrul proiectului, comunitățile de romi din cele două localități vor beneficia de campanii de informare și de conștientizare cu privire la importanța și modalitatea dobândirii actelor de proprietate pentru gospodăriile în care locuiesc. Și nu în ultimul rând, o altă acțiune importantă în cadrul proiectului, va consta în efectuarea unui pachet de 100 de analize medicale, de bază, pentru persoanele neasigurate medical, cu venituri reduse, din cadrul comunităților rome din cele două localități. Analizele vor fi făcute de către o echipa mobilă de medici”, a explicat Bogdan Paraschiv.
Proiectul din Ilfov face parte dintr-un program mai amplu – ”2014 – anul participării și responsabilizării cetățenilor”, derulat de Agenția Națională pentru Romi, program pentru care s-au bugetat 1.900.000 de lei, finanțări nerambursabile de la bugetul de stat. Solicitanții sunt 15 unități administrativ-teritoriale din România, în parteneriat cu ONG-uri, iar beneficiari sunt 1.900 de gospodării pentru care s-au realizat acte de proprietate și acte de identitate pentru proprietari, posesorii ori alți deținători ai imobilelor.
Mai mulți bani, și pentru alte comunități de romi
”O parte dintre persoanele beneficiare ale proiectului, au fost deja identificate, dar urmează și altele. Și, cu toate că, județul Ilfov este categorisit drept unul dezvoltat, acest lucru nu se vede când te uiți la comunitățile de romi din județ, și, cred că știți foarte bine acest lucru. Avem aici comunități sărace, care sunt așezate la periferia localităților, care nu au apă potabilă, electricitate… La Glina, de exemplu, sunt multe case pe care am fi vrut să le ajutăm, dar bugetul este restrâns și nu ne putem întinde pe mai multe localități. Sperăm însă, ca pe viitor, să putem accesa alte fonduri din care să ajutăm cât mai multe localități ilfovene în care trăiesc etnici romi”, a declarat Bogdan Paraschiv, coordonatorul proiectului.
Proiect cu greutate
Subrepreftul de Ilfov, Cătălin Pantazi a apreciat, la rândul său, proiectul – ”cu greutate în comunitatea de romi”. ”Ilfovul are foarte multe comunități cu cetățeni de etnie romă. Aminteați Glina și mă bucur că acum 2 săptămâni am fost acolo, în comunitate, și am avut niște discuții. S-au edificat atunci foarte multe probleme.
Sper că aceia cărora li se adresează acest proiect, vor înțelege cu adevărat termenul de proprietar. Pentru că asta înseamnă să ai acte de identitate, să-ți cunoști pământul pe care ți-ai construit casa, să îți cunoști obligațiile față de comunitate – și nu doar cele de ordin financiar, căci aici mai ai obligații precum împrejmuirea proprietății, curățarea și apărarea acesteia”, a spus subprefectul.
La rândul său, Daniel Vasile, secretar de stat, a declarat că, acum, modificările aduse Legii OCPI-ului permit proceduri mai ușoare pentru legalizarea proprietății. ”Înainte aveam procedura uzucapiunii, o procedură greoaie, care presupunea să-ți angajezi un avocat, să te adresezi instanței iar lucrurile erau anevoioase. În anul 2014, Agenția Națională pentru Romi, împreună cu autoritățile publice locale și organizațiile neguvernamentale a implementat acest program. Am reușit să finanțăm 16 proiecte în 2014 și am intabulat 1.900 de locuințe rome, care nu dețineau acte de proprietate. Cunoscând necesitatea de a obține aceste documente, și sursele de finanțare alocate Agenției de la bugetul național, am fost determinați să reluăm programul în 2015. Așa că am oferit posibilitatea organizațiilor neguvernamentale ca, în parteneriat cu autoritățile publice, să dezvolte acest program. Mulțumesc Asociației pentru Incluziune și Progres Social pentru intersul de a depune o cerere de finanțare și de a implementa un astfel de proiect în Ilfov, domnului primar, Petre Gheorghe, pentru sprijinul acordat în implementarea acestuia pentru că aici trebuie spus faptul că, suplimentar finanțării de la Agenție, o sumă considerabilă a fost alocată din bugetul local de către Primăria 1 Decembrie, bani destinați efectuării analizelor medicale, așadar o contribuție financiară importantă în proiect”, a declarat oficialul.
Minoritatea romă, în cifre!
Institutul Național de Statistică a comunicat că, potrivit Recensământului Populației și al Locuințelor din 2011- în România erau declarate 621.000 de persoane de etnie romă, dintre care 230.000 în mediul rural și 390.000 în urban. Cifrele Băncii Mondiale și ale Consiliului Europei indică însă – 1.500.000 – 1.800.000 de persoane de etnie romă, în România.
Legat de locuire, datele indică faptul că, o treime din locuințele rome nu au documente de proprietate, 13% din total nu au electricitate, doar 36% au acces la rețeaua publica de apă potabilă și doar 24% au acces la canalizare.