Prima ședință din luna octombrie a Consiliului Județean Ilfov, condusă de președintele CJI, Marian Petrache, a debutat cu aprobarea proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local al județului pe anul 2015.

Hotărârea a făcut referire la un total de 5.582.000 de lei, sumă defalcată din taxa pe valoarea adăugată, ce urmează a fi repartizată în funcție de nevoile fiecărei unități administrativ-teritoriale ilfovene pentru finanțarea cheltuielior privind drumurile județene și comunale. Hotărârea, care a fost aprobată (cu trei abțineri din partea consilierilor județeni PSD) a stârnit discuții aprinse în sală.  Pentru că, la documentul inițial, Marian Petrache a propus câteva modificări, explicând însă care sunt motivele acestui demers. Concret, pe 24 septembrie a.c., 32 de primării de comune din Ilfov au primit o adresă din partea CJI, în care li se solicita să ofere detalii despre ce proiecte de drumuri au în derulare și, de câți bani ar fi nevoie pentru finalizarea acestora până la sfârșitul anului. Au răspuns vreo 16 primării și, după o analiză a celorlalte fonduri de care dispun UAT-urile respective, dar și de ce bugetele locale au, s-a conturat o lista cu repartizarea sumelor.  Astfel, s-a prevăzut pentru Afumați, Cernica, Ciorogârla, Dragomirești, Moara Vlăsiei și Tunari – câte 500.000 de lei, pentru Berceni – 282.000 de lei, Ciorogârla, Corbeanca, Dascălu – câte 400.000 de lei, Găneasa – 130.000 de lei, Gruiu – 900.000 de lei, Nuci – 100.000 de lei și Petrăchioaia – 470.000 de lei. Aceasta este anexa transmisă consilierilor județeni, pe care, așa cum arătam mai sus, Marian Petrache a dorit-o modificată, deoarece, ulterior redactării ei, la Cernica s-a evidențiat o situație specială, care impunea o alocare mai mare. Așadar, președintele CJI a propus consilierilor mutarea a câte 50.000 de lei din sumele alocate pentru Dragomirești și Tunari către Cernica, pentru acoperirea costurilor unui proiect aflat în derulare. Consilierul PSD, Ionuț Grosu a cerut amânarea votării hotărârii, deoarece s-a arătat nemulțumit de această modificare a sumelor repartizate. Până la urmă, hotărârea nu a fost amânată și, așa cum arătam mai sus, a trecut de votul consilierilor, cu trei abțineri.

 

Sediu nou pentru ADIA

Următorul proiect de hotărâre a fost referitor la darea în folosință gratuită Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă – ADIA Ilfov a unor spații din imobilul situat în orașul Otopeni, aflat în domeniul public al județului și administrarea CJI. Consilierii au decis, așadar, ca ADIA Ilfov să folosească gratuit, pe o perioadă de 5 ani, unele spații ale Pavilionului S al imobilului situat în Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 222C.

 

Comisii pentru concurs

În continuare, s-a votat aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, în vederea organizării concursului pentru postul de director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, a comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor. Astfel, cu vot secret, alături de Alexandrina Niță și Gheorghe Barbu Ceapă, dintre consilierii județeni au fost aleși să facă parte din comisia de concurs – Ana Maria Dumitru, Alexandra Mărgărit și Ionel Dumitru. Iar din comisia de soluționare a contestațiilor – Aurel Pavel, Mihai Niță, Cristian Toma, Cornel Ofițeru și Cătălin Dumitru.

Indemnizație majorată

Ultimul proiect de hotărâre supus aprobării con­silierilor județeni și votat de către aceștia a modificat și completat Hotărârea CJI 68/2012 privind validarea desemnării nominale a membrilor Au­torității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a județului Ilfov. Pentru activitatea desfășurată în plen și în comisii, membrii ATOP au dreptul la o indemnizație de ședință, a cărei valoare a fost majorată, prin votul consilierilor, cu 20%.

 

ADIBI – exemplu de bună practică, la Bruxelles

În perioada 14-20 octombrie a.c., o delegație din partea CJI se va deplasa la Bruxelles, unde, proiectul de dezvoltare și dotare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dealul Spirii” București – Ilfov va fi prezentat ca exemplu de bună practică.

Și, pentru cine nu mai ține minte, în aprilie 2013, ADIBI a semnat prima dintre etapele proiectului ce s-au numit ulterior ISU I și ISU II, ambele – parte ale unui proiect amplu de dotare cu echipamente moderne a ISU București – Ilfov. Spre exemplu, recent, se semna contractul pentru achiziţionarea unui ultim lot de trei autospeciale cu scară de 42 de metri, destinate, așa cum arătam mai sus, ISU București – Ilfov.

Finanţarea proiectului a fost asigurată prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, DMI –  Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Beneficiara acestui proiect – cu o durată de ”32 de luni și 30 de zile” de la semnarea contractului de finanţare (pe 1.04.2013), potrivit responsabililor implicaţi, a fost Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară București-Ilfov.

La conferința de presă organizată cu prilejul semnării ultimei achiziții, Cristian Pistol, directorul ADIBI, declara că, ”deși Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară București – Ilfov nu va mai fi eligibilă ca beneficiar în următoarea perioadă de finanţare 2014-2020, am reușit, în perioada în care a trecut, să atingem un nivel de contractare de peste 100%, mai exact 120%, și am îndeplinit indicatorii cu peste 200%, ca număr de unităţi de echipamente achiziţionate, fiind, cred, singurii beneficiari care au reușit să absoarbă toate fondurile alocate, comparativ cu procentul de la nivel naţional, care se cifrează pe undeva pe la 50-55%”.