• ˜ Primarul comunei, Anghel Rababoc, și-a propus ca toate drumurile din localitate să fie cel puțin pietruite, să nu mai existe zone inundabile și, pe viitor, să monitorizeze video, întrega comună! 

Pentru că am observat că, în ultima vreme, pe unde treci prin Ștefăneștii de Jos – se lucrează, ba la un drum, ba la un trotuar, ba la canalizare – am făcut o vizită primarului Anghel Rababoc, ca să ne lămurească în ce stadiu se află proiectele derulate în localitatea pe care o conduce.

Pe o coală de hârtie, edilul și-a schematizat câteva dintre proiectele încheiate sau aflate în curs de derulare – nu de alta, dar, să nu omită vreunul. Pentru că sunt multe…și, mai ales, sunt importante. Pentru comună și pentru localnici.

Astfel, toate străzile au fost pietruite (cu prioritate cele din cartierele noi), iar comuna se poate lăuda cu apă în aproape 80% dintre localități, dar și cu rețea de canalizare în proporție de 20%. Pentru acoperirea integrală cu apă și canalizare, se colectează acum datele necesare realizării unui studiu de fezabilitate pentru un proiect viitor, care, cel mai probabil, va fi finanțat în 2017.

60.000 de euro s‑au cheltuit pentru zonele inundabile din satele Crețuleasca și Ștefăneștii de Sus. ”De câte ori ploua, acolo era jale. ISU, pompierii…și noi, care ne rugam să nu mai plouă!”, ne spune primarul. S-a realizat canalizarea pentru ape pluviale, apoi s‑au pietruit străzile. ”Acum sunt liniștit!”, adăugă edilul, mulțumit de rezolvarea problemei celor câtorva sute de gospodării.

Și tot de o zonă inundabilă este vorba și în cazul satului Boltașu, unde, de asemenea, s-a rezolvat problema evacuării apelor pluviale.

Apoi, arterele importante din localitate au fost, de asemenea, pietruite și s-au montat borduri, iar la primăvară vor fi asfaltate. Străzile Făgăraș și Teiului au acum toate utilitățile asigurate, iar lucrările s-au terminat de doar trei săptămâni. Au costat aproape 110.000 de euro.

S-au plombat toate drumurile din comună, acolo unde asfaltul era deterioriat, pentru ca vremea rea să nu facă și mai mari gropile existente. În plus, în fața mai tuturor instituțiilor publice din localitate, dar și în fața celor patru unități de educație, s-au realizat parcări. ”Lucrăm continuu, pentru că avem permanent cereri din partea cetățenilor pentru extinderea rețelei de gaze, apă potabilă sau rețele electrice”, ne-a spus primarul.

Cel mai important proiect în derulare

Și, pentru că nu a putut rezista să nu ne arate și cel mai important proiect aflat acum în derulare, edilul a dorit să ne însoțească pe teren, pe străzile Olănești, Snagov și Brașov, unde au început, la mijlocul lunii august, lucrările de modernizare. Doar 3 străzi și numai 2 km pe hârtie – ar putea spune unii. Dar este vorba și de intrările laterale spre aceste străzi. Se pot vedea deja canalale de evacuare pentru apele pluviale, se decopertează pentru că, în unele porțiuni, nivelul străzii era mai sus decât al curților, se vor efectua racorduri pentru fiecare gospodărie, se va asfalta și se vor realiza trotuare. Echipele de muncitori sunt conduse de portughezii de la firma câștigătoare a lucrării – Pragoza România SRL. Am început vizita pe strada Brașov. Se excava, sub atenta supraveghere a șefului – Pedro Rosa, iar la vederea primarului, localnicii au ieșit la porți ca să-și exprime mulțumirea și bucuria că vor scăpa de noroi. ”Aici ne lua apa!”, povestește o femeie. Și, același lucru spun și Georgeta și Ion Enciu, de pe strada Snagov, unde l-am întâlnit pe Igor Mateus, un alt portughez de la Pragoza. ”Cu astea trei străzi, problema aici e rezolvată pe viață”, spune primarul, convins că, în zonă nu se vor mai produce inundații. Termenul de execuție a lucrării este de două luni de la data semnării contractului, așadar, în toamna aceasta, zona va avea o cu totul și cu totul altă înfățișare.