Brănești
Sărbătoare a comunității din Brănești, „Ziua Cucilor” și-a întins aripile cât mai larg în 2015, acoperind și scoțând în valoare valențe creative neștiute sau în care oamenii nu aveau încredere: ateliere de teatru pentru liceeni, atelier de confecționat măști, cămăși sau opinci, adică tot ce ține de conservarea identității culturale a comunei din drumul către mare.
Trei țări alături de Guvernul României
În 29 ianuarie, la Brănești, s-a lansat oficial programul „Promovarea şi conservarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului European-Manifestare tradiţională Ziua Cucilor” . Proiectul, cu durată de desfășurare de 12 luni, în perioada 5 decembrie 2014 – 30 noiembrie 2015, este finanţat printrun Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României. Suma primită prin contract este de 793.384,5 lei adică 179.478,45 euro. În cadrul proiectului, partenerii sunt Primăria Brăneşti, Asociaţia Culturală Brăneşti şi societatea norvegiană Noproductions. Obiectivul general al proiectului este conservarea identităţii culturale tradiţionale specifice comunei Brăneşti, prin promovarea şi perpetuarea festivalului „Ziua Cucilor”, la care se adaugă trei obiective specifice: întărirea relaţiilor bilaterale între România şi Regatul Norvegiei; consolidarea accesului tinerilor din comună la cultură, prin dobândirea de noi abilităţi şi cunoştinţe; promovarea dialogului intercultural, prin participarea în cadrul festivalului a unor grupuri similare din străinătate.
Imaginează‑ți, simte, ai încredere!
Morten Bruun a venit pentru a doua oară la Brănești, pentru ore de actorie. În vară, cadrele didactice brăneștene au trecut prin „mâna” lui, în ideea de a putea să se exprime mai bine. Acum, norvegianul Morten Bruun, reprezentantul societății Noproduction, asociată proiectului, a venit pentru o săptămână de workshopuri cu elevii liceelor din Brănești, cu același scop: de a-i învăța pe liceeni să se descopere, să se exprime, să se depășească. Iar orele de teatru sunt foarte, foarte la modă. De ce a venit Morten Bruun explică responsabila proiectului din partea Primăriei Brănești, Flori Catană: „Documentele încheiate prevăd ca fiecare dintre părți, română și norvegiană, să contribuie la desfășurarea proiectului. „Consolidarea accesului tinerilor la cultură, prin dobândirea de noi abilități și cunoștințe” este partea pe care și-a asumat-o societatea-parteneră Noproduction, iar atelierele de teatru sunt cu adevărat ceva nou, dar și cu mare trecere în rândul elevilor. Nici nu e de mirare că, timp de o săptămână, norvegianul nostru a avut ore în fiecare zi. Atelierele au avut loc la sala mică de sport a Liceului silvic doar din considerente de spațiu și de acustică. Din cauza ecoului, noua sală de sport a comunei nu a fost potrivită, de exemplu.” Concret, tinerilor li s-a propus o temă, au fost îndemnați să-și imagineze situația și, apoi, cu ajutorul indicațiilor, să transpună ceea ce simt prin mimică. Iar copiii s-au descurcat excelent, au prins ideea de bază și au reușit să transpună și pentru cadrele didactice scena unui accident, după imaginea unui meci de fotbal. Mulțumit de rezultatele orelor sale, profesorul de teatru din Norvegia a nuanțat: “Copiii au înțeles că, atunci când joci, poți să faci lucruri pe care în viața de zi cu zi nu le faci. Sunt mândru de ei și, cu toate că dialogurile noastre au fost în engleză, au dovedit că știu noțiuni elementare ale limbii. Din punct de vedere intelectual, copiii din Brănești nu sunt cu nimic mai prejos decât alții din alte țări și sper ca aceste ateliere să le fi mărit încrederea în ei.”
Talente pe scenă
Noua etapă a proiectului „Promovarea şi conservarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului European-Manifestare tradiţională Ziua Cucilor” s-a încheiat vineri, 16 octombrie, cu un spectacol oferit de tinerii talentați ai comunei Brănești. Și, astfel, am ascultat muzică folk, clasică, ne-am amuzat la o scenetă de teatru, am aplaudat dansul și ne-am bucurat de pepiniera de tinere talente ale Brăneștiului.
Cum se nasc costumele cucilor și cucoaicelor
Îndrumarea activității atelierului de croitorie pentru costumele cucilor și cucoaicelor a căzut în sarcina altui partener al proiectului, Asociația Culturală Brănești. Am fost cu Alina Ene la atelierul societății Teomar, pentru a descoperi „fața nevăzută” a impozantelor măști care ne-au impresionat de fiecare dată. “Tot ce se lucrează aici este în conformitate cu cercetările etnografice, cu mărturiile povestite sau fotografice ale vârstnicilor comunei. Inițial, doamnele din comună la care s-a apelat pentru lucru au privit cu reticență ideea. Ulterior, însă, atelierul a devenit un succes care ne bucură foarte mult pe toți. Oamenii au înțeles că avem ceva unic, că facem ceva pentru comunitate nu pentru o persoană anume și că pentru o zi de paradă e nevoie de celelalte 364 de zile de muncă ale anului”, povestește Alina Ene.