Expoziție de pictură la Biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, din Bragadiru

La Bragadiru, frumusețea marii sărbători creștine, cea a Nașterii Pruncului Sfânt, este veșnic oglindită în inimile copiilor. Duminică, pe 13 decembrie, în Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir au fost expuse lucrările plastice ale copiilor talentați de la cercul de pictură din cadrul Centrului Cultural-Social “Sfântul Mucenic Corneliu Sutașul”, care aparține frumoasei parohii. Minunile ieșite din mâinile micilor pictori au strălucit, la propriu.

Într-o zi plină cu momente speciale, frumoase, pe 13 decembrie, copiii au readus la Bragadiru, magia sărbătorii Nașterii Domnului și, odată cu ea, spiritul care-i poartă pe creștini, într-o minunată călătorie spre cetatea divină a purității. Peste 20 de micuți aflați la frageda lor pruncie, care frecventează cursurile Cercului de pictură al Centrului Cultural-Social „Sfântul Mucenic Corneliu Sutașul”, din cadrul Parohiei Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din orașul Bragadiru, L-au adus pe Mântuitorul Iisus Hristos în inimile credincioșilor. După una dintre cele mai înălțătoare Sfinte Liturghii dinaintea Nașterii Domnului și colindele interpretate excepțional de un cor teologic, Moș Crăciun, cu tolba-i plină cu daruri alese, a făcut fericiți toți copiii.   

 

Credința, transmisă copiilor în culori

Sunt copii care iubesc religia ortodoxă și cărora le place să învețe despre Dumnezeu. Sub atenta pregătire și coordonare a profesorului de educație artistică Nicola Zagura, expert în cadrul Centrului Cultural pentru ­UNESCO, după numai câteva luni de pictură religioasă, micuții s-au întrecut într-o competiție a artelor plastice. Concurs din care toți au ieșit câștigători, pentru că toți și-au dat silința să transmită cât mai bine mesajul artistic. Buni, cuminți și talentați, l-au impresionat până și pe Moș Crăciun cu operele de artă care au ieșit din mâinile lor mici. Pe lângă diplomele cu premiile speciale, au primit și pachete cu dulciuri, fructe și diverse produse. Daruri care au fost înmânate tuturor copiilor care s-au aflat în biserică.

“La cerc am 22 de copii, pe care îi pregătesc din luna octombrie. Aici învață istoria artei, prin intermediul valorilor copilăriei. Ne ajustăm la sărbătorile mari de peste an. De exemplu, de Sf. Ierarh Nicolae, au învățat de ce ține Sf. Nicolae o carte în mână. Dacă cei mici nu stau la Sfânta Liturghie, măcar să învețe câte ceva despre pictura religioasă. Ideea expoziției de astăzi s-a născut din dorința de a vedea ce au învățat în cele câteva luni de lucru împreună. Pentru această expoziție au pictat heruvimii, serafimii, îngeri păzitori, minunile Sfântului Nicolae ș.a.m.d. Toți au primit premii, fiecare pentru ceva anume. Pentru creativitate, pentru cea mai elevată expresie plastică, cea mai bună interpretare grafică, mesaj artistic sunt doar câteva dintre aceste premii. Copiii învață, astfel, anumite valori”, ne-a spus Nicola Zagura, profesorul care se ocupă de educația artistică a acestor copii.  

 

Cercul de pictură așteaptă și alți învățăcei talentați 

În limita locurilor disponibile, sunt așteptați să vină la cercul de pictură de la Centrul Cultural-Social „Corneliu Sutașul”, din Bragadiru, și alți copii care vor să-și dezvolte talentul și gustul pentru frumos și rugăciune. Atelierul este deschis pentru orice copil talentat și dornic să deslușească tainele credinței prin culori. 

 

„Românul a fost o gazdă bună întotdeauna. Încercăm să păstrăm tradiția creștină. Am oferit daruri tuturor copiilor. Duminica trecută, le‑am dat daruri copiilor de Moș Nicolae, iar acum de Moș Crăciun. Am avut în comisia de pictură un tânăr de la Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Filiala Bragadiru și un pictor bisericesc, care ne-a ajutat în­totdeauna, când a fost nevoie cu diverse picturi. Este un lucru minunat. Credincioșilor, le doresc să încerce, după mesajul îngerilor, să fie pace, mai multă înțelegere și iertare. Și, pentru că este sărbătoarea Nașterii Domnului, să aducem mai multă bucurie”, ne-a explicat preotul Gheorghe Cheran, parohul Bisericii Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Bragadiru. În semn de mulțumire și recunoștință pentru sus­ținerea oferită de-a lungul timpului, copiii i-au dăruit părintelui paroh și tuturor slujitorilor Parohiei o icoană a Nașterii Domnului, pictată de ei.