Deși nu au avut șansa de a rămâne în sânul familiei, bunicii care se află în grija reprezentanților Centrului de Îngrijire și Asistență Ciolpani nu sunt niciodată singuri. Ei se bucură de respectul și buna îngrijire a angajaților căminului și își trăiesc apusul vieții, sub imperiul iubirii necondiționate a preoților Protopopiatului Ilfov Nord și Arhiepiscopiei Bucureștilor. 

Ajunși la capătul puterilor, buneii de la căminul din Ciolpani au rămas fără mângâierea celor dragi inimii lor. După o viață plină de muncă și sacrificii, au pierdut tot ceea ce au avut mai scump pe lume. Dar și-au păstrat credința. Bucuroși că Domnul, cu nemăsurata Sa iubire, îi hrănește, îi adăpostește și îi ocrotește necontenit, ei rostesc rugăciuni de mulțumire, ori de câte ori simt nevoia. Cu lacrimi de miluire și dor de Dumnezeu, aceștia se roagă pentru smerenia, iertarea, vindecarea sufletească, răbdarea și puterea de a-și duce crucea până la capăt. Din fericire, drumul către Dumnezeu nu îl parcurg singuri. Autoritățile le-au amenajat, în cadrul așezământului social, un loc special, de înălțare su­fletească, de reînnoire spirituală. Este vorba despre Biserica “Sfinții  doctori fără de arginți, Pantelimon, Cosma și Damian”, o “anexă a Raiului”, unde bătrânii își pot liniști, oricând, sufletele îndurerate.

 

Noul duhovnic le face viața mai frumoasă

Biserica, izvor de leac pentru vârstnici, le-a dăruit duminică, 13 martie, cel mai minunat cadou. Un tânăr păstor care a îmbrăcat veșmintele preoțești pentru prima dată și care va fi întotdeauna în mijlocul lor și se va osteni să le facă viața mai frumoasă. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, teologul Cristian-George Manicea, fost cântăreț la biserica Nașterea Maicii Domnului a Parohiei Ciolpani, a fost hirotonit preot. Acesta le va purta de grijă bătrânilor de la așe­ză­mântul social, se va ruga pentru binele și mântuirea lor, neîncetat. 

 

Încredințat bunicilor în ziua iertării 

Ca o împăcare cu sine și cu cei ce au lăsat să se stingă iubirea față de părinți, tânărul duhovnic a fost încredințat bătrânilor, enoriași ai Parohiei “Sfinții doctori fără de arginți, Pantelimon, Cosma și Damian”, chiar în duminica iertării. În prezența a zeci de credincioși, acesta a dat curs mărturisirii de credință în ziua Lăsatului de Sec pentru Postul Paștelui, după Sfânta Liturghie de la biserica Parohiei cu hramul Nașterii Maicii Domnului. După rugile pentru umplerea cu har divin menite să-i asigure o preoție curată, el a fost încredințat credincioșilor de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bu­cu­reștilor și de preotul Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord. Din soborul slujitor au făcut parte și părintele Cristian Manicea, parohul Parohiei Ciolpani.

“Este o zi binecuvântată și de mare bucurie duhovnicească. De acum înainte, acest preot tânăr se va ocupa de viața spirituală a bătrânilor de la așezământul social care nu au avut șansa de a fi alături de familii și sperăm că, astfel, Biserica va fi mai aproape de sufletele lor îndurerate. Îi doresc tânărului teolog să fie un preot vrednic de încredere, milos, un bun vindecător de suflete și un mare iubitor de Biserică. Fie ca darurile spirituale ce i-au fost date să le folosească într-o slujire plină de iubire, bunătate, dăruire și sfințenie”, a spus preotul Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, după ce noului duhovnic i-a fost împărtășit harul preoției. 

“Ziua de astăzi va rămâne pentru mine ca o mare sărbătoare. Din momentul hirotoniei începe o viață nouă, am devenit un om nou. În calitate de conducător spiritual al acestui Centru de Îngrijire și asistență voi susține ce este bun, voi sădi ce este frumos și voi face un mănunchi din tot ce este bun și vrednic de un preot. Mă voi osteni să nu las să se piardă în noianul uitării frumoasele obiceiuri creștinești ale înaintașilor mei. Împreună vom învăța să ne iubim unii pe alții, deoarece nu suntem făcuți pentru ură ci pentru iubire și bună înțelegere, cu pace”, a spus tânărul preot Cristian-George Manicea, după rânduielile hirotoniei.

“Evanghelia de astăzi ne vorbește despre comorile pe care le dorim să le avem aproape de noi. Împărăția Cerurilor este locul unde comorile nu se pierd niciodată. (…) Există mai multe feluri de a ne agonisi comoara în Cer. În primul rând să ne uităm la cel care are mai puțin decât noi. Dacă avem mai multe bucate, să oferim și celui care nu are. Dacă avem ceva de băut și vedem pe cineva însetat, să ne facem milă de el, dacă știm pe cineva care tremură de frig și noi avem căldură și haine, să îl ajutăm să se încălzească. Avem deci, puterea de a fi împreună lucrători cu Hristos”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, în cuvântarea sa de­spre iubirea și bucuria pe care trebuie să le-o dăruim bătrânilor, oamenilor singuri și în nevoie.

 

Daruri minunate pentru oameni minunați 

După ce le-au dăruit un duhovnic cu virtuți spirituale, clericii au încercat să aducă în sufletele bătrânilor instituționalizați, încă un strop de bucurie. La finalul rânduielilor bisericești din ziua de duminică, i-au vizitat și le-au oferit daruri minunate. În frunte cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, preoții au purces în­tr-o scurtă vizită la bătrânii asistați în Ciolpani, i‑au binecuvântat, s-au rugat pentru ei și le-au oferit pachete cu alimente, iconițe și cărți de rugăciuni. Ca să sporească puterea rugăciunilor pentru binele bunicilor fără familii,  preoții s-au oprit și la capela parohiei ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și Elena.

“Sunt aici de 14 ani. Am un fiu, un băiat pe care l-am crescut cu trudă, iar de când a ajuns pe picioarele lui, a uitat de mine. De când m-au lăsat puterile și n-am mai putut să muncesc, nu numai că nu l-a interesat de mine, dar mă și bătea, mă ocăra și mă ținea nemîncată. Nu a venit niciodată aici, să mă vadă. Nu-i port ranchiună, dar am inima frântă. Singura mea alinare este că stau aici în condiții bune, că oamenii aceștia de la Centru îmi spun o vorbă bună și au grijă să nu-mi lipsească nimic. Părintele Manicea vine des la noi cu haine, cu ceva d-ale gurii și multe alte lucruri care ne trebuie”, ne-a spus mamaia Vasilica, o bătrânică uitată și abandonată de propriul fiu, în Centrul de Îngrijire Bătrâni de la Ciolpani.  Și totuși, în ciuda faptului că are sufletul sfâșiat de greutățile vieții, bunicuța știe că Dumnezeu este cu ea și se roagă neîncetat să o scape de dureri, de supărări. În clipa în care a deschis darul primit de la preoți și a văzut icoana cu chipul Maicii Domnului ținându‑și Pruncul în bra­țe, s-a închinat, a sărutat-o cu dor și a așezat-o lângă geam. După un moment de pioșenie, a pus icoana alături de celelalte iconițe și obiecte sfinte pe care le păstrează frumos, în micul său altar de la marginea patului. O poveste de viață impresionantă și o emo­ționantă lecție de credință pentru noi toți!

Și olimpicii la Religie au fost premiați 

Buneii de la Ciolpani, nu au fost singurii care au primit daruri de la preoți. În semn de recunoștință și mulțumire, părintele paroh Cristian Manicea a oferit diplome de merit și daruri alese celor trei elevi din cadrul parohiei care au obținut rezultate remarcabile la faza județeană a Olimpiadei de Religie.

 

Istoria casei bunicilor de la Ciolpani

Centrul de Îngrijire și Asistență Ciolpani a fost înființat în anul 1936, pentru a trata copiii cu boli de plămâni. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, instituția a fost transformată în centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.