Cristina Manicea, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, a ales să se implice și mai mult, și mai aplicat, în viața comunității în mijlocul căreia trăiește de 26 de ani. Cu pregătire de jurist, fost cadru didactic, sprijin și partener în desfășurarea vieții religioase din Ciolpani, Cristina Manicea aduce în sprijinul dorinței de implicare o experiență de ani de zile în administrația publică. Însă, pe lângă abilitatea de a ști ce să hotărască pentru progresul concetățenilor domniei sale, Cristina Manicea mai are o lungă listă de cauze.
Noi, aici, la Ciolpani, nu avem…
Motivele din spatele deciziei de a candida ale Cristinei Manicea țin de normalitatea vieții de zi cu zi a locuitorilor din Ciolpani. O normalitate care nu există. Ceea ce unii dintre noi au, și poate nu prețuiesc, la Ciolpani nu există. Ce spune Cristina Manicea: „Știu că decizia mea a uimit multă lume, însă, toată această lume nu știe nimic despre Ciolpani. Poate nici locuitorii din Ciolpani nu cunosc nivelul de dezvoltare al altor localități ilfovene, ca să nu mai spun despre multele localități ale țării unde „e ca afară”. M-am hotărât să mă implic în a schimba, pentru că situația locuitorilor din Ciolpani în anul 2016 este cu cel puțin 10 ani în urmă față de condițiile în care trăiesc alți ilfoveni. Pentru că, noi, aici la Ciolpani, spunem foarte des “nu avem”. Și iată exemplele:
Ü nu avem contract legal cu vreo firmă care să transporte locuitorii în și dinspre Capitală. Mașinile care ajung acum la Ciolpani fac parte dintr-o „mică înțelegere”, nu este nimic semnat, parafat și, în consecință, nu există nicio răspundere în cazul unui accident. Cât de liniștiți pot fi părinții copiilor care se urcă zilnic într-un maxi-taxi care circulă în baza unei convenții verbale, îi las pe ei să se gândească…
Ü nu avem niciun proiect la nivel de autoritate locală, pentru extinderea rețelei de apă. De rețeaua de canalizare nici nu poate fi vorba, la nivel local.
Ü nu avem farmacie cu program de noapte. Are copilul febră în toiul nopții? Te urci frumos în mașina personală și te duci până la Otopeni sau București.
Ü nu avem un dispensar al anului 2016. Avem în schimb două case semi-coșcovite cu toaletele în fundul curții, la care nu poți ajunge de bălării, care țin loc de dispensar, că policlinică nu pot să spun.
Ü nu avem grădiniță cu program prelungit.
Ü nu avem un supermarket unde ar mai putea munci cel puțin 10 persoane din Ciolpani care nu ar mai face astfel naveta în alte comune sau la București. Realitatea a dovedit că existența unui supermarket într-o localitate nu distruge micul comerț local, sortimentul mărfurilor fiind diferit.
Ü nu avem o sală de sport pentru copii și tineret
Ü nu avem o sucursală de bancă sau măcar un bancomat.
Ü nu avem drumuri asfaltate corespunzător, ci doar plombate din 4 în 4 ani.
Ü nu avem trotuare.
Ü nu avem piste de bicicliști.
Ü nu avem extinderi de rețele electrice.
Ü nu avem o bibliotecă a comunei.
Ü nu avem indicatoare de circulație și de identificare a străzilor.
Ü nu avem nicio stradă asfaltată în cartierul de tineret, ce să mai spunem de infrastructura edilitară (curent, gaze, apă)… și lista poate continua. Iar ceea ce nu avem și doare cel mai tare este că nu avem o strategie aplicabilă de dezvoltare a comunei, care să răspundă la cele enumerate la „nu avem”.
Trist, nu? Da, mai ales că atunci când pronunțăm Ciolpani ne gândim la Complexul destinat olimpicilor, la Mânăstirea Țigănești, la bâlba actualelor autorități în a găzdui complexul Therme care, astfel, s-a construit la Balotești….
Situația locuitorilor din Ciolpani, în anul 2016, este cu cel puțin 10 ani în urmă față de condițiile în care trăiesc alți ilfoveni.
