Programe de finanțare pentru siguranța rutieră

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a anunțat deschiderea unei linii de finanțare pentru investiții în creșterea gradului de siguranță a traficului, în fluidizarea traficului la punctele de frontieră, respectiv în reducerea impactului asupra mediului. În acest scop va fi alocat un buget de 106,5 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului amintit, principalul obiectiv urmărit prin aceste investiții din fonduri europene este reducerea numărului deceselor în accidentele rutiere. În consecință, din bugetul total de 106,5 milioane de euro, segmentul de siguranță rutieră are cea mai mare alocare, respectiv 85,2 milioane de euro.

România, pe primul loc în UE, la accidente

 

Statisticile Comisiei Europene, citate de MFE, arată că, în 2015, rata de deces a fost de 95 de persoane la un milion de locuitori, aproape dublu față de media Uniunii Europene (51,5 decese la un milion de locuitori). În acest context, România se află pe primul loc în UE, la egalitate cu Bulgaria, la capitolul deceselor în trafic. Ghidurile pe care MFE le lansează pentru proiectele de investiții în siguranța rutieră se adresează administratorilor infrastructurii de transport pentru toate modurile, inclusiv prin parteneriate cu alte instituții publice, autoritățile publice locale, Direcția Rutieră din Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția de Poliție Transporturi. „Apelurile de proiecte sunt lansate în cadrul Axei prioritare 2. Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Prioritatea de investiții 7c, Dezvoltarea și îmbunătățirea sistemelor de transport care respectă mediul, inclusiv a celor cu zgomot redus și care au emisii reduse de carbon, inclusiv a căilor navigabile interioare și a sistemelor de transport maritim, a porturilor, a legăturilor multimodale și infrastructurilor aeroportuare, cu scopul de a promova mobilitatea durabilă la nivel regional și local, Obiectiv Specific 2.5, Creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului, respectiv Obiectiv Specific 2.6, Reducerea timpului de staționare la punctele de comunicare transnațională”, se arată în comunicatul MFE.