„Forfetarul” are lacune

Președintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare legea privind impozitul specific pentru persoanele juridice care care desfășoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri și alimentaţie publică. El consideră că actul normativ nu realizează pe deplin scopul preconizat de legiuitor, adică necesitatea creșterii încasărilor la bugetul de stat și promovarea unei etici în afaceri.

Camera Deputaţilor a adoptat, la sfârșitul lunii iunie, o iniţiativă legislativă care reglementează impozitul specific, prin derogare de la Codul Fiscal, pentru firmele care desfășoară activităţi în domeniul hotelier, restaurante, baruri și care oferă facilităţi de cazare pentru vacanţe. Iniţiativa legislativă adoptată de Camera Deputaţilor, for decizional, reglementează asigurarea cadrului legal privind stabilirea unei noi modalităţi de impozitare aplicată contribuabililor din sectorul turistic, hotelier, restaurante și alimentaţie publică, în scopul stimulării investiţiilor și eliminării concurenţei neloiale, potrivit raportului suplimentar întocmit de Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare.

Potrivit raportului citat, sunt obligate la plata impozitului specific unor activităţi persoanele juridice române care la data de 31 decembrie a anului precedent au îndeplinit, cumulativ, următoarele condiţii: aveau înscrisă în actele constitutive, potrivit legii, ca activitate principală sau secundară, una dintre activităţile corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege și nu se află în lichidare.

 

Firme în pericol de faliment

O critică adusă de președinte privește faptul că avantajul celor care vor plăti mai puţin poate fi interpretat ca reprezentând un ajutor de stat și cere Parlamentului consultarea Comisiei Europene. „Alocarea impozitului stabilit conform noilor reglementări va fi mai mare decât cea plătită conform prevederilor Codului Fiscal pentru anumiţi agenţi economici, în timp ce alţi agenţi economici vor plăti mai puţin decât în prezent pentru aceeași activitate desfășurată, ignorându-se capacitatea de plată a contribuabilului la sfârșitul exerciţiului financiar”, subliniază șeful statului în cererea de reexaminare.
Astfel, Klaus Iohannis susține că firmele care vor plăti un impozit mai mare își vor crește gradul de îndatorare și își vor reduce investiţiile, vor comite evaziune fiscală și chiar își vor în­chide activităţile. De asemenea, șeful statului consideră că firmele care vor plăti un impozit mai mic decât în prezent vor beneficia de un avantaj selectiv în raport cu ceilalţi.

 

Proiectul, criticat de MFP

Proiectul aparţine PSD, care l-a susţinut intens, dar ministrul de Finanţe, Anca Dragu, l-a criticat. „Noi am arătat că, în conformitate cu propunerea acestui nou impozit specific pe turism, marii operatori, cei care se apropie de 4-5 milioane de
e­uro pe an ca venituri, ar plăti impozite mult diminuate, până la o treime, în timp ce micii operatori, cei pentru care practic am dori o simplificare și sprijin, ar urma să plătească impozite sporite”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, într-o întâlnire cu reprezentanții PSD, pentru că Liviu Dragnea îi ceruse ministrului să argumenteze „în mod serios de ce Ministerul de Finanţe nu susţine acest proiect de lege privind impozitul specific în turism și alimentaţie publică, când toată lumea spune că e bun”.