Vineri, 29 iulie, orașul Bragadiru a consemnat încheierea unui proiect grandios de refacere. La conferința de presă, alături de primarul Vasile Cimpoeru, managerul de proiect Ion Jarcalete a vorbit despre importanța și amploarea proiectului cu fonduri europene.

 

De ce un astfel de proiect?

Noul statut de membru comunitar al României deschide perspectiva unei noi etape în dezvoltarea economico-socială a regiunilor și localităților acesteia. Colectivitățile europene se găsesc, în prezent, într-un amplu proces de competiție, declanșat în ultimele decenii ale secolului trecut, în cadrul căruia trebuie să facă față unui dublu set de exigențe.

“În vederea identificării aspectelor problematice din orașul Bragadiru, Consiliul Local a demarat, în 2008, procesul de elaborare a Strategiei de dezvoltare locală pentru perioada 2007-2013. Document de programare durabil și echilibrat, fundamentat pe principiile europene ale parteneriatului și consultării publice pe parcursul întregii proceduri. În cadrul Strategiei, o problemă majoră, identificată în baza analizei SWOT a situației existente din punctul de vedere al infrastructurii rutiere, se referă la slaba dezvoltare a acesteia. În plus, în urma sondajului efectuat printre locuitorii orașului, aspectul degradat al infrastructurii rutiere este semnalat de 75% din cei intervievați”, motivează managerul de proiect Ion Jarcalete necesitatea implementării proiectului.

Proiectul denumit “Mo­­der­nizarea infrastruc­turii rutiere, refacerea suprafeței carosabile și a trotuarelor aferente în orașul Bragadiru, județul Ilfov” se află într-o strânsă legătură cu o serie de alte proiecte individuale, pentru care Consiliul Local al orașului Bragadiru a dorit obținerea de finanțare prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli de creștere, Domeniul major de intervenție 1.1 Planuri integrate de dezvoltare durabilă, Subdomeniul: Centre urbane.

Astfel, Consiliul Local Bragadiru a pregătit pe lângă prezenta cerere de finanțare și alte tipuri de proiecte: Modernizarea arhitecturală și peisagistică a Parcului de Agrement; Modernizarea rețelei de iluminat public; Achiziționarea și instalarea sistemului de supraveghere video; Modernizarea spațiilor verzi aferente zonelor de locuințe.

Din punctul de vedere al situației existente, străzile orașului Bragadiru, cu excepția zonei centrale, unde au fost realizate lucrări de modernizare în trecut, au păstrat în mare parte infrastructura rutieră de la momentul construcției, fie străzi de pământ, fie străzi pavate cu bolovani de râu sau macadam. Conform datelor prezentate în studiul de trafic, în urma implementării proiectului, estimăm o reducere a duratei călătoriei pe aceste străzi, având în vedere carosabilul bun și lipsa gropilor.

Obiectiv general

Din spusele managerului de proiect, Ion Jarcalete, la conferința de presă de închidere, obiectivul general l-a reprezentat îmbunătățirea ac­cesibilității orașului Bragadiru, a mo­bi­lității popu­lației, bunurilor și serviciilor, în vederea dezvoltării economice durabile și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din orașul Bragadiru.

 

Obiective specifice

Doar că, adaugă Ion Jarcalete, pentru a atinge obiectivul general, a fost nevoie de câteva obiective specifice și anume: Asigurarea nediscriminării, tratamentului egal, transparenței, eficienței utilizării fondurilor publice (europene și naționale), precum și asumarea răspunderii în procesul achizițiilor publice; Fluidizarea traficului și îmbunătățirea condițiilor de transport prin modernizarea a 45 de străzi, reprezentând 13,81 km de carosabil dezafectat, din orașul Bragadiru; Sporirea gradului de siguranță a circulației pietonilor și autovehiculelor prin amenajarea a peste 35.000 mp de trotuare și trasarea marcajelor longitudinale și transversale; Asigurarea unei mai bune legături cu rețelele de drumuri naționale și județene, respectiv DN6, DJ 100A, DJ 401A. Scopul final al acestui proiect a  constat întâi în regenerarea imaginii orașului, care va deveni, astfel, mai atractiv și, mai apoi, la contribuirea la crearea unei mărci locale.

 

Proiectul, element esențial pentru atragerea investitorilor

“Modernizarea infrastructurii rutiere, refacerea suprafeței carosabile și a trotuarelor aferente în orașul Bragadiru, județul Ilfov” are ca obiectiv general creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă prin reabilitarea infrastructurii urbane, îmbunățătirea serviciilor urbane,inclusiv a serviciilor sociale, precum și prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor și antreprenoriatului. Pe lângă acest obiectiv general, mai există trei obiective specifice, și anume:

Prin obiectivul specific nr. 1 s-au creat facilități nu numai pentru mobilitatea populației, a bunurilor și a serviciilor, dar, în același timp, investiția în structura de transport va genera reducerea costurilor de transport de mărfuri și călători, creșterea eficienței activităților economice, reducerea consumului de energie și timp.

Obiectivul specific nr. 2 s-a realizat prin modernizarea străzilor propuse și, implicit, se facilitează accesul populației la serviciile de sănătate, asistență socială și educație.

Obiectivul specific nr. 3 s-a îndeplinit în special prin implementarea soluțiilor tehnice referitoare la amenajarea trotuarelor, a trecerilor de pietoni.

Prin atingerea celor 4 obiective (unul general plus trei specifice) s-a urmărit ca această investiție să constituie, pe termen mediu și lung, un element esențial în atragerea de investitori, efectul urmărit pe termen lung fiind diminuarea dezechilibrului existent între centru și zona periferică.

 

Punctele tari ale proiectului

l Forță de muncă cu calificare medie și înaltă;

l Structura industrială concentrată pe ramurile de industrie alimentară, ușoară și cinematogafică;

l Situarea geografică în apropierea Municipiului București;

l Servicii și infrastructură financiar-bancară relativ dezvoltată;

l Recunoașterea importanței problemei meidului înconjurător;

Indicatori demografici stabili;

l Existența unei culturi urbane consolidate;

l Localizarea în vecinătatea unor axe principale de transport;

l Acoperirea uniformă a orașului cu rețele electrice de joasă și emdie tensiune;

l Existența unor suprafețe vaste și compacte pe spații verzi în zonele periferice ale orașului;

l Dezvoltarea ansamblurilor rezidențiale noi, ce au drept target familiile tinere cu copii.