Eveniment cum n-a mai văzut satul. Şi nimic nu se opreşte aici
E limpede – satul Piscu e şi el ca un om. Iar “fruntea” lui s-a îmbrobonit straşnic de uimire şi emoţie. Frisoane cum nu i s-au mai întâmplat, nicicând. Sâmbătă, 17 septembrie, a trăit momente cum n-au mai fost. Ce mai iureş! Ce agitaţie! Câţi oameni, veniţi cu zecile. Cum să înţelegi repede ce se petrece? E zi de târg? Nu. Totuşi, pe str. Câmpului n-aveai loc de maşini. Mersul de la islaz către casă al Joianei şi Floricăi a fost plin de primejdii printre automobile, de toate neamurile. Pentru copitele lor, asfaltul fusese sigur până mai ieri. Ce caută aici duiumul ăsta de oaspeţi? Ce i-a adus? Au găsit vreo comoară?
Cât e el de vechi satul ăsta liniştit de olari, n-a mai văzut asemenea forfotă. Totuşi, mulţimea nu făcea zarvă. Era liniştită. Vizitatorii se aflau unii pe alţii, îşi dădeau mâna, zâmbeau. Unii veniseră din alte ţări. E clar că aveau aici un loc şi oră de întâlnire. Şi aşteptau ceva.
Muzeu? Cum adică?
E adevărat că, încă de dimineaţă, pe str. Câmpului, la nr. 45 B, apăruse un panou mare, în drum. Îl aduseseră Adriana şi Virgil Scripcariu. Ea – dr. în istorie, istoric de artă şi autoare de cărţi, el – sculptor cu lucrări în marile oraşe ale Europei şi în ţară. Din 2004, ei sunt piscaşi autentici, cu toate cele: suflet, casă, familie, osteneală, inspiraţie. Pe afişul lor mare scria: “Aici va fi Muzeul Oalelor de Pisc. Proiect iniţiat de Şcoala de la Piscu”. Mirare pe “fruntea” satului, şi el ca un om: “Păi, de când se ştie, n-auzise de aşa ceva. Hai o gospodărie sau un sfânt lăcaş sunt ştiute şi de înţeles. Dar muzeu”? Bine măcar că elevii din sat vor avea săli noi de clasă, la etajul clădirii.
Un filozof spunea că “Destinul e inscripţia scrisă ieri, pentru ziua de mâine”. E limpede că la Piscu e vorba despre o comoară însemnată. Una de mare preţ, a patrimoniului. Ce trebuie adăpostită.
“Trai pe plai, trai în rai”…
…”Acestea sunt rimele fundamentale ale existenţei şi istoriei naţiunii noastre”, nota marele Lucian Blaga. Iar Piscu, un sat mic în Codrii Vlăsiei ilfoveni, îşi merită statutul de reper al “ceramicii româneşti, ca vatră de olari ce lucrează obiecte de tradiţie preistorică”. Aşa scrie Adriana Scripcariu, în cartea sa, “Oale de Piscu”.
Lansarea acestui studiu monografic a fost temeiul celorlalte evenimente din după-amiaza acelei zile, la fel de importante ca semnificaţie. Toate, împreună cu localnicii şi oaspeţii sosiţi să le cinstească înaintaşii, truda şi meşteşugul. Apoi, fiecare gospodărie din sat a primit câte un exemplar al cărţii, gratuit.
Sfinţirea Troiţei Olarilor
Credinţa e începutul tuturor lucrurilor. E şi sfânta datină din străbuni. Schiller – scria într‑un motto celebru al poemului “Cântec de Clopot”: “Pe vii îi strâng, pe morţi îi plâng, fulgerele le frâng”. La fel cu aceste momente s-a petrecut şi sărbătorirea în câmp deschis, din satul ilfovean.
Odată stânşi cei vii, a urmat momentul solemn al sfinţirii Troiţei Olarilor, ridicată de soţii Scripcariu. Iar slujba parastasului de pomenire a amintit numele a peste 200 de meşteri, trecuţi din lumea aceasta.
Pe una dintre incripţiile troiţei stau săpate cuvintele: “Doamne, noi suntem lutul şi tu Olarul – toţi lucrul Mâinilor Tale”.
La frumoasa slujbă au participat preoţi prieteni ai familiei Adrianei şi a lui Virgil: părinţii Nicolae Iordache – parohia Gheboaia, jud. Dâmboviţa; Mihai Dobrin – parohia Pisc; Emanuel Ganciu – parohia II Jilava.
Program artistic inedit, în aer liber
Recitaluri minunate au întregit festivitatea de lansare a cărţii “Oale de Pisc”. Interpretele la pian, violoncel sau cobză au fermecat publicul. Armoniile lor au plutit în spaţiul întins al câmpiei – care a devenit un decor romantic special, desprins parcă din imaginile unui film de epocă. “Dansuri norvegiene” de Edvard Grieg, compoziţii de Vivaldi, Chopin, dar şi baladele din Bucovina au încântat auditoriul. Spectacolul a fost susţinut cu sensibilitate de copiii Tecla şi Maria Scripcariu, Maria Chiriţă, eleve ale şcolii satului. Violoncelul i-a aparţinut Alexandrei Curcă, studentă la Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti. Iar minunata artistă a folclorului – Doina Lavric Parghel a întregit repertoriul de excepţie cu balade bucovinene, acompaniate la cobză.
Din cuvântul autoarei şi invitaţilor
Iată succint, ce au afirmat.
Adriana Scripcariu: “Volumul aceasta e cartea voastră, a Piscului. Ea adună istoria strămoşilor voştri. E o cronică frumoasă, bogată. Cu ajutorul vostru, o vom completa cu ceea ce va fi Muzeul Oalelor de Pisc. Aici e prima machetă a lui, realizată de studenţi conduşi de arh. Ştefan Ghenciulescu. Le mulţumim tuturor, îndeosebi Consiliului Local Ciolpani şi dlui primar Bogdan Cristian Călin, care ne-au susţinut şi ajutat în tot ce am făcut. E o bucurie să mergem împreună înainte, cu toate proiectele pentru patrimoniu, cultură şi educaţie. Ele aşează lumina cunoaşterii peste această comunitate, atât de frumos conturată”.
Liliana Passima, director interimar al Muzeului Ţăranului Român. “Ceramica de aici e deja un bun de patrimoniu, de care nu te poţi lipsi. O rugăminte: nu o lăsaţi pe Adriana să scrie despre istoria voastră şi să ridice o clădire fără să reînviaţi meşteşugul vostru minunat”.
Răzvan Theodorescu, acad., prof. şi istoric de artă: “Pe Ialomiţa, puţin mai departe de Piscu-Crăsani, arheologii au găsit vase de lut dacice. Ulterior, ele au primit şi smalţul, venit din Bizanţ. Niciun alt artefact nu mărturiseşte atât de multe despre istorie, precum ceramica. Cartea, pe care a scris-o Adriana – unul dintre cei mai buni studenţi ai mei – e o carte de erudit al antropologiei. Apărută în condiţii grafice excepţionale, e întemeiată pe o vastă analiză istorică a locului acesta. E un viitor, pentru care Adriana şi Virgil vor să înalţe şi clădirea muzeului. Doamne Ajută”!
Daniel Gheorghe – deputat în colegiul 4 Codrii Vlăsiei, care include şi comuna Ciolpani. I s-au alăturat ideilor exprimate de el Andrei Scutelnicu, consilier CJI şi primarul Bogdan Cristian Călin. Deputatul ne-a declarat: “Ceramica de Piscu reprezintă valoarea inestimabilă a unicatului de patrimoniu, în această zonă a Munteniei şi judeţ. Acum, avem şansa să redresăm prezentul cu fapte bune şi semnificaţiile lor adânci şi frumoase. Iar eu, ca parlamentar, voi susţine aceasta prin demersuri concrete. Da, e nevoie de un parteneriat constant între primărie, Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Ilfov. Ei toţi pot fi eficienţi, nu numai cu vorbe. Sigur, poate contribui cu fonduri şi Ministerul Culturii. Dar le putem accesa şi pe cele ale UE”.
