Campania 2016

Potrivit site-ului de specialitate agrointeligenta.ro, directorul general al APIA, Adrian Pintea, a anunțat modul în care se va acorda avansul din subvenții pentru Campania 2016. El a precizat că, anul acesta, fermierii vor primi bani nu numai din valoarea SAPS, ci din toate schemele pe care le implică această plată.

„S-a stabilit, prin Regulamentul Comisiei Europene 699 din 10 mai 2016, unde avem pe fiecare schemă pentru fiecare țară, câți bani o să primească defalcat. România a acordat anul trecut doar pe Schema de plată pe suprafață (SAPS), dar anul acesta vom da avans pentru următoarele scheme: SAPS, Plata Redistributivă, Tânăr fermier, Înverzire și pentru Micul fermier. Plus, avem avans din bugetul
FEADER respectiv Măsura 10 agromediu, Măsura 11 agricultură ecologică și Măsura 13 zone defavorizate”, a detaliat Adrian Pintea.

 

Se poate plăti 70% din valoarea plăților directe

Directorul APIA a mai precizat că, în Regulamentul 699, s-au stabilit sumele și cuantumul total alocat României  pentru fiecare dintre aceste plăți enumerate, iar în Regulamentul 1617 din 2016, care a apărut în 8 septembrie, s-a stabilit că pentru anul de cerere 2016 statele membre pot să plătească avansuri de până la 70 la sută, în cazul plăților directe, bani ce se dau din bugetul FEGA, și 85 la sută în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale. „Deci, fiecare țară hotărăște ce procent din schemele amintite acordă, prin urmare putem merge spre exemplu pe 69 % din schemele acordate din bugetul FEGA sau 84 % din cele acordate din bugetul FEADER”, a explicat șe­ ful APIA.

 

Avansul, după finalizarea controalelor administrative

Adrian Pintea a mai precizat că plata avansurilor va începe după finalizarea controalelor administrative, condiție impusă de regulamentele europene. „(…) Nu mai este ca în anii precedenți, când trebuiau și controalele pe teren finalizate, ci doar controlul administrativ. După ce terminăm acele controale, stabilim care este suprafața, avem plafonul de 1,72 miliarde care se împarte la numărul de hectare și ne iese cuantumul pe hectar. Iar din acel cuantum putem acorda avans”, a mai arătat Pintea. O decizie identică a fost luată anul trecut, când, în premieră, Comisia Europeană a permis statelor membre să achite o parte din plata unică pe suprafață cu condiția efectuării controalelor administrative în fermele aflate în eșantionul de control. Această condiție a făcut ca, în 2015, plata avansului să fie întârziată, deși Guvernul României avea alocată suma de 1,6 miliarde de lei pentru achitarea banilor către fermieri.