Românii cer ca micuții cu dizabilități să fie protejați de cadrele didactice și îngrijitorii din unitățile de învățământ. În acest sens, peste 3.000 de persoane au semnat o petiție online care vizează oprirea abuzurilor și instituirea unui mecanism strict de monitorizare a școlilor speciale.

 

Petiția inițiată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) încă de acum trei zile, când au ieșit la iveală  abuzurile de la Școala Specială Nr. 4 din București. „Această petiție reprezintă calea prin care încercăm să determinăm Ministerul Educației și Guvernul României să emită un act normativ prin care să instaurăm un mecanism strict de monitorizare a acestor școli și de prevenire a abuzurilor. Ne dorim ca pentru cei 30.000 de copii cu dizabilități izolați în școli speciale să avem cel puțin 30.000 de oameni, care spun: Opriți abuzurile în școlile speciale!”, explică reprezentanții Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități.

Bătaia nu este o terapie

Inițiatorii petiției susțin că niciuna dintre formele de abuz la care au fost supuși elevii de la Școala Specială Nr. 4 din București, nu poate fi considerată terapie de recuperare. Ei avertizează că îndrumătorii care apelează la astfel de practici, încalcă legea drepturilor copilului cu nevoi speciale. În plus, din punct de vedere psihologic, micuții sunt grav afectați, nicidecum tratați și educați.

Agresiunile fizice și muncile neprevăzute în programa educațională, pedepsite penal

„Reprezentanții sistemului de educație specială și liderii lor sindicali încearcă să acrediteze ideea că tratamentele inumane aplicate copiilor cu dizabilități în Școala Specială nr. 4 din București reprezintă o formă de terapie. Însă, bătăile, agresiunile fizice, verbale și emoționale, precum și folosirea copiilor la diferite tipuri de muncă, neprevăzute în programa educațională, sunt prevăzute și pedepsite de legea penală, dar și de o serie de legi speciale, precum și de marea majoritate a convențiilor internaționale la care România este parte”, adaugă reprezentanții CEDCD.