De la stânga la dreapta: Ruxandra Ghiba, OCPI Ilfov, Marius Cristian Ghincea, prefectul județului Ilfov, Codruț Ștefănescu, ANCPI și Ion Marin, UNNPR, prezenți la discuții

La începutul anului 2015, a fost demarat Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) 2015-2023 însă, la acest moment, se pare că mai sunt oameni care nu cunosc toate oportunitățile de care pot beneficia, prin intermediul acestuia. Spre exemplu, cadastrarea gratuită a terenurilor și, în cazul imobilelor din localitățile unde s-a aprobat începerea lucrărilor de înregistrare sistematică, prin ordin al directorului general al Agenției Naționale pentru Cadrastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), dezbaterea succesiunilor se realizează din fondurile ANCPI.

Articol apărut în nr. 356 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

cadastru

Îngrijorarea mea constă în faptul că, au trecut deja 6 luni de când am terminat primele sectoare cadastrale și încă nu am reușit să dezbatem nicio succesiune, nicio moștenire. Atunci, am zis să ne gândim la ce e de făcut? Oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să vină la primării, iar aici domnii secretari trebuie să completeze Anexa 24, pentru ca apoi, noi, cu dosarul, așa cum prevede Protocolul de colaborare încheiat cu notarii, să putem sesiza Camera Notarilor și să nu pierdem acești bani. Mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă că, dacă nu ne încadrăm în termenele prevăzute, pierdem banii, iar ei își vor plăti moștenirile din propriul buzunar, și ar fi păcat. Sunt foarte multe succesiuni nedezbătute în toată țara. În Ilfov, am constatat că 25-30% din imobilele pe care le‐am avut în PNCCF erau în această situație. Protocolul ce spune? Că noi cerem primăriilor Anexa 24, iar cea mai harnică primărie, până acum, a fost Berceni. Ei au trimis dosarele, însă l-am rugat pe secretar ca acolo unde a trecut în Anexa 24 doar imobilul care facea obiectul PNCCF, să treacă toate imobilele din masa succesorală, chiar dacă succesiunea nu este deschisă, iar imobilele nu fac obiectul unui contract în derulare”, a explicat Ruxandra Ghiba, directorul executiv al Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Ilfov.

Întâlnirea factorilor implicați. Un interes comun: realizarea cadastrării!

Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri – dezbatere, care a avut loc la sfârșitul lunii mai, la sediul OCPI Ilfov, în prezența prefectului județului Ilfov, Marius Cristian Ghincea, a prim-vicepreședintelui Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, Ion Marin, a directorului general al ANCPI, Codruț Ștefănescu și a secretarilor de primării din localitățile ilfovene care au în derulare sau au finalizat cadastrul sistematic. În acest context, amintim că, în septembrie 2016, ANCPI a încheiat un Protocol pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. Prin acest Protocol cetățenii sunt scutiți de plata onorariilor notariale pentru eliberarea acestor acte!

cadastru 2

Cum se întâmplă lucrurile?

În scopul realizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, ANCPI, prin oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară competente, ulterior deschiderii noilor cărţi funciare pe numele defuncţilor, sesizează Camerele Notarilor Publici, în a căror rază teritorială defuncţii şi‐au avut ultimul domiciliu, în vederea emiterii certificatelor de moştenitor, comunicând lista persoanelor decedate care au deţinut imobile în unităţile administrativ-teritoriale care au făcut obiectul înregistrării sistematice a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Sesizarea OCPI în vederea emiterii certificatelor de moştenitor şi a deschiderii/redeschiderii procedurii succesorale se face printr-o cerere ce va fi însoţită de un centralizator ce cuprinde menţiuni despre numele, prenumele şi datele de identificare ale defunctului şi despre faptul că imobilele au făcut obiectul înregistrării sistematice, având ataşate următoarele documente obţinute de la OCPI: sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale – Anexa 24 la Ordinul ministrului Finanţelor Publice şi al ministrului Administraţiei 2.052bis/1.528/2006, pusă la dispoziţia OCPI competent de către secretarul primăriei, care conţine toate datele de identificare ale succesibililor; certificatul de deces, în copie, sau un extras de uz oficial de la registrul de stare civilă; extrasul de carte funciară pentru informare, pus la dispoziţie de OCPI, copii ale actelor de proprietate ale defunctului, colectate în cadrul lucrării de înregistrare sistematică de către persoana autorizată care efectuează lucrările de înregistrare sistematică. După primirea la Cameră a sesizării de la OCPI cu privire la dezbaterea procedurii succesorale, notarul public procedează la înregistrarea acesteia în evidenţele biroului şi la stabilirea termenului de dezbatere a succesiunii.

ANCPI plătește onorariul notarilor, dar numai timp de doi ani de la data la care a fost sesizată Camera notarilor!

După eliberarea certificatului de moştenitor, originalul acestuia, împreună cu documentul contabil emis de către notarul public instrumentator, constând în factura fiscală privind onorariul notarial, se înaintează OCPI în a cărui rază teritorială se află imobilele care fac obiectul PNCFF în vederea înscrierii în cartea funciară. O copie a acestor documente se înaintează de către notarul public instrumentator Camerei din care face parte. Camera primește de la notarul public copiile certificatelor de moştenitor împreună cu facturile fiscale, întocmeşte un centralizator în care sunt menţionate datele defunctului, numărul şi data certificatului de moştenitor, imobilele ce fac obiectul acestuia, identificate prin număr cadastral şi număr de carte funciară, precum şi cuantumul onorariului datorat. Camerele vor ţine evidenţa sesizărilor de deschidere a procedurilor succesorale comunicate de OCPI în cadrul Programului de cadastru, pe care le vor informa la cerere în legătură cu stadiul dosarelor nesoluţionate. Certificatele de moştenitor întocmite în aplicarea dispoziţiilor Protocolului menționat vor purta menţiunea că sunt eliberate la cererea OCPI, în cadrul Programului şi se intabulează din oficiu. În situaţia în care cererea de înscriere a certificatului de moştenitor a fost respinsă motivat de existenţa unor erori materiale, notarul public are obligaţia de a rectifica erorile din actul astfel emis, cu respectarea prevederilor Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată. Plata se va efectua sub condiţia eliberării certificatelor de moştenitor în termen de 2 ani de la data finalizării înregistrării sistematice.

ATENȚIE! În cazul în care procedura succesorală se finalizează peste acest termen, onorariul se suportă de către moştenitori. Înscrierea în cartea funciară a imobilelor în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică este scutită de la plata tarifelor. În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică nu se datorează niciun fel de alte taxe sau impozite directe sau indirecte către bugetul de stat sau bugetele locale.