Ne aflăm în toiul verii, dar noi suntem de multă vreme ca în cuptor! Dumnezeu parcă a-nchis Cerul, iar în fierbinţeala zilelor mulţi dintre noi nu mai găsesc niciun crâmpei de răcoare şi ajungem să ne confruntăm cu probleme grave de sănătate. De ce ne dă Dumnezeu căldura care ne ucide dacă El este Bun şi iubitor de oameni, aşa cum ni-L prezintă clericii şi scrierile bisericeşti? Oare este atât de supărat pe noi încât a ajuns să-şi pedepsească proprii fii într-un mod atât de aspru? Şi dacă da, de ce ar fi?
Mii de oameni din întreaga ţară au avut nevoie de ajutorul echipajelor de pe Salvare, din cauza căldurii dogorâtoare din ultimele zile. Majoritatea au leşinat pe stradă, şi-au pierdut cunoştinţa şi s-au zbătut momente bune între viaţă şi moarte din cauza complicaţiilor cardiovasculare şi pulmonare. Unii chiar au pierdut lupta pentru supravieţuire. Dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov explica, săptămâna trecută, că în regiunea Bucureşti-Ilfov, numai în primele trei zile de caniculă, voluntarii şi specialiştii serviciului pe care-l coordonează au acordat asistenţă medicală de urgenţă în 4.000 de cazuri. Iar prognoza meteorologilor este în continuare sumbră. Canicula se prelungeşte şi, cel mai probabil, vom avea o vară secetoasă. De ce îngăduie Dumnezeu atâta suferinţă pe pământ? O merităm sau nu?
Arşiţa este glasul Domnului care ne cheamă la smerenie
Cu siguranţă, da. Nu suntem atât de buni încât în viaţa noastră să curgă numai lapte şi miere. Cât timp norii, vântul, ploaia şi răcoarea sunt în mâinile Sale, iar noi avem secetă şi călduri atât de mari pe pământ, este semn clar că ne-am îndepărtat enorm de Părintele nostru Cel Ceresc. Arşiţa dogorâtoare este glasul Domnului care ne cheamă la smerenie, pocăinţă, iertare, iubire şi prietenie desăvârşită. Iar atât timp cât în pieptul nostru bate o inimă plină de necredinţă, de răutate şi de păcate, vom fi nevoiţi să îndurăm şi chinurile grele ale capriciilor vremii. Fie că vorbim de secetă, călduri insuportabile şi aer sufocant, fie de ploi abundente soldate cu inundaţii, zăpezi şi temperaturi de îngheţ care vor distruge vieţi omeneşti, case, culturi şi cele de trebuinţă nouă.
Să-L vedem pe Dumnezeu prin lumina credinţei!
Căci Dumnezeu, care ne-a creat după chipul şi asemănarea Lui, ne iubeşte atât de mult încât ne ceartă cu milă şi ne pedepseşte ca să nu ne pierdem sufletul. Iar legea darului, a dragostei şi a desăvârşirii divine va veni să schimbe viaţa în bine, să ne aducă fericire deplină atunci când Îl vom vedea pe Dumnezeu prin lumina credinţei. Dacă Cerul, soarele, stelele şi luna, care împodobesc cum nu se poate mai frumos bolta cerească, Îl laudă pe Domnul prin strălucirea şi mişcările lor perfecte care vestesc puterea Lui, noi, fiinţele cele raţionale, de ce n-am face-o? De ce nu conştientizăm că fiecare necaz care se abate asupra noastră este o chemare la credinţă, o şansă-n plus pe care ne-o dă Bunul Dumnezeu pentru a găsi calea mântuirii şi a plinătăţii nesfârşite. El ne mângâie cu o mână şi ne bate cu cealaltă când vede că nu vrem să ştim de existenţa Lui, nu ne zbatem să-L cunoaştem şi nu căutăm să-L iubim aşa cum ne iubeşte El.
Iubirea faţă de divinitate, mai presus de mâna omului
Şi atunci? Ce fel de fii suntem noi? Cum îndrăznim să-i cerem cele bune pentru noi, dacă nu i aducem cinstire şi mulţumire deplină? Urâm, ne duşmănim, nu-i iertăm pe cei ce ne greşesc, rămânem impasibili la nevoile şi necazurile altora, căutăm milă numai pentru noi şi încercăm să negociem, ca la piaţă, relaţia cu Dumnezeu, îndreptându-ne atenţia spre El numai când suntem bolnavi sau avem vreo suferinţă. Din inimă şi din suflet, vă îndemn pe toţi, dragi cititori, ca împreună să punem o cărămidă la zidirea cuvântului lui Dumnezeu! Să credem în Domnul, să-L iubim neîncetat şi să ne punem nădejdea în El la fiecare pas, pentru că acestea sunt mai presus de tot ceea ce poate face mâna omului!
