Autogunoiere moderne pentru salubrizare şi deszăpezire
Jurnalul de Ilfov scria, în vara aceasta, despre realizările primului an de mandat ale actualului primar din Dobroeşti, Ştefan Condu. Acesta a preluat funcţia de edil, după ce, la alegerile locale din 12 iunie 2016, a fost consemnată realegerea la conducerea primăriei a fostului primar, Valentin Condu. Însă, la ședința de constituire a Consiliului Local, viceprimar a fost ales Ștefan Condu şi, pentru că Valentin Condu fusese între timp suspendat din funcţie, viceprimarul a preluat prerogativele de primar interimar al comunei, pe 11 iulie 2016, pentru a doua oară.
Articol apărut în ediția print a Jurnalului de Ilfov nr. 376
Aşadar, în vară vă relatam pe larg despre străzile asfaltate ale comunei, despre spectaculosul campus educaţional ridicat în satul Fundeni (care şi-a deschis porţile pe 11 septembrie, în prima zi de şcoală) sau despre aducerea liniei 400 a Regiei Autonome de Transport Bucureşti, în localitate. Scriam atunci şi despre Ecosal Dobroeşti, firma de salubritate în care Primăria este unic acționar şi care, pentru a face faţă activităţii de curăţenie în cele două sate ale comunei, făcea angajări. Mai ales că abia fusese cumpărată, prin licitație publică, o măturătoare performantă, iar autoritatea locală aştepta, la acel moment, să se rezolve şi cu achiziţia a două autogunoiere noi. Ei bine, acestea au sosit acum la Primărie şi au intrat în posesia Ecosal, “după o licitație cu multe probleme”, aşa cum spune chiar primarul Ştefan Condu. Acesta ne-a declarat că este vorba de mașini performante, care pot fi folosite inclusiv la deszăpezire. “Aşa cum mi-am dorit, veți
avea un serviciu de salubrizare civilizat și, de acum înainte, nu vor mai fi întârzieri la ridicarea gunoiului menajer”, a dat asigurări edilul.
Pentru un serviciu de calitate
Obiective principale pentru realizarea activităţii de salubritate pe raza comunei Dobroeşti:
- implementarea precolectării şi colectării selective a deşeurilor municipale în Dobroeşti;
- reducerea la minim a impactului activităţii de colectare a deşeurilor asupra mediului, ambientului, sănătăţii populaţiei, traficului;
- implementarea infrastructurii serviciului de salubritate în stilul arhitectonic, ambiental şi peisagistic al comunei;
- implementarea unor sisteme performante de gestiune a dotărilor şi a infrastructurii serviciului de salubritate;
- modernizarea dotărilor necesare desfăşurării precolectării, colectării şi transportului deşeurilor municipale;
- tratarea, sortarea şi valorificarea întregii cantităţi de deşeuri produse pe raza comunei, în sisteme proprii moderne şi, nu în ultimul rând,
- modernizarea parcului de autovehicule şi de utilaje necesare îmbunătăţirii prestării activităţilor specifice curăţeniei
căilor publice şi a deszăpezirii pe raza comunei.