Ministerul Sănătății a cerut luni direcțiilor de sănătate publică, unităților sanitare și serviciilor de ambulanță implementarea unor măsuri suplimentare privind acordarea asistenței medicale, pentru a preîntâmpina apariţia unor evenimente nedorite în rândul populaţiei din zonele aflate sub avertizări meteorologice.
Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, le-a cerut Directiilor de Sanatate Publica de la nivelul Capitalei si al judetelor sa ia masuri astfel incat pacientii care necesita dializa si sunt transportati la unitati pentru acest lucru, precum si bolnavii cronici care au nevoie de monitorizare permanenta, sa ramana internati pana cand starea vremii va fi mai buna. Pintea a precizat luni, la comandamentul de la Ministerul Afacerilor Interne, ca medicii de familie ar putea fi convocati, daca este nevoie, pentru a asigura permanenta, potrivit News.ro.
Potrivit unui comunicat de presă, Direcțiile de Sănătate Publică au obligația de a participa la evaluarea la nivel de județ a numărul bolnavilor care necesită transport în vederea efectuarii dializei.
Prin medicii de familie și cu participarea asistenților comunitari, direcțiile de sănătate publică participă la catagrafierea următoarelor categorii de persoane:
– bolnavi cronici cu afecţiuni ce necesită monitorizare permanență;
– gravide cu risc si a celor în ultimele 2 luni de sarcina;
– copii cu afecţiuni care necesită monitorizare permanentă;
– persoane dependente fizic;
– vârstnici cu nevoi speciale (este necesară colaborarea autorităților publice locale).
– pacienții care necesită dializă sunt transportaţi în unităţile în care fac dializă și rămân internați până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice.
Medicii de familie vor fi convocaţi la cabinetele medicale de permanență unde vor asigura permanenţa până la stabilizarea situaţiei meteo. Direcțiile de sănătate publică vor colabora cu autoritățile administrației publice locale în vederea coordonării activităților asistenţilor comunitari şi mediatorilor sanitari către cabinetele medicilor de familie din localitate pentru a participa la activitățile desfășurate în această perioadă.
În această perioadă spitalele au obligația de a evalua și a asigura stocul de medicamente și materiale sanitare și al nevoilor imediate pentru situațiile de urgență apărute.
Unitățile sanitare vor menține pacienții, în special femeile gravide, persoane în dializă și persoane fără adăpost în unitate până la trecerea valului de frig. Bolnavii cronici internaţi care necesită monitorizare permanentă, nu trebuie să fie externaţi până la stabilizarea situaţiei meteo.
De asemenea, vor fi identificate căile de acces care trebuie degajate cu prioritate pentru asigurarea accesului pacienților, al personalului medical, dar și al ambulanțelor.
Ministerul Sănătății a solicitat unităților sanitare asigurarea unui climat corespunzător în saloane (căldură, apă, electricitate).
Managerul General al Serviciului Judeţean de Ambulanţă va răspunde de asigurarea cu personal corespunzător în aceasta perioadă (medici, asistenți medicali, etc), precum și de asigurarea degajării căilor de acces de la nivelul Serviciului și al substațiilor din structura acestuia până la drumul principal.
În zilele cu temperaturi scăzute, Ministerul Sănătatii recomandă populației să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume.
De asemenea, în cadrul sedinței Comandamentului de iarnă pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, care a avut loc astazi la sediul Ministerului Afacerilor Interne și s-a desfășurat în sistem de videoconferință, ministrul Sănătății a transmis și cu această ocazie directorilor direcțiilor de sănătate publică măsurile care sunt necesare a fi întreprinse în perioada imediat următoare.