Deși autorizația integrată de mediu a depozitului de gunoi de la Vidra, administrat de SC ECO SUD SA, a expirat pe 15.10 2017, acesta continuă să funcționeze. Mai mult, în ciuda nenumăratelor amenzi aplicate de Garda de Mediu Comisariatul Județean Ilfov pentru nerespectarea normelor de protecție a mediului, aceste nereguli continuă. Urmarea? Săptămâna trecută, ECO SUD a provocat un grav accident ecologic în urma unor deversări „accidentale” de levigat.
Articol apărut în ediția print, nr. 417
Efectul acestor deversări a fost dramatic. Balta „Vadul lui Moșu”, aflată pe teritoriul comunei Berceni, s-a transformat, în scurt timp, într-o „mlaștină” toxică. Sute, dacă nu mii de pești au murit intoxicați cu lichidul otrăvitor care se scurgea, din pârâul Cocioc, în această baltă. După descoperirea dezastrului, autoritățile au adunat peste de 400 kg de pești morți care pluteau la suprafața apei! Mai mult, victime acestor deversări ale levigatului de la depozitul de gunoi ECO SUD au căzut și mai mulți pescăruși care populează luciul de apă… Și, vom vedea în continuare, acest „accident” nu este primul de acest gen!
Primăria Vidra se implică în rezolvarea situației
Marți, 21 august. Jurnalul de Ilfov este anunțat de primarul comunei Vidra că la Berceni s-a produs un grav accident ecologic. Ne îndreptăm de urgență către Vidra. În biroul primarului găsim patru locuitori ai comunei Berceni, veniți aici pentru a cere sprijinul primarului Marian Tudor. Printre ei, Floricel Vlăsceanu, cel care a descoperit primul dezastrul de la balta din Berceni. Cel care ne explică situația este edilul Marian Tudor: „Am fost solicitați de mai mulți cetățeni din comuna Berceni, după ce aceștia au fost la primăria acestei localități să aducă la cunoștință faptul că au murit toți peștii din balta «Vadul lui Moșu», precum și mai mulți pescăruși, dar nu au primit sprijin. De aceea ni s-au adresat nouă, pentru că bănuiesc că de vină pentru această situație ar fi depozitul de gunoi ECO SUD, aflat pe teritoriul comunei noastre. Deja am înștiințat Prefectura, DSVSA, DSP, Garda de Mediu și s-a format o echipă alcătuită din reprezentanții acestor instituții pe care îi așteptăm să sosească în cursul acestei zile (21 august – n.r.), să ia probe de apă, de pește, de sol etc. Pentru că dacă apa e infectată, ne afectează și pe noi, deoarece și pânza de apă freatică poate fi contaminată. Mai mult, pot fi afectate și celelalte 5 bălți aflate de-a lungul pârâului Cocioc și există pericolul să moară și peștii aflați în aval”.
Filmul evenimentelor
Floricel Vlăsceanu, care locuiește în imediata apropiere a bălții, ne povestește cum
s-au derulat evenimentele. „Seara trecută, mă plimbam pe malul bălții, cu câinele și soția când am observat o mulțime de pești ieșind la suprafață cu gurile deschise. Parcă ar fi căutat aer! Dimineață, pe întreaga baltă pluteau sute de pești morți. Am mai văzut și câțiva pescăruși, la malul bălții, care trăgeau să moară. Mâncaseră, probabil, pește din ăla, infectat. Același lucru s-a mai întâmplat și cu două săptămâni înainte de Paști. Atunci au murit numai pești mari, de peste 10 kile! Tone! Tot atunci, am văzut cârtițe ieșind din pământ cu sânge la bot, care apoi mureau! Acum moare peștele care a mai rămas, ăla mic. Balta asta n-are un proprietar. Ține de Apele Române. Am sunat la Apele Române și mi s-a răspuns că situația nu este de competența lor! Am făcut o sesizare și la Garda de Mediu, dar până în prezent nu am primit niciun răspuns. Ăsta e genocid! Ne omoară și pe noi, oamenii, pentru că avem puțurile toate infectate. Nu poți nici să te speli cu apa din puț, că miroase de-ți întoarce nasul! Pânza de apă freatică este distrusă! Natura este distrusă! Mă bate gândul să vând casa și să plec de aici. De aceea am apelat la domnul primar Tudor, care a fost foarte receptiv și ne-a ajutat și a făcut, la rândul său, sesizări la autoritățile competente. Eu mă chinui de două săptămâni să rezolv ceva, dar nu mă bagă nimeni în seamă! Aici, însă, am găsit înțelegere”, ne-a descris Floricel Vlăsceanu scenele „apocaliptice” la care a fost martor în ultima vreme.
Pârâul întunecat
Odată lămuriți cu privire la acest incident, plecăm cu primarul din Vidra și cu cetățenii din Berceni să vedem cum stau lucrurile la fața locului. Balta „Vadu lui Moșu” este situată chiar la granița dintre cele două comune. Aici ne întâmpină un peisaj demn de filmele lui Alfred Hitchock. Pe apa bălții, de culoare maronie, plutesc sute de pești cât palma. Aerul miroase pestilențial. Pe mal și la buza bălții se zăresc cadavre de păsări moarte. Mai ales pescăruși. Undeva, în partea opusă a bălții, sute de pescăruși zboară haotic și scot țipete sfâșietoare. În mijlocul acestora, pe apă, plutesc câțiva carași mari, cu burta umflată ca un balon. Dezastrul este mai mult decât evident.
Floricel Vlăsceanu ne propune să mergem pe cursul apei, poate vom descoperi sursa de poluare. Urmează un drum accidentat, plin de hârtoape, pe marginea bălții. La un moment dat, ne oprim într-o zonă în care, din amonte, curge un șuvoi firav de apă. Are o culoare greu de descris, ceva între ruginiu și cafeniu. Aerul miroase de parcă am fi într-o hazna. În depărtare, la nici doi kilometri, se profilează o movilă uriașă, ca o cocoașă de dromader. Este movila de la depozitul de gunoi… De acolo, așa cum se va dovedi ulterior, se scurge, în susurul șuvoiului ruginiu de apă, Moartea…
De aici facem cale-întoarsă, pentru că aflăm că la balta „Vadul lui Moșu” au sosit reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române”, DSVSA Ilfov și ai Gărzii de Mediu CJ Ilfov (GNM-CJ Ilfov). Ne întâlnim cu aceștia pe malul bălții. Soarele arde năprasnic și parcă mirosul de dejecții devine și mai cumplit. Balta are acum, pe alocuri, culoarea argintie, de la burțile sutelor de pești care plutesc sub săgețile nemiloase ale astrului zilei.
Reprezentanții autorităților prelevează probe de apă și apoi pornesc pe firul apei, în căutarea sursei de poluare. O găsesc lesne. Așa cum bănuiau și cetățenii din Berceni, „izvorul morții” este groapa de gunoi administrată de ECO SUD.
Concluzii și măsuri
A doua zi, cercetările au continuat. Direcția de Sănătate Publică Ilfov a avertizat locuitorii celor două comune, Berceni și Vidra, să nu consume apa din puțurile proprii. Șeful Gărzii de Mediu Ilfov, Emil Grigore, a fost și el prezent pe teren. Concluziile care au fost trase în urma investigațiilor efectuate sunt concludente: vinovată de dezastrul ecologic este SC ECO SUD, care nu a luat măsurile necesare pentru a preveni scurgerea levigatului din depozitul de deșeuri. „A fost verificat, de jur împrejur, amplasamentul depozitului de deșeuri. Ieri (22 august – n.r.) am primit o informare de la operator că a fost o poluare accidentală, cauzată de faptul că malul unei rigole s-a rupt din cauza ploilor abundente, lucru pe care nu
l-au recunoscut de la început. Primăria Berceni ne-a acordat sprijin în strângerea peștelui mort”, ne-a spus, în primă instanță Emil Grigore.
Ulterior, instituția pe care o conduce a emis un document oficial în care sunt precizate cu exactitate constatările comisarilor de mediu și măsurile de sancționare a poluatorului care au fost luate. Iată câteva spicuiri din acest document:
„Comisarii Gărzii de Mediu, împreună cu petenții din comuna Berceni, s-au deplasat pe cursul bălții în amonte, în vederea identificării sursei de poluare. S-a constatat că, pe cursul bălții Vadul lui Moșu, apa avea o culoare maro închis și miros nespecific bălții. Datorită suspiciunii că poluarea ar proveni de la depozitul de deșeuri Vidra, aparținând SC ECO SUD SA, s-a efectuat o verificare la societatea care administrează depozitul. Au fost verificate stațiile de epurare levigat, precum și bazinele de levigat ce deservesc depozitul. La momentul verificării funcționau 2 stații de epurare cu capacitatea de 6,5 mc/h, respectiv 6 mc/h, iar cea de-a treia stație, cu o capacitate de 8 mc/h, era în curs de spălare. S-a verificat zona activă a depozitului, precum și rigolele perimetrale, constatându-se acumulări de levigat în zona celulei 5 (zona activă de depozitare). Pe partea estică a depozitului (celula 4) s-a constatat prezența levigatului în șanțul de colectare și deversarea acestuia pe terenul învecinat și în pârâul Cocioc.
(…) Pentru neconformitățile constatate în data de 21.08.2018 și 22.08.2018, comisarii din cadrul GNM CJ Ilfov au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 190.000 de lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului și Legea Apelor 107/1996.”