Ultima reuniune a Colegiului Prefectural Ilfov, din anul 2018, a avut loc pe 20 decembrie, iar în cadrul acesteia, Constantin Fînaru, consilier superior în Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Ilfov a făcut o serie de referiri cu privire la activitatea sportivă și de tineret din județ.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 434, ediția print

Astfel, potrivit acestuia, anul trecut, în cadrul DJST Ilfov NU s-a desfășurat nicio activitate de tineret, deși au fost îndeplinite toate condițiile stipulate în metodologie privind informarea. Din păcate, la Concursul Local de Proiecte și/sau cu ”proiecte proprii” – NU s-a prezentat nicio organizație neguvernamentală sau asociație de tineret! Îmbucurător este însă faptul că, în 2018, prin DJTS Ilfov s-au organizat două tabere pentru persoanele cu dizabilități – una la Cozia (jud. Vrancea) – unde au participat 30 de persoane (15 copii și 15 însoțitori) și una la Eforie Sud, pentru 7 copii și 7 însoțitori.

Sport 2018

Pentru 2018, alocarea bugetară pentru DJST Ilfov a fost de 40.000 de lei. O sumă – spunem noi – extrem de mică pentru cele două programe sportive în cadrul cărora se desfășoară activitățile – ”sportul pentru toți”, dar și ”sport de performanță”. Cu toate acestea, s-a reușit anul trecut, organizarea și desfășurarea a 12 acțiuni sportive (10 pentru ”sportul de performanță”, și anume – Cupa Snagov, la șah; Cupa Primăverii, la tenis de masă, organizată în Roșu, Chiajna; Campionatul open Ilfov, tot la șah, care a avut loc în Otopeni, Cupa Tymbark Juniori, la fotbal, organizată la Chitila; Maratonul fotbalului, de la Clinceni; Memorialul ”Mihai Cruțescu” – fotbal pe teren redus, care a avut loc tot în Clinceni; Cupa ”1 Iunie”, la tenis de masă, din Chiajna; Trofeul ”Ciubăr Stancu” – fotbal pe teren redus, la Clinceni; Cupa ”1 Decembrie”, pentru tenis de masă, organizată la Roșu, Chiajna și, nu în ultimul rând, Trofeul Junior, ed. XIV, la fotbal în sală, pe teren redus, competiție organizată la Buftea, și 2 acțiuni sportive pentru ”toți” – ”Sport împreună” – open, la Clinceni și ”Europa olimpică” – open – în Ciorogârla. În cadrul acestor acțiuni sportive au fost integrate toate categoriile de vârstă – de la preșcolari, la tineri și adulți, sportivi amatori sau de performanță.

”Campionii României”, în fața elevilor ilfoveni

De asemenea, din noiembrie 2017 și apoi pe tot parcursul anului trecut, DJTS Ilfov a participat alături de alte direcții județene la un amplu proiect derulat de Ministerul Tineretului și Sportului, proiect care are ca scop promovarea sportului prin implicarea și participarea efectivă a unor glorii sportive ale României. Legat de acțiunile desfășurate în cadrul acestui proiect, intitulat ”Campionii României”, Constantin Fînaru a amintit de sutele de elevi și profesori din Ilfov care au participat la evenimente ce i-au avut în centru pe: Sandu Marian – campion european la lupte greco-romane (la LPS Clinceni, la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu”, din Voluntari sau la Școala Gimnazială nr. 1, din Afumați); Nicu Gingă – campion mondial la lupte greco-romane (activitate desfășurată la Liceul Teoretic ”Ioan Petruș”, din Otopeni);  Carol Corbu – campion european la atletism (invitat la activitatea organizată la Școala Gimnazială nr. 1, din Voluntari) sau Doina Melinte – campioană mondială la atletism, care s-a aflat în cadrul proiectului ”Campionii României” alături de elevii și profesorii de la Școala Gimnazială nr. 1, din Mogoșoaia.