România nu va opri exportul de ovine sub nicio formă, dar regulile de export privind bunăstarea animalelor vor fi respectate în totalitate, a declarat, joia trecută, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Precizarea ministrului Agriculturii vine după ce comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor, Vytenis Andriukaitis, i-a transmis o scrisoare în care îi cere să oprească livrarea a 70.000 de oi din România către Golful Persic, deoarece condiţiile adecvate pentru bunăstarea animalelor nu pot fi garantate
„Nu am văzut încă adresa (transmisă de comisarul Vytenis Andriukaitis n.r.). Noi nu oprim exportul de ovine şi pentru că România are şi drepturi şi obligaţii. Are dreptul de a exporta şi obligaţia de a respecta regulile de export şi le respectă întocmai. În acest moment, ANSVSA prin prezenţa specialiştilor din zonă dar şi a preşedintelui se află în port pentru a asista la respectarea tuturor regulilor privind bunăstarea animalelor. Nu este niciun motiv să se oprească exportul, pentru că este în interesul fermierilor şi al ţării. Este păcat de munca pe care fermierii au făcut-o până acum, să aducă animale la greutatea de livrare şi acum să nu le poată livra”, a precizat şeful MADR.
România face verificări doar la plecarea din port
Ministrul a subliniat că obligaţia României este de a verifica doar la plecarea din port dacă sunt respectate toate condiţiile de bunăstare pentru ovine, iar ulterior răspunderea revine transportatorului.
„Noi avem obligaţia de a verifica la plecare, după aceea răspunde transportatorul, de aceea este plătit şi ia sume importante de bani, ca să asigure condiţiile necesare. Preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, verifică personal alături de ceilalţi specialişti ca să se asigure că sunt respectate toate condiţiile de bunăstare”, a mai spus Daea.
Temperaturile ridicate pun în pericol viețile animalelor
În mesajul publicat pe Twitter, comisarul european Vytenis Andriukaitis îi cere lui Daea să oprească livrarea a 70.000 de oi din România către Golful Persic, deoarece condiţiile pentru bunăstarea animalelor nu pot fi garantate.
„Ţinând cont de prognoza meteo pentru zona Golfului Persic în timpul lunii iulie, unde temperaturile vor ajunge 46 de grade Celsius, vă cer, ca un gest de responsabilitate, să opriţi exportul de oi spre Golful Persic, deoarece aceste temperaturi extreme fac practic imposibil respectarea cerinţelor legale. Sunt sigur că sunteţi de acord cu mine că transportul animalelor în aceste temperaturi extreme nu este acceptabil şi am încredere că veţi lua toate măsurile necesare pentru a evita suferinţa inutilă a animalelor”, se arată în scrisoarea trimisă în data de 10 iulie de Vytenis Andriukaitis.
România nu va opri exportul de ovine sub nicio formă, dar regulile de export privind bunăstarea animalelor vor fi respectate în totalitate, a declarat, joia trecută, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.460