Primarul Victor Niculae continuă investițiile în proiecte benefice pentru comuna Ciorogârla

În actualul mandat al primarului Victor Niculae, comuna Ciorogârla a cunoscut transformări importante. Investițiile făcute de primărie și Consiliul local au dus la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor, prin proiecte edilitare și urbanistice duse la bun sfârșit, care au făcut ca localitatea cu același nume ca și râul care o străbate să arate ca o comună europeană autentică.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 465

Vorbim aici despre asfaltarea și modernizarea multor străzi din comună, despre introducerea rețelelor de gaze, apă și canalizare sau despre investiții importante în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii școlare. Toate acestea, în ciuda faptului că bugetul localității nu poate face față necesităților de dezvoltare ale comunei. Dar, în ciuda acestui neajuns, primarul Victor Niculae și viceprimarul Nicușor Popa, sprijiniți de Consiliul local Ciorogârla, au reușit să găsească fondurile necesare dezvoltării edilitare a acestei comune și să ducă la bun sfârșit tot ce și-au propus.

Prin urmare, echipa noastră a mers în Ciorogârla pentru a vedea la fața locului cum mai merg treburile prin comună și care mai este stadiul proiectelor demarate în ultima perioadă.

„Război” cu ambrozia

Așadar, miercurea trecută, pe o vipie cumplită, am ajuns la primăria localității. Am întrebat de primar și ni s-a spus că nu e acolo, ci pe teren. Astfel am aflat că se află undeva, pe strada Muncii. Cu GPS-ul am ajuns acolo în câteva minute. I-am găsit pe Victor Niculae și pe Nicușor Popa discutând cu câțiva cetățeni. Tema discuției privea două probleme importante ale locuitorilor din zonă.

Una dintre ele ­este ambrozia, care poate provoca alergii grave oamenilor, buruiană care năpădise un hectar și jumătate de teren aflat în locul amintit.

„Avem o mare problemă cu ambrozia, pe teritoriul comunei Ciorogârla. La sugestia dlui. președinte al Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, am cumpărat o tocătoare, un utilaj specializat în tăierea vegetației nedorite, care se montează la un tractor. ­Ne-a costat 8.000 de lei. Și am pus-o în funcțiune. De atunci, am acționat continuu pentru eradicarea ambroziei de pe terenurile din comună. De exemplu, azi-dimineață am tăiat aceste plante pe un hectar și jumătate în această zonă aflată la intersecția dintre strada Muncii și Diamantului. Și, acolo unde sunt probleme, cetățenii ne anunță, iar noi venim imediat.

Mai avem însă o altă mare problemă. Multe terenuri din Ciorogârla au fost cumpărate și vândute de mai multe ori. Niciunul dintre proprietarii succesivi nu au venit să deschidă roluri și de aceea nu știm cu exactitate cine deține terenul respectiv, astfel că nu știm pe cine să sancționăm cu amendă pentru că nu ­și-au curățat proprietățile de ambrozie, așa cum prevede legea. Așa că am hotărât să facem noi această oprațiune, pe cheltuiala primăriei, urmând ca ulterior să-i găsim pe proprietari și să-i sancționăm”, ne-a explicat primarul.

O stradă nouă va fi amenajată în zonă

Celălalt subiect de dis­cuție privește intenția primăriei de a deschide un drum care va trece prin proprietatea lui Ion Dumitrache. „Am fost cu o ingineră de cadastru pentru a face măsurători și a delimita suprafața acestui drum. Până nu avem coordonatele nu putem face nimic. Drumul va avea o lungime de aproximativ 400 de metri, cu o lățime de 9 metri, dacă se va putea aceasta. Normal ar fi să avem 9 metri. Cum avem datele cadastrale, venim cu un buldoexcavator și amenajăm drumul, care, inițial va fi unul pietruit, pentru că aici nu avem încă rețele de utilități”, ne-a precizat primarul Victor Niculae.

Investiții în infrastructura de sănătate

Ajunși înapoi la Primărie, edilul ne-a vorbit și despre alte proiecte aflate în curs de desfășurare. Astfel am aflat că investițiile din anul 2019 au în vedere noul corp de clădire de la Școala gimnazială nr. 1, grădinița din satul Dîrvari, cu o suprafață de 1.200 mp, aflată în curs de finalizare, și dispensarul care se construiește tot în Dîrvari.

În acest context, el ne-a spus că dorește să degreveze activitatea dispensarului din Ciorogârla, care este foarte aglomerat și solicitat.

„Avem în satul Dîrvari în jur de 2.400 de locuitori care sunt nevoiți să bată drumul până aici, în Ciorogârla. De aceea, am hotărât să construim un dispensar în Dîrvari, pe terenul pe care se afla fosta grădiniță, unde să încadrăm un medic și o asistentă care ­să-și desfășoare permanent activitatea acolo. Pentru că dacă cetățeanul trebuie să facă o simplă injecție sau să ia o rețetă, este nevoit să vină până la Ciorogârla, cale de kilometri. Este o investiție de aproximativ 600.000 de lei, realizată în asociere cu CJ Ilfov”, ne-a spus edilul.

Extinderea Școlii nr. 1, realizată în proporție de 90%

În vara anului trecut, scriam despre începerea lucrărilor la extinderea Școlii gimnaziale nr. 1, din Ciorogârla, unitate de învățământ în care studiază 834 de elevi. La acea vreme, se turna fundația noului corp de clădire, conceput a fi „în oglindă” cu cel vechi. Aflam atunci că noua clădire va avea două etaje cu o suprafață totală de 1.200 mp, care vor adăposti 8 săli de clasă, o bibliotecă, o cancelarie, biroul directorilor, spații tehnice și câte o cameră pentru contabilitate și administrator. Acum, după un an, clădirea este gata, iar în acest moment se lucrează la finisajele interioare. Finanțarea în valoare de 4,5 milioane de lei a fost asigurată prin Compania Națională de Investiții (CNI), sumă care include și dotările.

„Din păcate, nu putem încă inaugura școala la începutul acestui an școlar, din cauză că ne întârzie foarte mult licitațiile pentru dotări. Banii îi avem printr-o asociere cu Consiliul Județean și țin să-i mulțumesc domnului președinte Marian Petrache pentru aceasta, dar nu am făcut încă recepția lucrărilor, pentru a putea realiza racordările la rețelele de utilități – apă, canalizare, gaze și energie electrică, iar eu nu semnez nicio recepție dacă nu este gata totul sută la sută. Dar sper ca după o lună, o lună-jumate după începerea anului școlar să mutăm copiii în clădirea nouă. Astfel, elevii vor avea posibilitatea să învețe într-un singur schimb, nu în două, ca până acum”, subliniat primarul Victor Niculae.

Peste 500 de proprietăți, racordate la rețelele de apă și canalizare

„Profit de acest prilej pentru a-i mulțumi din nou dlui. Marian Petrache pentru sprijinul imens pe care ni l-a acordat, dar și dlui. director de la SC Apă Canal Ilfov (ACI) SA, Cătălin Drăgilă, pentru că, odată cu lucrările de amenajare a DJ 601 și DJ 602, am reușit să aducem apa și canalul la limita a peste 500 de proprietăți. Totodată, s-au realizat racorduri la limita proprietății și pe strada Gh. Doja. Am promisiuni de la CJI că vom realiza același lucru și pe străzile Horia, Grădinari și 1 Martie. Va urma și strada Dealului. Este vorba de 120 m de conductă și de o  stație de pompare a apei (SPA). Pentru obținerea finanțării acestor lucrări am primit sprijin și de la dl. președinte al Organizației PNL Ilfov, Thuma Hubert, căruia îi mulțumim. Cu ajutorul dlui. Cătălin Drăgilă, mai avem de tras apă și canal la 15 proprietăți pe str. Grădinari, 12 pe strada Horia și circa 40 pe Dealului, pentru a termina definitiv. Va trebui apoi ­să-i convingem pe cetățeni să semneze contracte cu ACI și să se branșeze la rețelele de apă și canalizare, întrucât apa din fântâni este infestată din cauza foselor septice. Fac un apel către cetățeni să meargă la Apă Canal Ilfov, la biroul din complexul comercial, să încheie contracte de branșament la aceste rețele. Mai avem o singură problemă, pe care dl. Petrache și dl. Drăgilă au promis să o rezolve, pe strada București, de la casele fermei până la limita cu județul Giurgiu, unde se află un cartier nou și unde am dori să introducem apă și canal pe o lungime de 1,2 km. În acest sens, CJ Ilfov și CL Ciorogârla au semnat un contract în valoare 6,2 milioane de lei, pentru introducerea rețelelor de apă și canalizare, amenajarea de trotuare și șanțuri pentru apa pluvială pe DJ 602”, ne-a informat primarul.

Totodată, am mai aflat că au fost introduse rețele de apă și canalizare pe 23 de kilometri de drumuri, din totalul de 52 km. De asemenea, a fost alocată suma de 8,4 milioane de euro, în cadrul Masterplanului II de apă și canal, din cadrul POIM, pentru extinderea acestor rețele în toată localitatea, până în anul 2022.

Inundațiile vor deveni o amintire urâtă

Primarul ne-a mai povestit că Ciorogârla ­este așezată, din punct de vedere geografic, ­într-o „farfurie”. Prin urmare, la orice ploi mai zdravene, cum au fost și cele din 3-7 iunie anul acesta, o bună parte din comună se inundă inevitabil. De aceea, primarul Victor Niculae a făcut demersuri la CJ Ilfov să îl ajute să rezolve această mare problemă, prin realizarea unei rețele de canalizare pentru apele pluviale.

„Această rețea va colecta apele pluviale de pe strada Cartonari pentru a fi deversate în râul Ciorogârla, precum și din străzile București, Școlii, Grădinari și Băii. Deja, dl. Irinel Scrioșteanu, administratorul public al județului, a venit cu un proiectant la fața locului, care va întocmi proiectul rețelelor de canalizare pentru ape pluviale. Va fi cea mai mare realizare a mea, dar și a Consiliului Județean. Și vă mărturisesc că am bucuria că în acest mandat am reușit să duc la bun sfârșit tot ce am promis”, a mai adăugat edilul.