APIA face precizări în legătură cu documentele necesare pentru a nu pierde Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) pentru anumite culturi agricole, subvenție plătită de la bugetul național, precum și termenele fixate de APIA pentru plățile din octombrie.
ANT 6 – pentru sfeclă de zahăr – 77,8186 euro/ha = 362,9303 lei/ha
Fermierii români care au solicitat la APIA ajutor național tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr trebuie să deţină un contract de producere a sfeclei de zahăr cu o fabrică de zahăr recunoscută de MADR, întocmit conform modelului prevăzut în anexa la Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr. Contractul se înregistrează la DAJ şi se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat, numai dacă, pe baza verificărilor efectuate în perioada de vegetaţie, se constată respectarea condiţiilor agrotehnice, suprafaţa culturii şi asigurarea unei densităţi medii de cel puţin 6 plante/mp. Lipsa vizei DAJ pe contract determină neeligibilitatea la plată pentru ANT 6.
Rezultatul verificărilor se consemnează într-un proces-verbal de verificare semnat de reprezentanţii DAJ, ai Federaţiei cultivatorilor de sfeclă de zahăr şi ai fabricii de zahăr, care se păstrează la DAJ, în care se menţionează suprafaţa care respectă condiţiile agrotehnice şi de densitate a culturii. O copie a contractului împreună cu o copie a procesului-verbal de verificare se depun la APIA până la data de 1 octombrie 2019.
⮊ ANT 5 – pentru hamei – 381,5147 euro/ha= 1.779,3082 lei/ha
Pentru cultura de hamei, solicitantul trebuie să înregistreze contractul de vânzare-cumpărare pentru producţia de hamei la DAJ, respectiv a municipiului Bucureşti. O copie a acestui contract se depune ulterior de către solicitant la centrul local/judeţean sau al municipiului Bucureşti al APIA. Copia contractului menţionat anterior se depune până la data de 15 octombrie 2019.
⮊ ANT 2 – pentru in pentru fibră – 7,6474 euro/ha = 35,6659 lei/ha
Pentru cultura de in, fermierii trebuie să prezinte la APIA până la data de 31 octombrie a anului de recoltă, inclusiv, acte doveditoare privind livrarea, respectiv proces-verbal de recepție, factură, bon fiscal.
Ajutorul național tranzitoriu este plătit din bugetul de stat.
IMPORTANT! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură începe după 15 octombrie 2019 plata avansului la subvențiile cuvenite fermierilor pentru anul de cerere 2019. Comisia Europeană a anunțat, în august 2019, că plăţile în avans pentru fermierii europeni, pentru anul 2019, includ până la 70% din plăţile directe (schema de plată unică pe suprafață, plata pe înverzire, plata redistributivă și plata pentru tinerii fermieri), și 85% din plăţile compensatorii pentru dezvoltare rurală.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.469