Guvernul a aprobat, pe 17 septembrie, o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”, a anunțat Ministerul Agriculturii.

Măsura se instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate MADR de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și Instituțiile Prefectului.

Cine sunt beneficiarii ajutorului de minimis

● apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;

● apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare;

● apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Criterii de eligibilitate

Pentru a primi ajutorul de minimis, apicultorii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

● să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.251/2017;

● să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcția sanitară-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.

Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este 31 octombrie 2019. Cererile se depun la direcțiile județene pentru agricultură.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 37.000.000 lei, se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2019.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.469