Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România și Societatea Română de Epidemiologie a lansat ghidul ”Recomandări de protecție pentru pacienții cronici în contextul pandemiei cu virusul SARS-CoV 2”. Ghidul a fost realizat de prof. dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie și oferă informații importante pacienților cu boli cronice.

 

”Pacienții cronici au nevoie de cea mai mare protecție în această perioadă și de informații din surse avizate si sigure pentru a ști exact ce pot face și ce nu. Specialiștii și asociațiile de pacienți trebuie să conlucreze pentru a oferi cele mai bune informații și suport pentru pacienți. Acest ghid se dorește un ghid simplu și util pentru pacienți”, a declarat prof. dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie.

”Ne dorim ca în această perioadă să strângem cât mai mult colaborarea cu pacienții pe care îi reprezentăm și să îi ajutăm să treacă mai ușor peste această perioadă dificilă. Informațiile prezentate în ghid sunt extrem de utile. De asemenea, aș vrea să subliniez ca toți cei care au nevoie de ajutor în privința tratamentului în această perioadă ne pot scrie și vom căuta soluții pentru ei”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

Ghidul este disponibil și pe http://www.copac.ro/wp-content/uploads/2020/04/ghid-covid19-web2.pdf