Pasagerii aeronavelor vor fi grupaţi pe familii şi, în măsura posibilităţilor, cât mai distanţaţi, şi vor purta obligatoriu măşti atât pentru accesul la bord cât şi pe toată durata călătoriei, potrivit unui ordin comun al miniştrilor Transporturilor şi Sănătăţii, informează Ministerul Transporturilor.
Ordinul 984/829/15.05.2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial.
Potrivit unui comunicat al MT, prevederile actului normativ stabilesc, pe durata stării de alertă, o serie de obligaţii în sarcina operatorilor economici care administrează infrastructura de transport.
În ceea ce priveşte transportul aerian, pe perioada stării de alertă, pasagerii operatorilor aerieni vor fi încurajaţi să efectueze operaţiunile de check-in on-line, iar pentru a evita aglomerările, companiile aeriene / agenţii de handling vor informa pasagerii să se prezinte la aeroport cu 3 ore înainte de ora programată de decolare. Ghişeele de check-in se vor deschide cu 3 ore înainte de ora planificată pentru decolarea aeronavei iar pentru fiecare cursă se va asigura un efectiv suficient de angajaţi pentru asigurarea procesării pasagerilor la ghişeele check-in.
Pentru membrii echipajelor, se vor asigura echipamente de protecţie.
„Purtarea măştii de protecţie de către piloţi în cazul în care este necesară părăsirea cabinei de pilotaj va fi obligatorie, precum şi dezinfectarea după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj”, precizează MT. Pentru personalul navigant, dezinfectarea mâinilor este obligatorie după fiecare interacţiune cu pasagerii sau bunurile acestora.
Aeronavele vor fi dotate cu substanţe dezinfectante şi echipamente de protecţie de rezervă.
Alte prevederi vizează interzicerea accesului în cabină a personalului de sol de la escală, cu excepţia celui dedicat pentru curăţenie şi dezinfecţie sau a personalului tehnic. Totodată, accesul în cabina de pilotaj este interzis oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor. Practic, mişcările în cabină se vor reduce la un minim necesar.
„Vor fi interzise echipamente sau materiale de protecţie care ar putea obstrucţiona accesul la echipamentele de urgenţă, ar împiedica accesul la măştile de oxigen, ar împiedica accesul la căile de evacuare de urgenţă sau ar limita contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină; serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinaţii în funcţie de nivelul de risc declarat de autorităţi„, se mai arată în comunicatul citat.
Dezinfectarea aeronavei se va realiza obligatoriu după fiecare rotaţie iar accesul la bord va fi permis doar cu un bagaj de mână.
Materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepţia instrucţiunilor de salvare şi a pungii.
Pasagerii vor fi instruiţi cu privire la completarea în timpul zborului, după caz, a formularului PUBLIC HEALTH PASSENGER LOCATOR FORM (Ediţia 15 a Anexei 9 OACI) sau a altui document solicitat de autoritatea competentă în domeniul sănătăţii publice şi predarea acestuia la debarcare, autorităţii competente pentru sănătatea publică. De asemenea, pasagerii vor fi informaţi cu privire la regimul care le va fi aplicat la sosirea în România.
În cazul în care, la bordul aeronavei sunt identificaţi pasageri simptomatici se vor aplica procedurile stabilite iar pasagerii vor fi instruiţi cu privire la procedurile de debarcare astfel încât sa se evite contactul personal.
În ceea ce priveşte aeroporturile din România, pentru asigurarea distanţei de protecţie între persoane se vor reconfigura atât traseele de deplasare a persoanelor, cât şi suprafeţele de staţionare temporară în zonele nerestricţionate, cum sunt parcările publice din faţa terminalelor de pasageri, peroanele de la intrarea în terminalele de pasageri, sălile de aşteptare din interiorul terminalelor de pasageri, ghişeele de înregistrare (check-in, ticketing), zonele de alimentaţie publică, birourile de informare, zona de aşteptare pentru efectuarea controlului accesului, zonele de îmbarcare, zonele de ridicare a bagajelor şi zonele pentru efectuarea evaluării epidemiologice precum şi zonele de control trecere frontieră.
Potrivit Ministerului Transporturilor, procesul de verificare a temperaturii şi gestionarea persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile de sănătate în vederea efectuării călătoriei, prin raportare la prevederile legale şi normele sanitare, este în sarcina instituţiilor/agenţiilor statului care au competenţe legale în acest sens.
Pentru a asigura măsurile de menţinere a distanţării sociale se vor crea culoare în interiorul cărora se vor marca pe pardoseală, cu autocolante, linii de demarcaţie pentru păstrarea distanţei minime între pasageri (faţă-spate şi lateral).
Vor fi luate măsuri privind adaptarea semnalisticii şi mesajelor video care rulează pe monitoarele din zona de control de securitate, astfel încât să fie prezentate instrucţiuni cu privire la menţinerea distanţării de protecţie.
„Administratorii aeroporturilor vor stabili împreună cu agenţii de handling proceduri pentru asigurarea transportului pasagerilor spre/dinspre avion în grupuri care să asigure distanţe minime între pasageri, fără a depăşi 50% din capacitatea mijlocului de transport. În zonele critice identificate (spaţii cu utilizare intensă, cum ar fi zonele de control de securitate, zonele de control trecere frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic, grupuri sanitare) va creşte frecvenţa de realizare a operaţiunilor de dezinfecţie a suprafeţelor şi volumelor pentru eliminarea riscului de contaminare, după cum urmează: dezinfecţie aer/suprafeţe cu substanţă biocidă – cel puţin la 4 ore, dacă există activitate de zbor; dezinfectarea tăvilor de la filtrele de securitate – cel puţin o dată pe tură; dezinfecţia grupurilor sanitare – cel puţin la 2 ore”, subliniază ministerul de resort.
Totodată se vor asigura următoarele măsuri: amplasare covoare cu soluţie dezinfectantă pe fluxurile de circulaţie a pasagerilor şi personalului; amplasare dozatoare cu dezinfectant pe fluxurile de circulaţie a pasagerilor şi personalului, în special la intrarea în terminale şi în zona porţilor de îmbarcare; amplasare dozatoare cu şerveţele dezinfectante pe fluxurile de circulaţie a pasagerilor şi personalului; ventilarea naturală va fi îmbunătăţită pe cât posibil în terminale, în timp ce recircularea aerului va fi redusă; având în vedere că măsurile de protecţie sanitară afectează capacitatea de procesare a pasagerilor, administratorul aeroportului, după consultare cu transportatorii aerieni şi celelalte autorităţi cu atribuţii în punctele de trecere a frontierei, va corela programul de zbor cu noile capacităţi de procesare rezultate din aplicarea măsurilor de protecţie sanitară.