Acoperământul Maicii Domnului, ziua care ne aminteşte că prin nevoinţă şi rugăciune putem primi neîncetatul ajutor al Maicii Domnului
Creștinii ortodocși din toate colțurile țării care vor aduce joi, 1 octombrie, rugă, închinare, cinstire și preamărire Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, la praznicul închinat Acoperământului Său, se vor împărtăși cu harul și protecția Sfintei Sfintelor.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 518, ediția print
Ziua de 1 octombrie va fi o zi specială, plină de încărcătură duhovnicească pentru toți cei ce iubesc Biserica și, cu dragoste și credință, vor serba Acoperământul cel luminos al Maicii Domnului. Credincioșii care vor asista cu bucurie în suflet la slujbele săvârșite de preoți în lăcașele sfinte și se vor ruga din adâncul inimii lor, cu aceeași bucurie deplină, vor fi binecuvântați de Maica Domnului, cea mai iubită și mai mărită dintre toți sfinții.
Minunea cu Sfântul Acoperământ
Sărbătoarea amintește de marea minune cu Acoperământul Maicii Domnului, din timpul Împăratului Leon cel Înțelept. Atunci când, în timpul unei privegheri care a avut loc noaptea în Biserica Panaghia din Vlaherne, spre dimineață, Sfântul Andrei și ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, însoțită de Sfinții Ioan Botezătorul, Ioan Evanghelistul și de alți sfinți. În mijlocul bisericii, Născătoarea de Dumnezeu a îngenuncheat și s-a rugat cu atâta însuflețire, încât lacrimile i-au inundat fața. Iar după ce s-a ridicat de la rugăciune, și-a scos acoperământul, l-a ridicat deasupra capului Său și i-a acoperit cu el pe toți cei prezenți în biserică.
Rugăciunea care ne ridică atunci când suntem căzuți în deznădejde
Mângâietoarea mea cea prea bună
Și nădejdea mea fără de sfârșit,
Ascunde netrebnicul și mult prea păcătosul suflet al meu,
Sub Sfânt Acoperământul Tău,
Acolo unde vrășmașul nu-l poate ajunge.
Răutățile mele pururea le văd înaintea ochilor mei,
Dar nu am voință puternică pentru a nu-ți mai greși.
Pentru mine nu-i nădejde de îndreptare,
Căci mult m-am împrietenit cu urâtorul de oameni.
Făcând a sa voie și nicicum sporind în cele plăcute lui Dumnezeu.
Și totuși, afundat fiind cu totul în mlaștina neputințelor mele,
Saltă inima mea de veselie duhovnicească,
Avându-te pe Tine, ocrotitoare neînfricată a sufletului meu.
Căci cine va îndrăzni să mă acuze când tu vei sta înaintea mea,
Ca o maică a iubirii ce nu-și lasă fiul să fie răpit din brațele sale? Dragostea Ta este pururea,
Însoțindu-mă de-a lungul zilei și a vieții,
Căci Tu, ca o maică adevărată,
Îți iubești copiii ascultători,
Dar ți se înmoaie inima și plângi cu dor mare
Pentru cei neascultători
Și cu dreapta Ta îi ridici atunci când cad.
Și oare, de câte ori nu ai plâns o dată cu mine,
Atunci când ceream iertare Fiului Tău pentru nepăsarea mea?
Sau de câte ori nu mi-ai zâmbit din icoană,
Atunci când mă ridicam din păcate,
Neavând altă nădejde deznădăjduită decât numai spre Tine?
De multe ori nu pot nici să Te privesc
Din pricina mulțimii păcatelor mele,
Dar nici atunci nu pot sta departe de Tine,
Ci ca un copil alerg și mă arunc la picioarele Tale,
Îmbrățișându-le și ascunzându-mi fața plină de lacrimi,
În poala veșmintelor Tale.
Pentru aceasta îndrăznesc și acum, strigând către Tine:
Nădejdea mea, ascunde-mă sub Sfânt Acoperământul Tău
Și mă primește în brațele Tale,
Ca uitând de mine și de toate,
Să mă îmbăt doar de dulce mângâierea Ta
Și împreună cu Tine,
Ținându-mă de mână, să trec neîmpiedicat porțile Raiului
Și în veci să mă veselesc de vederea Ta,
Amin!
