An de an, pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă Română îmbracă frumoase haine de sărbătoare. După tradiție, preoții și credincioșii o cinstesc și o slăvesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, făcătoarea de minuni a lumii. Milostenia și dumnezeiasca rugăciune sunt doar două dintre marile virtuți care i-au împodobit sufletul și viața Sfintei Cuvioase Parascheva.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 520, ediția print
Grija, iubirea de oameni și traiul în cuvântul Domnului au adus-o în ceata părinților purtători de Dumnezeu. Pentru minunile săvârșite și pentru toate binefacerile revărsate de-alungul timpului de către Sfânta Cuvioasă Parascheva peste poporul român și peste toate așezările creștine din țară, Biserica Ortodoxă Română i-a oferit un loc aparte în calendarul creștin ortodox. Biserica a rânduit ca, în fiecare an, la data de 14 octombrie, să fie cinstită și prăznuită în chip deosebit.
Maica tuturor faptelor bune
Cuvioasa Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Turcia. Din fragedă pruncie a fost crescută de părinți cu frică de Dumnezeu. A moștenit din sânul familiei deprinderea faptelor bune, a postului și a rugăciunii. Pe când avea doar 10 ani, ea a auzit glasul Mântuitorului într-o biserică, mesajul fiind: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie”. Aceste cuvinte i-au schimbat viața, îndemnând-o să-l caute pe Dumnezeu Cel Adevărat și să parcurgă drumul dreptei credințe. Auzind cuvintele Mântuitorului, Sf. Parascheva și-a dăruit hainele săracilor, apoi s-a retras timp de cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea și, ulterior, a ales să trăiască în pustiul Iordanului, într-o mănăstire de călugărițe. Fecioara îngerească s-a stins din viață la doar 27 de ani. La 25 de ani, un înger i-a spus în vis să renunțe la traiul din pustiu. Să se întoarcă la locurile părintești, unde să-și lase trupul pământului și să treacă din această lume la Dumnezeu, Cel pe care l-a iubit mai presus de orice. Ceea ce a și făcut. S-a întors la Epivat unde, împăcată cu Dumnezeu și cu oamenii locului, și-a dat sufletul. Trupul său nu a putrezit după moarte.
