Eugenia Moise Nicolae, interpretă remarcabilă a folclorului românesc, a realizat cu succes, duminică, o nouă ediție a Festivalului Național ”Hora de la Clinceni”, eveniment la care au participat cu multe emoții, dar și mai multă bucurie, peste 80 de copii pasionați de muzică.
”Suntem la cea de a patra ediție a Festivalului Național ”Hora de la Clinceni” și ne bucurăm din suflet că am reușit să o realizăm după o perioadă atât de grea. Ediția aceasta s-a întâmplat exact așa cum doream, pentru că am văzut și am simțit că va fi înfloritoare. Copiii vin cu tot mai multă dragoste să urce pe scena Casei de Cultură din Clinceni. Sunt copii care fac performanță, dar numeroși copii fac muzică din plăcere, doar ca hobby. Au venit copii foarte buni și am remarcat că toți sunt pregătiți, sunt cu avânt mare”, ne-a declarat Eugenia Moise Nicolae. Potrivit artistei, a remarcat, alături de juriu, că la secțiunea de muzică populară, copiii au venit îmbrăcați în costume autentice deosebite, drept pentru care, surpriza acestei ediții a fost acordarea a două premii speciale pentru cele mai frumoase costume. ”Ne dorim să fie un imbold pentru copii, să caute în lada de zestre a bunicilor, a străbunicilor, a părinților și să găsească costumul popular, așa cum era el odată. Bineînțeles că noi îi îndemnăm să se îmbrace cu o ie, chiar dacă e stilizată, pentru că ia românească pentru noi reprezintă foarte mult. Reprezintă sufletul românului, reprezintă nu numai bucuria țărăncii care a lucrat-o. Și atunci, mi-am propus ca trofeul, deși am și secțiune de muzică ușoară, să fie dat unui copil sau unui tânăr care interpretează muzică populară”, ne-a spus artista.
Îndemn spre muzică și cultură
Titlul festivalului este dat chiar de piesa ”Hora de la Clinceni” înregistrată de artistă în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș. ”Este un cântec inspirat din monografia acestei localități. Am vrut prin cântec să îi nemuresc pe locuitorii Clinceniului, să știe că au o horă care se juca undeva în răscruci, la Chiriac, unde cântau lăutarii satului și oamenii veneau îmbrăcați frumos și dansau”, ne-a spus artista.
Interpreta a mai spus că prin acest festival își dorește să îi apropie pe copii de muzică, de cultură, să facă cunoștință cu scena. ”De ce nu, personalitățile din juriu își găsesc aici talente”, a precizat artista. Juriul a fost format din prof. dr. Maria Tănase Marin de la TVR, Ileana Vieru de la Radio România – Antena Satelor, prof. de canto Cristina Dan și prof. de canto Mirela Dumitru. Toți copiii au primit diplome și medalii, premii pe secțiuni, iar marele trofeu a fost câștigat de Natalia Elena Volintiru. Festivalul a avut șapte secțiuni: Muzică populară, Doină și Baladă, Muzică ușoară românească, Muzică ușoară internațională, Muzică populară grup, Muzică ușoară grup și Muzică ușoară duet.