Bisericile din Voluntari sunt unele dintre cele mai vizitate locuri de pelerinaje din regiunea București-Ilfov, și nu numai.
La 30 de ani de la punerea pietrei de temelie, pelerini de toate vârstele și din toate locurile s-au rugat și s-au închinat duminica trecută, la racla cu moaștele a șase sfinți care au puteri miraculoase. Sfintele odoare sunt așezate la loc de cinste, în biserica închinată Maicii Domnului și își așteaptă zilnic rugătorii.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 628
Parohia Adormirea Maicii Domnului, din orașul Voluntari, duminică, 27 noiembrie. Prin grija și prin dragostea preoților slujitori și a omului de afaceri George Becali pentru biserică și pentru semenii aflați în suferință, Sfântul Ierarh Nicolae, cel mai iubit sfânt de pe bolta Ortodoxiei noastre, după Maica Domnului, a poposit în mijlocul localnicilor din cartierul Pipera unde va rămâne pentru totdeauna. Alături de alți cinci sfinți, mari făcători de minuni, acesta va ocroti credincioșii parohiei ilfovene și-i va ajuta la nevoie, ori de câte ori va fi chemat în rugăciuni.
Printr-o slujbă deosebit de frumoasă, înălțătoare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, alături de Părintele Cristian Burcea, Protopopul Proieriei Ilfov Nord și un ales sobor de preoți, a sfințit racla cu cinstitele moaște aduse de la Parohia Ceauș Radu, situată în apropiere de centrul vechi al Capitalei, acolo unde părintele paroh Ionuț Doroșencu și-a petrecut ucenicia de cântăreț bisericesc, între anii 2008-2012, înainte de a deveni preot. Ca o binecuvântare și ca un îndemn la sporirea în rugăciune, în biserica închinată Maicii Domnului a fost așezată, la loc de cinste și închinare pentru credincioși, racla cu moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie, Filip de la Niculițel și ale Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, despre care se știe că încă din viața pământeană îL iubea pe Dumnezeu mai presus de orice, era blând și avea o bunătate sufletească deosebită, fiind un mare făcător de bine tuturor. Cinstitele moaște au fost așezate alături de cele ale Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare care se aflau în patrimoniul parohiei încă din anul 2012. Sfintele odoare au fost primite cu aleasă bucurie de către clerici și credincioși deopotrivă. Membrii ai grupului Tronos al Patriarhiei Române, conduși de arhidiaconul Mihai Bucă au înfrumusețat și înnobilat și mai mult momentele de bucurie duhovnicească, de la Parohia Pipera, cu darurile sale muzicale, unice.
”Este un moment de binecuvântare și de mare bucurie pentru această biserică, sfințirea acestei racle în care sunt așezate moaștele câtorva sfinți foarte importanți pentru fiecare dintre noi. Sfântul Nicolae este îndreptător al credinței pentru că, împreună cu marele teolog, Sfântul Atanasie cel Mare a participat la Sinodul I de la Niceea unde a fost apărată credința ortodoxă, dumnezeirea și umanitatea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Sfinții Martiri de la Niculițel sunt contemporani cu Sfântul Nicolae și cu Sfântul Atanasie cel Mare. Ei au fost uciși, în Dobrogea, la Noviodunum (Isaccea de astăzi), în timpul persecuțiilor lui Iulian Apostatul, în anii 361-363 (n.r. – ultimul împărat păgân din dinastia fondată de Constantin cel Mare, făcând parte din familia imperială romană… tatăl său Iulius Constantinus era fratele vitreg al împăratului Constantin cel Mare). Iată că aveți aici, o comoară extraordinară. Această raclă este confecționată pe cheltuiala domnului George Becali, în atelierele Sfintei Patriarhii, la Mănăstirea Tuturor Sfinților Români, de la Popești-Leordeni. Cu 30 de ani în urmă se punea temelia acestei biserici, tot cu sprijinul domnului George Becali, care a ajutat multă vreme construcția acestei biserici care a mai dăruit un dar de mare preț și anume, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, Prodromița, care este o adevărată operă de artă și o bogăție Cerească, fiind o icoană cu chipul nezugrăvit de mâna omului al Maicii Domnului”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Mulțumire și prețuire celor ce au făcut lucruri frumoase și utile credincioșilor!
Părintele paroh Ionuț Doroșencu a mulțumit Bunului Dumnezeu și tuturor celor care au sprijinit și binecuvântat demersurile aducerii celor mai de preț odoare duhovnicești, în tezaurul parohiei de la Voluntari. ”Mulțumim Preasfinția Voastră pentru cuvântul frumos și bogat și, pentru că astăzi sfinții v-au îndrumat pașii către parohia noastră, prin rânduiala Bunului Dumnezeu! Mulțumim pentru Binecuvântarea Părintelui Patriarh, pentru că toate lucrurile în biserică întotdeauna se fac cu binecuvântare și, de la primirea binecuvântării, în armonie, se făptuiesc toate lucrurile frumoase! Trebuie să spunem din capul locului că nu noi am ales ca sfinții să fie de astăzi în biserica noastră, ci sfinții ne-au ales pe noi ca să poposească aici și, pentru că ne-au ales, lucrurile s-au așezat atât de frumos încât s-a făcut o raclă foarte frumoasă prin dărnicia domnului George Becali, iar prin bunăvoința părintelui Cristian Onea, de la Parohia Ceauș Radu, am primit aceste sfinte odoare. Mulțumim Preasfinția voastră pentru această slujbă înălțătoare care ne-a umplut sufletele de hrană duhovnicească! Vă mulțumim tuturor pentru că astăzi sunteți cu noi să-I primim așa cum se cuvine pe cei ce vor fi de acum ocrotitorii noștri”, a spus părintele paroh Ionuț Doroșencu. În semn de prețuire și recunoștință, părintele paroh i-a dăruit ierarhului o icoană cu chipul Sfântului Nicolae.
Biserica este o poartă deschisă către Cer
Inspirat din faptele de milostenie săvârșite de Sfântul Nicolae, George Becali, ctitorul principal al bisericii de la Pipera, prezent la eveniment, a ținut să lase o parte din sufletul său celor ce au asistat la rânduiala bisericească.
”Câteodată Bunul Dumnezeu schimbă patima și păcatul în așa fel încât să rezulte lucruri bune, minunate. Spun asta pentru că, atunci când am ctitorit această biserică aveam foarte mulți bani și, aflând că oamenii din localitatea noastră strângeau bani pentru construcția unei biserici, pentru care fiecare dădea o sumă modică, după putință, m-am oferit să contribui cu o sumă mare, mai exact un milion de lei (n.r. – în banii vechi). La momentul respectiv, am dat banii mai mult din mândrie, din dorința de a le arăta celor care credeau că după moartea tatălui meu care era un om înstărit, așezat și respectat în sat, eu voi pierde tot ceea ce trudise el în viață, ca să le demonstrez că s-au înșelat. Așa cum frumos spunea Preasfințitul Părinte, să nu punem averea noastră ca un zid, ci să facem o mare poartă către Dumnezeu pentru a ne strângem comori în Ceruri, așa am făcut. Cu puțină trufie, este adevărat, dar și cu multă dragoste de Dumnezeu am contribuit la ridicarea aceastei case a Domnului. În felul acesta îi simt mult mai aproape pe prietenii și pe cei dragi mie, care astăzi nu mai sunt printre noi. Vin aici, la biserică, le cinstesc memoria și îi pomenesc în rugăciuni. Vreau să-mi dau toată viața lui Hristos. Spre sfârșitul vieții, după ce le voi da copiilor mei ceea ce li se cuvine, voi împărți totul săracilor. Tuturor vă doresc sănătate și bucurii duhovnicești! Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să vă ocrotească și să vă binecuvinteze! Mă bucur că am putut să fac și eu ceva folositor pentru dvs. și că, dvs. ați cinstit ceea ce eu am făcut aici, că aveți evlavie și umpleți biserica în fiecare duminică”, a spus George Becali.