Nu contează funcţia, bani să iasă
Peste 350 de tineri din judeţul Ilfov au absolvit anul acesta o şcoală de ucenicie, un liceu sau o facultate. Ghinioniştii care n-au avut şansa să provină din familii cu pile ce ar fi putut să le asigure un loc „călduţ” şi bine plătit, şi-au încercat norocul vineri, 28 septembrie, la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Ilfov (AJOFM).
Indiferent de specializarea în care s-au pregătit, de competenţă şi de experienţă, pe timp de criză absolvenţii caută să ocupe orice post, numai să facă un ban de buzunar. Aşa se face că până şi cei cu studii superioare au mai lăsat din pretenţii şi au acceptat şi posturi de barmani, lucrători în comerţ, agenţi de pază, cosmeticieni, agenţi vânzări. Însă, cele mai solicitate joburi au fost cele de bucătari sau ajutor de bucătari în restaurantele şi hotelurile din Ilfov, translatori engleză – franceză, opera-tori PC şi manichiuristă/pedichiuristă.
261 de posturi vacante ofertate de companii
„Peste 20 de firme sunt prezente astăzi la Bursă. În această cifră intră şi cele care beneficiază de fonduri europene şi organizează cursuri de formare profesională. În evidenţă avem circa 370 de absolvenţi în acest an, iar o parte din ei şi-au depus cerere să primească şomaj. În ceea ce priveşte posturile ofertate, companiile pun la dispoziţia tinerilor aproximativ 261 de joburi. Există locuri de muncă atât pentru cei cu studii superioare, medii cât şi pentru calificaţi şi necalificaţi. Pentru că au posibili-tatea să se consulte direct cu angajatorii şi să depună CV-uri în vederea ocupării unui loc de muncă, îi sfătuim să treacă în prezentare întreaga experienţă acumulată, fie ea şi de numai o lună – două. Chiar şi lucrul în regim de voluntariat îi poate ajuta”, ne-a explicat Cornelia Radu, director executiv AJOFM Ilfov.
Angajatorii vor experienţă, tinerii salarii medii și program lejer
În ciuda faptului că firmele au pus la dispoziţia tinerilor destul de multe posturi, puţini au fost cei care s-au bucurat cu adevărat de şansa de a obţine un job. Expe-rienţa cerută de angajatori i-a împiedicat să ocupe locul de muncă de care aveau nevoie. Deşi, Bursa a fost destinată în exclusivitate absolvenţilor din acest an, patronii au cerut minim un an vechime chiar şi pentru postul de operator vânzări prin telefon, în Otopeni, de exemplu. “Am 19 ani, am terminat cursurile liceului „Eugen Lovinescu”, secţia informatică şi pentru că se cere experienţă caut un post în domeniu. Aş vrea un salariu peste 800 de lei, la un program de 6-8 ore pe zi”, ne-a mărtu-risit Paul Agachi, un tânăr din Clinceni. La rândul ei, Izabela Niculăiţă din Dărăşti a ţinut să precizeze: “doresc un post de ajutor de bucătar într-un restaurant/hotel pen-tru că vreau să mi continui studiile în domeniul Turismului şi cred că asta m-ar ajuta să mă integrez mai bine în noul domeniu. Sper să obţin un salariu de aproximativ 1000 de lei, iar programul să fie în aşa fel încât să nu depăşesc ora 19.30 pentru că vine iarna şi nu mai am mijloace de transport în comun ca să ajung acasă”.