Când căldura ne topește, aerul condiționat ne răcorește. În casă, la birou sau în mașină, aparatul de aer condiționat poate fi cea mai eficientă modalitate de a ne bucura de puțină răcoare, în arșița verii. Și, totuși, dacă nu-l utilizăm corect, ne putem îmbolnăvi. La ce pericole ne expunem în acest mod și, mai ales, cum evităm eventualele probleme de sănătate?
Trecerea bruscă de la aerul canicular de afară la cel rece, din camerele răcite cu ajutorul aerului condiționat, slăbește sistemul imunitar, crescând ponderea de apariție a afecțiunilor provocate de viruși sau bacterii. Iar șirul problemelor de sănătate cauzate pe fondul răcoririi cu aer artificial nu se oprește la infecțiile și durerile locale. În urma celui mai recent studiu realizat în domeniu, cercetătorii avertizează că aparatul de aer condiționat poate afecta serios și sistemul nervos, ochii, digestia și chiar fertilitatea. Cum ne îmbolnăvește aerul condiționat?
Provoacă depresii sau nevroze
Potrivit experților de la Universitatea de Medicină din Bruxelles, persoanele care suferă de depresii și cele suprasolicitate intelectual trebuie să treacă lent de la caniculă la rece, deoarece există riscul dezvoltării nevrozelor sau chiar depresiilor.
Cauzează ulcer gastric
Din cauza șocului termic, pot avea loc tulburări ale secreției gastrice și intestinale, deoarece bacteria care provoacă ulcerul gastric este favorizată de aerul condiționat. Astfel, peste 30% dintre femeile și 40% dintre bărbații care se răcoresc artificial se plâng că au stări de vomă, greață, indigestii, diaree sau constipație, arsuri sau dureri de stomac.
Scade apetitul sexual și șansele de a avea copii
Folosit mai mult de șapte ore pe zi, aerul condiționat poate duce la scăderea apetitului sexual și a fertilității, susțin cercetătorii de la Universitatea din Miami. Efectele negative asupra vieții sexuale sunt puse pe seama faptului că aerul condiționat conduce la scăderea drastică a hormonilor sexuali.
Declanșează șocul termic
Diferențele mari de temperatură pot provoca apariția șocului termic. Odată declanșat șocul termic, persoana în cauză prezintă mici dezechilibre ale zonelor creierului răspunzătoare de funcționarea organelor, circulației sanguine și a emoțiilor.
Sfaturi pentru un aer răcoros și sănătos
Ü Pentru a evita aceste neplăceri, este musai ca aparatele de aer condiționat să fie amplasate la cel puțin șase metri distanță de locul în care stăm de obicei, la birou sau acasă,
Ü Un aspect extrem de important este faptul că aerul din încăpere trebuie să fie cu cel mult cinci grade mai rece decât cel de afară. O diferență mai mare de temperatură, poate induce șocul termic,
Ü Îngrijirea aparatului de aer condiționat este esențială. Periodic, filtrele de aer se curăță de praf și se spală cu apă călduță în care s-a dizolvat un detergent neutru. Apoi se limpezesc și se usucă. Mare atenție, însă, la curățarea filtrelor! Pentru a nu se deteriora, igienizarea se efectuează respectând întocmai indicațiile fabricantului. Aripioarele îndoite se îndreaptă cu un pieptene special, iar bateria evaporatorului doar se șterge de praf. Pentru orice eventualitate, cel mai indicat ar fi ca întreținerea aparatului de aer condiționat să se realizeze de către personal specializat.